Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:45 13 11 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța Bărbat arestat preventiv pentru încălcarea repetată a ordinului de protecție provizoriu

ro

13 Nov, 2026 15:34 105 Marime text
Foto cu rol ilustrativ sursă:Pixabay
Un bărbat din Constanța a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce a încălcat în mod repetat ordinul de protecție provizoriu emis împotriva sa.

Procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a propus și obținut la data de 13 noiembrie 2026 arestarea preventivă a unui bărbat (inculpatul XX), pe o perioadă de 30 de zile, începând cu 13.11.2026 și până la 12.12.2026 inclusiv. Măsura a fost dispusă de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța.

Inculpatul este cercetat pentru săvârșirea a trei infracțiuni de încălcare, în trei împrejurări distincte, a măsurilor dispuse prin ordinul de protecție provizoriu emis la data de 10 noiembrie 2026, fapte prevăzute de art. 47 alin. 2 din Legea 217/2003, cu aplicarea art. 38 alin. 1 și art. 41 alin. 1 din Codul penal.

Din comunicatul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța:

„La data de 13.11.2026 procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța a propus judecătorului de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța luarea măsurii arestului preventiv pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.11.2026, până la data de 12.12.2026, inclusiv, a inculpatului XX, cercetat pentru săvârșirea a trei infracţiuni de încălcarea de către o persoană împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție provizoriu a oricăreia dintre măsurile prevăzute și dispuse în ordinul de protecție provizoriu, prev. de art. 47 alin. 2 din Legea 217/2003, cu aplicarea art. 38 alin. 1 din Codul penal şi art. 41 alin. 1 din Codul penal.
 

În sarcina inculpatului s-a reţinut că a încălcat, în trei împrejurări distincte, măsurile dispuse prin ordinul de protecție provizoriu emis la data de 10.11.2026.
 
Astfel, la data de 11.11.2026, ora 12:40, inculpatul a pătruns în perimetrul de siguranță al domiciliului persoanei protejate, deplasându-se până la ușa locuinței acesteia.
 
Ulterior, la data de 11.11.2026, la ora 14:10, precum şi la data de 12.11.2026, în jurul orei 10:00 inculpatul a pătruns din nou în perimetrul de siguranță al domiciliului persoanei protejate şi s-a deplasat pe o stradă din municipiul Constanța, la o distanță mai mică de 100 de metri de domiciliul victimei.
 
 
S-a reţinut de asemenea că inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală şi că a săvrâşit faptele în stare de recidivă postexecutorie.
 
Totodată, inculpatul este cercetat şi în alte dosare penale cu privire la fapte de violenţă domestică şi încălcări ale măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie, săvârşite în anul 2025.
 
La data de 13.11.2026 judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Constanța a admis propunerea procurorului de caz, dispunând luarea măsurii arestului preventiv faţă de inculpatul XX, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 13.11.2026 până la data de 12.12.2026 inclusiv.
 
Cercetările sunt efectuate în continuare de către organele de cercetare penală ale poliţiei judiciare din cadrul Poliţiei Municipiului Constanţa-Secţia 3, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa”.

 
Precizăm că punerea în mișcare a acțiunii penale, reținerea și arestarea preventivă reprezintă etape și măsuri procesuale reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual adecvat de administrare a probatorului, activități care nu pot, în nicio situație, să înfrângă principiul constituțional al prezumției de nevinovăție.


PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii