Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:17 27 06 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Editorial Căldură mare! Ce putem face în fața valului de caniculă?

ro

27 Jun, 2025 17:00 171 Marime text








Temperaturile au crescut foarte mult în județul Constanța, chiar și pe litoral, zonă de obicei mai protejată din punctul de vedere al caniculei, dată fiind briza mării.
 
De cel puțin o săptămână avertizările ANM de cod galben și portocaliu se schimbă mai ceva decât culorile de la semafor.
 
Este un fenomen frecvent în această perioadă, numai că s-a observat că din cauza încălzirii globale temperaturile medii, împreună cu disconfortul termic care vine ca o consecință, sunt tot mai ridicate în ultimul timp.
 
Efectele secundare nu întârzie să apară: stări de rău, leșin, insolație, etc.

 
Complicațiile cauzate de caniculă pot fi, uneori, fatale, dacă nu luăm măsuri de a ne proteja. Femeile însărcinate, bebelușii, copiii mici, vârstnicii, pacienții cu boli cronice sunt categorii vulnerabile și prezintă un risc mai ridicat de complicații.
 
Chiar și în Constanța și pe litoral efectele adverse nu întârzie să apară. Este știut faptul că timpul petrecut pe plajă la orele cele mai „fierbinți” poate fi extrem de periculos, riscul de insolație sau de arsuri ale pielii fiind foarte mare.
 
Ca urmare a schimbărilor climatice, valurile de căldură devin mai lungi, mai frecvente și mai severe. Valurile de căldură cresc în intensitate și frecvență din cauza schimbărilor climatice, rezultate din emisiile de gaze cu efect de seră, care rețin căldura pentru mai mult timp. În principal, orașele sunt foarte vulnerabile la fenomene meteorologice extreme. Se estimează că temperaturile extreme vor avea un impact major în Europa de Est. La aceasta se adaugă reducerea precipitațiilor în timpul verii, ceea ce poate mări riscul de secetă și determina o creștere a cererii de energie în timpul verii.
 
Se prevede, de asemenea, că schimbările climatice vor genera o variație mai mare a producției culturilor și incendii forestiere mai frecvente.
 

Deja acest ultim aspect a devenit foarte vizibil în județul nostru, unde incendiile de vegetație uscată sunt tot mai frecvente.
 
În consecință, ar fi ideal ca și atenția noastră asupra riscurilor și a măsurilor de care ar trebui să ținem cont, să fie pe măsură.
 
 
 
Citește și
Editorial Violența domestică în România - de la urgență socială la responsabilitate colectivă
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii