Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:54 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Telegraf “Preţul corect la carnea de miel” scade tarifele cu 25%

ro

12 Apr, 2011 12:34 1983 Marime text

Începând de astăzi, în cele trei mari pieţe din Constanţa, Griviţei, Tomis III şi Pescăruş, Primăria va derula programul „Preţul corect la carnea de miel". Directorul Direcţiei Pieţe, Târguri şi Oboare (DPTO) din cadrul Primăriei Constanţa, Nicolae Fronescu, a declarat, ieri, că programul va fi demarat în urma discuţiilor cu producătorii. „Şi anul acesta, la iniţiativa primarului Constanţei, Radu Mazăre, DPTO împreună cu producătorii de carne de miel au convenit să deruleze programul „Preţuri corecte la carnea de miel", în perioada 12-23 aprilie.Preţul maximal agreat împreună cu aceşti producători este de 19,9 lei pentru un kilogram. Doresc să le mulţumesc producătorilor pentru că au fost de acord cu acest program şi că au înţeles să fie alături de constănţeni în această perioadă de criză", a declarat Fronescu. Până în prezent, în program s-au înscris deja 50 de producători de carne de miel. Programul nu este obligatoriu, iar cei care vor să vândă cu un alt preţ carnea de miel, mai mare decât cel maximal, vor plăti taxele obligatorii către DPTO. Producătorii care accesează programul urmează să fie scutiţi de aceste taxe, care se ridică la 50 de lei pe zi/tarabă. „Este un gest de solidaritate al Primăriei şi al producătorilor cu populaţia sărăcită de criză. Anul acesta venim şi cu o noutate, sprijiniţi de conducerea Direcţiei Sanitar Veterinare, căreia trebuie să îi mulţumim. Este vorba despre un punct de sacrificare a mieilor în piaţa Pescăruş. Acolo vor veni ciobanii cu mieii, cumpărătorii îşi vor alege ce doresc şi imediat mielul va fi sacrificat", a mai spus Fronescu. Având în vedere tendinţa de creştere a preţurilor în această perioadă, programul municipalităţii nu face decât să vină în sprijinul constănţenilor. De exemplu, ieri, când nu fusese demarat acest program, preţul unui kilogram de carne de miel era 25 de lei. Prin acest program, constănţenii vor economisi îndeajuns de mulţi bani cu care pot cumpăra alte produse specifice Paştelui. Producătorii par să fie şi ei încântaţi de acest program. "Preţul de 19,9 lei este unul rezonabil, pe care l-am convenit cu reprezentanţii Primăriei. Cheltuielile pe care noi le avem pentru creşterea mieilor sunt destul de mari. Fără acest program, locuitorii din Constanţa ar fi cumpărat carnea de miel cu preţuri între 25 şi 45 de lei. Acest program ne ajută şi pe noi, pentru că vom reuşi să ne vindem marfa, pentru că avem experienţa anilor trecuţi, şi îi ajută şi pe constănţeni pentru că vor cumpăra carnea de miel la cel mai bun preţ", a declarat unul din producătorii din Piaţa Griviţei.

http://www.telegrafonline.ro

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii