Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:55 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Stavrositu „Ce face Banias este o diversiune" (video)

ro

05 Jun, 2010 03:04 2393 Marime text

cap_1.jpgDemocrat-liberalii constănţeni sunt pe cale să se confrunte cu aceeaşi situaţie din vara lui 2008. În timp ce preşedintele organizaţiei municipale, Florian Constantin, aduce toate argumentele că întrunirea de la Casa de Cultură de astăzi este una absolut legală, Mircea Banias susţine că prin votul a jumătate plus unu dintre membrii BPL, CCL-ul de astăzi a fost anulat.

 

După ce în urmă cu o seară, adunarea a o parte din membrii Biroului Politic Local a creat divergenţe între cele două organizaţii de la malul mării, ieri dimineaţă, actualul lider de la municipiu, Florian Constantin, dar şi cea care candidează pentru acest fotoliu, Maria Stavrositu, au adus mai multe lămuriri legate de corectitudinea desfăşurării alegerilor de astăzi.

În replică la ceea ce Mircea Banias a susţinut - că nu a fost anunţat de faptul că alegerile urmau să aibă loc pe 5 iunie, că nu sunt finalizate alegerile în toate OSV-urile şi că adunarea de astăzi nu este statutară - preşedintele de la municipiu a precizat că au fost depuse la Bucureşti 131 de convocatoare şi că totul se desfăşoară conform calendarului alegerilor. „Pretextele lor sunt false. S-au urmat toţi paşii statutari pentru convocarea CCL-ului de mâine (n.r. azi)".

Stavrositu a mai adăugat şi faptul că vina pentru problema nefinalizării alegerilor în OSV-uri, invocată de pedeliştii de partea lui Mircea Banias, aparţine chiar liderului judeţean şi colegului său Vicenţiu Petrescu: „Banias şi Vicenţiu sunt cei care nu şi-au terminat alegerile în OSV-uri".

Cât despre reuniunea de joi seara, cei doi democrat-liberali au menţionat că nu au fost anunţaţi de şedinţa Biroului Permanent Local şi nici nu s-a depus în prealabil un convocator la sediul partidului, care trebuia aprobat, convocările urmând a se face de secretarul general al BPL. „Convocatorul trebuia depus cu minim 24 de ore înainte de şedinţă, ceea ce nu s-a întâmplat. Nimeni nu a depus nimic, iar noi nu luăm în considerare adunarea de ieri (n.r. joi). Nici convocarea BPL-ului şi nici întrunirea nu sunt statutare. Ceea ce au încercat să facă a fost un abuz", a declarat Laurenţiu Mironescu, prezent şi el la conferinţa de ieri.

„Să fie bărbat şi să candideze"

 

După ce liderul de la judeţ a declarat că cererea de candidatură a lui Adrian Manole se află la organizaţia judeţeană, Maria Stavrositu l-a invitat pe colegul său să se ţină de cuvânt şi să îşi depună candidatura totuşi. „Poate să-şi depună candidatura şi mâine (n.r. azi), înainte de alegeri. Ce face Banias este o acţiune perturbatoare a cursului firesc al acţiunilor, este o diversiune. Manole să nu-şi ascundă abandonul în spatele acestor diversiuni. Să fie bărbat şi să candideze, aşa cum a anunţat. Mă întreb de ce le este teamă?!", a mai adăugat Stavrositu. Democrat-liberalul a mai adăugat că CCL-ul va fi statutar dacă jumătate plus unu dintre cei 450 de membri ai organizaţiei municipale vor fi prezenţi.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Sile this Millennium 05 Jun, 2010 09:58 Pe surse : Ieri dupa-amiaza primul-ministru şi preşedintele partidului PDL , Emil Boc a fost informat că „Totul este făcut ca la carte. Noi lucrăm statutar” şi a fost de acord ,iar dacă Mircea Banias va „Voi contesta rezultatul CCL-ului” se va afla în directă opoziţie cu Emil Boc aşa stau lucrurile la această oră şi mai terminaţi cu diversiunile