Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:04 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

In judetul Constanta, numarul adoptiilor este in crestere

ro

16 Mar, 2004 00:00 1069 Marime text

In lunile ianuarie si februarie, au fost infiati patru micuti, iar luna aceasta sunt in curs de finalizare alte 15 adoptii * In locul centrului de plasament pentru copiii mici, cu varste intre 0 si 6 ani, care se va desfiinta, va fi creat un centru pentru protectia copilului abuzat

De la inceputul anului pana in prezent, patru copii din centrele de plasament constantene au fost adoptati, in timp ce in curs de pronuntare se afla alte 15 dosare, in urma carora micutii vor putea sa creasca intr-o familie. De asemenea, din evidenta tinuta de Directia Generala Judeteana pentru Protectia Drepturilor Copilului reiese faptul ca sase copii sunt monitorizati in familiile care au depus cereri in vederea infierii acestora. "Ne bucuram sa constam ca in lunile ianuarie si februarie 25 de copii care locuiau in centrele noastre si-au gasit un camin sau sunt pe cale sa se integreze in familiile care au decis sa-i adopte, cu atat mai mult cu cat, daca adoptiile vor continua in acest ritm, anul 2004 va fi mult mai bun decat cel care a trecut, cand in total am avut o suta de dosare de adoptie finalizate", a declarat Elena Tudor, director adjunct DGPDC Constanta. In opinia Elenei Tudor, in tara noastra parintii cer sa fie separati de cei carora le-au dat viata, spre deosebire de alte state unde se pune foarte mare accent pe reintegrarea in familie a copiilor si unde cei care poarta responsabilitatea acestora chiar doresc ca ei sa faca parte din familie.

Proiect pentru un Centru de primire in regim de urgenta pentru copilul abuzat

Potrivit noii legislatii care va intra in vigoare in cursul acestui an, centrele de plasament pentru copiii mici, cu varste intre 0 si 6 ani, se vor desfiinta si vor fi inlocuite fie de plasarea micutilor la asistenti maternali, fie prin reintegrarea in familie, care va beneficia de sustinere materiala. In acest caz, centrul de plasament care exista in acest moment in judetul nostru va fi transformat, prin programul PHARE - "Copiii mai intai", care analizeaza ideea de proiect, intr-un Centru de primire in regim de urgenta pentru copilul abuzat. "Noi am initiat acest proiect pe care speram sa-l demaram cat mai repede, pentru ca spatiul unde este acum centrul de plasament pentru copiii mici va ramane tot al DGFPD, fiind un proiect care ar veni in ajutorul copiilor care sunt abuzati in familii", ne-a informat directorul adjunct al DGFPD. Deoarece tot mai multi copii sunt supusi unor traume psihice pe care putini le pot suporta, un astfel de centru in care ei sa poata primi nu doar sprijin material, ci si terapeutic, este normal intr-o societate in care inca se mai regaseste ideea potrivit careia "bataia e rupta din rai".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii