Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:07 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Baritonul David Ohanesian, Doctor Honoris Causa al Universitatii Ovidius

ro

10 Nov, 2006 00:00 957 Marime text
Sala Senatului din cadrul Universitatii Ovidius a fost ieri gazda festivitatii de conferire a titlului de Doctor Honoris Causa, artistului liric David Ohanesian.Absolvent al Academiei de muzica "Gheorghe Dima" din Cluj in 1953, diplomat al Conservatorului "Ciprian Porumbescu" in 1963 la Bucuresti, eminentul bariton s-a impus pe scena lirica interpretativa cu rolul lui Oedip din opera omonima de George Enescu. Oedip, in interpretarea lui David Ohanesian, a deschis premiera Operei din Bucuresti, la 22 septembrie 1958. Acesta este rolul cu care s-a impus si pe scenele internatioanale printre care Paris, Atena, Sofia, Berlin, Stockhlom, Moscova sau Lausanne. Atunci cand se vorbeste despre marele bariton se au in vedere cele peste 2000 de spectacole de opera pe care le-a realizat cu 41 de roluri de prima clasa. Dincolo de activitatea nationala si internationala a artistului, ramane omul care priveste cu luciditate ceea ce se petrece in jurul sau. In discursul pe care l-a sustinut, David Ohanesian a denuntat unele aspecte ale vietii artistice romanesti. La inceputul discursului, cel care a dat viata lui Oedip cu atat talent a tinut sa sublinieze ca "timp de 13 ani am cantat gratis in Romania. Am avut doar obligatia fata de mine ca artist care a cantat in tara asta cu o mare placere.Una dintre constatarile pe care artistul aflat in pragul varstei de 80 de ani le-a facut, se refera la absenta dimensiunii critice in ceea ce priveste actul de receptare al publicului: "Cea mai mare nenorocire a publicului este ca a uitat sa fluiere (...) nu se poate face meserie pe aplauzele si palmele primite aiurea". O alta remarca pertinenta pe care a mai facut-o "cu mare responsabilitate profesionala", a tinut sa precizeze, se refera la fenomenul enescian. "Enescu nu este iubit in Romania". De asemenea, venerabilul bariton al Romaniei a vrut sa specifice ca nu este de acord cu titulatura de cel mai mare bariton al unei perioade. "Sunt cel putin o suta de cantareti care merita titlul de cel mai mare cantaret al lumii", a afirmat cu modestie David Ohanesian. Nici mass-media, in special televiziunea, nu a reusit sa scape de spiritul critic al artistului. In finalul discursului, o adevarata radiografie a acestor timpuri, cel care a adus bucurie in sufletele iubitorilor de frumos cu interpretarile sale, a conchis: "Nu dau si nici nu am dat vreodata lectii de canto. Dau sfaturi printre care se afla si lucruri foarte importante, cum ar fi acela sa ne pastram coloana morala a strabunilor noastri".
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii