Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:36 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sefi noi ..cu salarii de criza

ro

24 Apr, 2009 21:33 1953 Marime text
Ordonanţa de Urgenţă a  Guvernului nr. 37/2009 aduce nu doar schimbări în masă la nivelul deconcentratelor, ci şi remuneraţii reduse pentru cei ce vor ajunge directori coordonatori. 

„..Remunerarea şi celelalte drepturi se stabilesc prin contractul de management, la nivelul maxim al salariului pentru funcţia de consilier gradul IA din cadrul ministerelor şi al altor organe centrale de specialitate, la care se adaugă toate drepturile prevăzute de lege pentru funcţiile de conducere de director, respectiv director adjunct. Persoanele beneficiază de sporul de vechime şi de celelalte sporuri, în condiţiile prevăzute de legislaţia muncii şi de legislaţia aplicabilă autorităţii sau instituţiei publice", se stipulează în normativul adoptat recent de Guvern. Numai că salariul de bază al unui consilier superior ar putea ajunge la circa 1700 lei la care se vor adăuga sporurile. Cât priveşte indemnizaţia de conducere ce sporea salariile foştilor directori şi aici se întrevăd reduceri drastice. În concluzie, cei ce vor fi directori coordonatori sau adjuncţi ai acestora timp de cel mult patru ani vor avea o „remuneraţie mică, după buget".

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii