IGPR 2 mandate de percheziție domiciliară și 3 mandate de aducere, în municipiul București, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare
IGPR:2 mandate de percheziție domiciliară și 3 mandate de aducere, în municipiul București, într-un dosar
02 Oct, 2025 13:55
ZIUA de Constanta
132
Marime text

Nr. 254 din 02 octombrie 2025
PERCHEZIȚII ALE POLIȚIȘTILOR CAPITALEI ÎNTR-UN DOSAR PENAL DE AMENINȚARE
Astăzi, 2 octombrie 2025, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a municipiului București – Serviciul Grupuri Infracționale Violente, cu sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară și 3 mandate de aducere, în municipiul București, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.
În fapt, la data de 8 septembrie 2025, Secția 24 Poliție a fost sesizată de către un bărbat, cu privire la faptul că, la data de 7 septembrie 2025, în timp ce se afla în trafic, la intersecţia unor străzi din Sectorul 5, ar fi fost ameninţat cu acte de violență de către trei persoane, care i-ar fi lovit cu obiecte geamurile portierelor autoturismului.
Cazul a fost preluat de către Serviciul Grupuri Infracționale Violente, iar din cercetările efectuate, s-a stabilit că, la data de 7 septembrie 2025, în jurul orei 22.30, în timp ce bărbatul se afla oprit cu autoturismul la intersecţia unor străzi din Sectorul 5, în urma unor divergențe verbale cu un conducător auto, acesta din urmă și alte două persoane, care ar fi apărut lângă mașina persoanei vătămate, l-ar fi ameninţat și i-ar fi lovit cu obiecte contondente geamurile portierelor autoturismului.
De asemenea, investigațiile efectuate au condus către trei bărbați, în vârstă de 25, respectiv 38 de ani, respectiv 55 de ani, bănuiți de comiterea faptei.
Astfel, în vederea administrării materialului probator, astăzi, 2 octombrie 2025, au fost puse în executare 2 mandate de percheziție domiciliară, fiind identificate și ridicate mai multe bunuri de interes în cauză.
Totodată, au fost puse în aplicare și trei mandate de aducere, persoanele vizate fiind depistate și conduse la audieri.
Față de cei în cauză vor fi dispuse măsurile legale ce se impun.
Cercetările sunt continuate de către Serviciul Grupuri Infracționale Violente, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 5, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de amenințare.
Facem precizarea că efectuarea percheziţiei domiciliare este o etapă în cadrul procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, ce are drept scop administrarea probatoriului necesar soluţionării cauzei, care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii