Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:06 19 09 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Case, terenuri, icoane, bijuterii Conducerea Spitalului de Boli Infecţioase şi-a publicat declaraţiile de avere (documente)

ro

30 Jul, 2014 00:00 1777 Marime text
Conducerea Spitalului Municipal de Boli Infecţioase Constanţa şi-a făcut publice declaraţiile de avere aferente anului trecut. În ediţia de azi a cotidianului ZIUA de Constanţa, vă prezentăm averile celor care fac parte din comitetul director al unităţii sanitare: managerul Stela Halichidis, directorul financiar-contabil Osman Nadir, directorul medical Simona Claudia Cambrea, şeful Serviciului Aprovizionare, Achiziţii şi Tehnic, Gheorghe Arnăutu, şi şeful Biroului RUNOS, Maria Arnăutu. Cea mai bogată, potrivit declaraţiei de avere, este chiar şefa unităţii sanitare, Stela Halichidis, care deţine bijuterii în valoare de 6.000 de euro, icoane de 5.000 de euro şi mobilă de 5.000 de euro. Managerul are în posesie părţi din cinci terenuri intravilane, unul agricol şi unul extravilan, situate în comunele Dunăreni, Alimanu, Târguşor. La acestea se adaugă şi un loc de veci în Cimitirul Central. Şefa Spitalului de Infecţioase mai are părţi din trei case de locuit şi o casă de vacanţă. În garaj, Stela Halichidis ţine două automobile: un BMW fabricat în 2007, un Range Rover fabricat în 2007, dar şi o barcă de pescuit. La acestea se adaugă bijuterii în valoare de 6000 de euro, icoane de 5.000 de euro şi mobilă de 5.000 de euro. În declaraţia de avere este menţionată şi o datorie de 90.000 de euro, scadentă în 2029. În anul fiscal trecut, Stela Halichidis a câştigat: 71.893 de lei de la Spitalul Municipal de Boli Infecţioase, 53.198 de lei de la Universitatea „Ovidius“, 8.500 de lei de la AstraZeneca, 4.066 de lei de la Boehringer Ingelheim şi 2.779 de lei de la Bayer (companii farmaceutice). Soţul ei a contribuit la bugetul familiei cu suma de 9.420 de lei, fiind angajat la societatea Ring-Star. Potrivit declaraţiei de interese, soţul directorului Spitalului de Boli Infecţioase este acţionar la două societăţi: Target One SRL (obiect de activitate - lucrări de construcţie a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale) şi Grek Antico SRL.

Directorul medical al unităţii sanitare, Simona Claudia Cambrea, a trecut în declaraţia de avere completată în anul 2014 un teren intravilan de 2.100 mp, situat în Eforie Sud, un apartament de 46,6 mp, precum şi două automobile: un Renault fabricat în anul 2004 şi un Peugeot 206 din 2006. Simona Claudia Cambrea mai are şi o datorie de 65.000 de euro, scadentă în 2027. În anul fiscal trecut, directorul medical al unităţii sanitare a câştigat sumele de 30.576 de lei de la Universitatea „Ovidius“, 55.811 lei de la Spitalul Municipal de Boli Infecţioase, 11.627 de lei de la o campanie farmaceutică, 23.000 de lei din activitatea la Centrul Medical Dobobanţi. Soţul ei a obţinut 12.000 de lei de la SC Pozitron Medical şi 65.250 de lei de la cabinetul medical individual. La aceste venituri se mai adaugă şi alocaţiile de 1.008 lei ale celor doi copii minori.

Din declaraţia de avere a directorului financiar-contabil Osman Nadir, aflăm că acesta deţine două terenuri agricole: unul de 2,5 hectare, situat în comuna 23 August, şi altul de 0,5 hectare, în comuna Topraisar. Printre proprietăţile acestuia se mai numără două case de locuit de 205 mp, respectiv 115 mp, ambele situate în comuna Agigea. Directorul financiar-contabil conduce două automobile: un Daewoo Matiz fabricat în anul 2005 şi un Renault Megane model 2007. În anul fiscal 2013, acesta a câştigat suma de 38.146 de lei de la Spitalul Municipal de Boli Infecţioase şi 96.000 de lei de la SC Euro DSM SRL. Soţia sa a adus la bugetul familiei suma de 13.200 de lei de la Spitalul Municipal de Boli Infecţioase.

Maria Arnăutu, şef Birou RUNOS, a trecut în declaraţia de avere, completată în anul 2014, două terenuri agricole, unul de 5.s000 mp, situat în Sinoe, şi altul de 572 mp, în Agigea, precum şi un teren intravilan de 1000 mp, aflat în judeţul Bistriţa-Năsăud. La acestea se mai adaugă o casă de 140 mp, tot în judeţul Bistriţa-Năsăud, dar şi un apartament de 59 mp, situat în Constanţa. Şeful Biroului RUNOS conduce un autoturism Daewoo, fabricat în 2005. În anul 2013, Maria Arnăutu a câştigat suma de 27.808 lei de la Spitalul Municipal de Boli Infecţioase, iar soţul ei a completat veniturile familiei cu 31.685 de lei de la aceeaşi unitate sanitară, unde ocupă funcţia de şef Serviciu Aprovizionare şi Achiziţii. În declaraţia de avere este menţionată şi suma de 250 de lei, obţinută din arenda unui teren agricol.

Ti-a placut articolul?

Comentarii