Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:17 29 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Opt societăţi vor să modernizeze vila Direcţiei Sanitare Veterinare de la Costineşti

ro

31 Mar, 2012 02:18 1541 Marime text
Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Constanţa a organizat o procedură de achiziţii publice pentru atribuirea contractului „Lucrări de modernizare şi amenajare incintă CSVSA Costineşti".

Obiectul contractului constă în executarea lucrărilor de modernizare şi amenajare a incintei Circumscripţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Eforie, care presupun „izolarea exterioară cu polistiren, refacerea trotuarului clădirii, izolarea şi împrejmuirea terenului aferent clădirii, protecţie scară mansardă, construire acoperiş intrare mansardă, zugrăveli interioare şi exterioare". Valoarea estimată a contractului este de 167.273,28 de lei. Potrivit reprezentanţilor DSVSA Constanţa, la această licitaţie au participat opt societăţi: SC Electrical Business Center SRL, SC Med Construct SRL, M.C.F. Construct Instal SRL, Asocierea SC Stizo Dobrogea SRL şi SC Gamida Euromark SRL, SC Stone Construct SRL, SC Getnic Construct Serv SRL, SC Remada Cons SRL şi SC Litoral Construct SA. Sediul Circumscripţiei Sanitare Veterinare Eforie se află într-un imobil cu şase camere etajate, în Costineşti. Imobilul a fost achiziţionat de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) pe vremea fostului director general al DSVSA, Grigore Mertoiu, pentru Circumscripţia Sanitară Veterinară Eforie, cu suma de 2,5 miliarde de lei, iar în perioada 2002 - 2003 a fost modernizat, valoarea investiţiei ajungând la aproximativ 3,5 miliarde de lei. Lucrările de amenajare au constat în amenajarea celor şase camere de locuit, fiecare dotată cu grup sanitar propriu, dar investiţia a vizat şi echipamentele laboratorului veterinar aflat la parterul vilei. Reprezentanţii DSVSA susţin că cele şase camere servesc pentru cazarea pe timpul verii a medicilor inspectori veterinari detaşaţi pe litoral din alte oraşe ale ţării. Circumscripţia Eforie cuprinde zona Eforie Nord, Eforie Sud şi Costineşti.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii