Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:22 24 09 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

PJ Alba Arestare preventivă pentru viol

ro

24 Sep, 2025 13:28 117 Marime text
Nr. 13/VIII/3/IP/2025
24.09.2025
COMUNICAT DE PRESA

Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia este împuternicit să aducă la cunoștința publicului următoarele:
La data de 23.09.2025, poliţiştii din cadrul Poliției mun. Alba Iulia au dispus măsura preventivă a reținerii pentru o perioadă de 24 de ore față de un bărbat bănuit de comiterea infracțiunii de viol, faptă prev. şi ped. de art. 218 alin. 1 şi alin. 32, lit. e Cod penal, cu aplic. art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 5 Cod penal.
Din probele administrate a rezultat aceea că, în noaptea de 22/23.09.2025, in jurul orei 04:00, în timp ce se afla in incinta unui hotel din mun. Alba Iulia şi având asupra sa un cuțit tip briceag, persoana în cauză a constrâns o persoană de sex feminin, angajată în cadrul hotelului, prin amenințarea cu acte de violență, să întrețină cu acesta un raport sexual normal.
În ceea ce priveşte persoana inculpatului, precizăm că acesta se află în stare de recidivă postexecutorie, a fost condamnat de mai multe ori, atât în România cât și în străinătate, pentru săvârşirea mai multor infracțiuni și a fost liberat din penitenciar în data de 17.08.2025.
Având în vedere probatoriul administrat, procurorul a dispus punerea în mişcare a acțiunii penale, bărbatul în cauză dobândind calitatea de inculpat, iar la data de 23.09.2025 s-a solicitat luarea măsurii preventive a arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile, cererea fiind admisă de judecătorul de drepturi şi libertăți din cadrul Judecătoriei Alba Iulia.
Precizăm că aceste activități sunt etape procesuale reglementate în Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual necesar pentru administrarea probatoriului şi prevenirea săvârşii unor alte infracțiuni, și nu pot în nicio situație să înfrângă principiul prezumției de nevinovăţie.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii