Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
17:13 15 09 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Termen limită pentru părinți Iată până când se pot depune dosarele pentru bursa socială în noul an școlar 2026-2027

ro

15 Sep, 2026 17:00 83 Marime text
Foto cu rol ilustrativ         Sursă foto:magnific.com
Părinții elevilor din învățământul de stat mai au la dispoziție o perioadă limitată pentru a depune dosarele pentru bursa socială la secretariatul școlilor constănțene.

Cu un venit raportat la salariul minim net pe economie și criterii clare pentru cazurile medicale sau sociale, ajutorul financiar de 300 de lei lunar vine în sprijinul prevenirii abandonului școlar și în acest an, 2026-2027.

Sprijinul prin bursă socială reprezintă o formă esențială de ajutor financiar acordată elevilor din medii dezavantajate, grupuri vulnerabile sau cu situații medicale speciale.
Scopul acesteia este de a susține participarea la activitățile didactice și de a preveni abandonul școlar.
 
Criterii de acordare pentru bursele sociale

Bursele sociale se adresează elevilor de nivel primar, gimnazial, liceal și profesional înscriși la cursurile cu frecvență de zi, inclusiv celor școlarizați la domiciliu sau în „Școala din spital”.

De acest sprijin beneficiază elevii din familii cu venituri reduse (sub 50% din salariul minim net pe economie pe ultimele 12 luni), cei cu unul sau ambii părinți decedați ori aflați în plasament, precum și elevii cu dizabilități, afecțiuni oncologice sau cronice.

De asemenea, bursa socială se acordă elevilor care revin după școlarizarea în „Școala din spital” și celor proveniți din familii beneficiare de venit minim de incluziune.


Pentru a primi bursa socială, elevul trebuie să fi promovat toate disciplinele și să fi obținut media 10 sau calificativul „foarte bine” la purtare la sfârșitul anului școlar anterior.

Bursa socială se acordă inclusiv pe perioada vacanțelor școlare, cu excepția situațiilor în care elevul a rămas corigent la mai multe discipline, a acumulat peste 20 de absențe nemotivate sau repetă anul școlar din motive nemedicale.

Vă reamintesc că, inițial, în forma pusă în consultare publică, Ministerul Educației și Cercetării propunea recent, ca bursele sociale să fie acordate numai în perioada cursurilor școlare, nu și în vacanțe, așa cum se întâmpla în anii anteriori.

Noile reguli și criterii privind acordarea sprijinului sunt fundamentate pe Hotărârea Guvernului nr. 732 din 4 septembrie 2025, act normativ publicat în Monitorul Oficial nr. 823 din 5 septembrie 2025 care aproba Metodologia-cadru de acordare a burselor și cuantumul acestora.


Anul școlar 2026-2027 a început pe 7 septembrie, ceea ce înseamnă că elevii și școlile au finalizat deja prima săptămână de cursuri fără forma definitivă și în vigoare a noilor reguli privind bursele. 
 
 
Pregătirea dosarului și a documentelor necesare
 
Pentru obținerea bursei sociale, elevii majori sau părinții/reprezentanții legali ai elevilor minori depun la secretariatul unității de învățământ o cerere însoțită de actele doveditoare în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar, potrivit datelor furnizate public de Ministerul Educației și Cercetării.

Dosarul trebuie să conțină cererea tip, declarația pe propria răspundere privind veniturile nete pe ultimele 12 luni, acordul privind prelucrarea datelor și documente doveditoare privind componența familiei.

Totodată, este foarte important de reținut că după expirarea termenului-limită nu se mai primesc cereri pentru stabilirea dreptului la bursa socială.
Reamintim că pentru anul școlar 2026-2027, termenul limită fiind 1 octombrie 2026.

Datele și informațiile din cerere sunt introduse de unitățile de învățământ în Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (S.I.I.I.R.) în termen de 5 zile calendaristice de la expirarea acestui termen sus menționat.

Totodată, părinții trebuie să știe că se depune o singură cerere într-o singură unitate de învățământ, iar venitul per membru de familie se calculează diferit pentru nivelul preșcolar.
 
Acte necesare

Cererea tip care se obține de la secretariatul școlii sau de pe site-ul unității de învățământ.

Model cerere bursă socială

Declarația pe propria răspundere privind veniturile nete realizate de membrii familiei pe ultimele 12 luni și acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal.
Acte doveditoare ale componenței familiei:
  • certificatele de naștere (pentru copiii sub 14 ani);
  • actele de identitate (pentru cei de peste 14 ani);
  • acte privind starea civilă (certificat de divorț, sentință judecătorească de domiciliu a copilului, certificat de deces etc.), după caz.
Documente medicale, dacă bursa se solicită pe criterii medicale: certificat de încadrare în grad de handicap sau adeverință de la medicul specialist tip A5, luate în evidență de medicul școlar/de familie.

Având în vedere pragul legal conform căruia venitul mediu net pe membru de familie trebuie să fie mai mic de 50% din salariul minim net pe economie, potrivit Ministerului Educației și Cercetării,  iată simularea detaliată pentru stabilirea plafonului la bursa socială în cele două perioade ale anului 2026:
  1. Simulare pentru perioada septembrie 2025-30 iunie 2026
Salariul minim net de referință în această perioadă a fost de 2.574 lei (brut 4.050 lei)
Calculul plafonului maxim (50%): 2574/2=1287 lei/lună(de membru de familie)
Asta înseamnă că pentru un dosar depus în prima parte a anului școlar sau pentru evaluarea veniturilor din această perioadă, media veniturilor nete pe membru de familie pe ultimele 12 luni trebuie să fie strict sub 1.287 lei pentru ca elevul să obțină bursa socială.
  1. Simulare pentru perioada care a început cu 1 iulie 2026
Salariul minim net de referință a devenit de la 1 iulie 2026: 2.699 lei (brut 4.325 lei)
Calculul plafonului maxim (50%): 2699lei/2=1349,5 lei
Asta înseamnă că odată cu majorarea salariului minim net la 2.699 lei, crește corespunzător și pragul maxim admis de lege.
 
Astfel, familiile care aplică în toamna aceasta (pentru noul an școlar care a început pe 7 septembrie 2026) se vor raporta la noul plafon de 1.349,50 lei pe membru de familie.

Regula generală pentru acordarea bursei sociale prevede ca elevii să provină din familii ale căror venituri nete medii lunare pe membru de familie, supuse impozitării, realizate în ultimele 12 luni anterioare depunerii cererii, să fie mai mici de 50% din salariul minim net pe economie.

Mai exact, legea cere ca la dosarul depus în toamna acestui an (2026) să fie incluse veniturile nete aferente celor 12 luni anterioare cererii.

De exemplu, dacă depui dosarul în luna septembrie sau cel târziu pe 1 octombrie 2026 (data limită), luna septembrie nu se ia în calcul, fiind considerată lună în curs.

Prin urmare, ultima lună complet încheiată este august 2026. Numărând 12 luni în urmă începând din august 2026, perioada de referință ajunge de la septembrie 2025 până în august 2026.

În acest interval, se adună veniturile nete efectiv încasate în fiecare dintre cele 12 luni, exact așa cum apar pe adeverințele de salariu sau pe extrasele bancare. Dacă a existat o mărire salarială în iulie 2026, adeverința va reflecta suma majorată pentru lunile iulie și august 2026 și sumele anterioare pentru restul lunilor.

Calcul pentru perioada de 12 luni, septembrie 2025 – august 2026), transpusă în realitate pentru un dosar depus în toamna acestui an (până la 1 octombrie 2026):
 
Iulie 2026+august 2026: 2.699 lei x2=5.398 lei
Iunie 2026 până în septembrie 2025: 2.574 lei x10=25.740 lei
Total 12 luni (septembrie 2025-august 2026): 5.398 lei+25.740 lei=31.138 lei
 
Pentru a afla media pe lună a unei persoane, totalul pe un an se împarte la 12 luni:

31.138 lei/12=2.594 lei/luna
Acum am aflat că o persoană care a lucrat pe salariul minim are un venit mediu lunar de 2.594 lei/lună.

Această sumă se împarte la numărul de oameni din casă, la numărul membrilor din familie și astfel se verifică eligibilitatea bursei sociale.
 
Simularea calculului de venit pentru o familie cu 2 părinți (unul muncitor) și 1 elev

Pentru a înțelege exact cum se aplică teoria în practică pentru un dosar depus în această toamnă (termen limită 1 octombrie 2026), iată un calcul complet, pas cu pas, pentru o familie formată din 3 membri (2 părinți și 1 copil), în care unul dintre părinți a lucrat pe salariul minim pe economie în perioada de referință (septembrie 2025 – august 2026), iar celălalt părinte nu a realizat venituri salariale:

Pas 1: Calculul totalului anual pe adeverință (Septembrie 2025 – August 2026)
 
Luni cu salariul anterior (10 luni):
Septembrie 2025 – Iunie 2026
2.574 lei x10= 25.740 lei
 
 Luni cu salariul majorat (2 luni):
Iulie 2026 – August 2026
2.699  lei x2= 5.398 lei
 
Total venit net pe an:
25.740  lei+ 5.398 lei = 31.138 lei total venit per an
 
Pasul 2: Determinarea venitului mediu lunar al familiei

Pentru a afla câți bani i-au revenit lunar familiei, totalul pe an se împarte la 12 luni, rezultând 31.138 lei împărțit la 12 luni, adică 2.594,83 lei pe lună, reprezentând venitul mediu lunar al gospodăriei.

Pasul 3: Calculul pe membru de familie

Banii obținuți lunar se împart la numărul total de persoane care locuiesc în casă, în acest caz 3 membri, adică 2 părinți și 1 elev, rezultând 2.594,83 lei împărțit la 3 membri, adică 864,94 lei pe lună per membru.

Pasul 4: Verificarea finală a încadrării în pragul legal

Se compară media obținută pe membru de familie cu plafonul maxim admis pentru dosarele depuse în toamna anului 2026.
Venitul mediu calculat este de 864,94 lei pe lună pe membru, în timp ce plafonul maxim admis, reprezentând 50% din noul salariu net de 2.699 lei, este de 1.349,50 lei.

Concluzie pentru această familie:

50% din salariul minim net de 2.699 lei = 1.349,50 lei / lună pe membru de familie.
 
Deoarece suma de 864,94 lei este mai mică decât pragul de 1.349,50 lei, familia se încadrează oficial în condițiile legii, iar elevul va beneficia de bursa socială în valoare de 300 lei pe lună pentru anul școlar 2026–2027.
 
Indiferent că ești la prima experiență cu dosarele pentru burse sau vrei să te asiguri că totul este pus la punct înainte de termenul limită, specialiștii în educație le reamintesc părinților din Constanța să nu lase totul pe ultima sută de metri.

Verificarea atentă a adeverințelor de la serviciu pe intervalul corect de 12 luni și depunerea actelor complete la secretariatul școlii până cel târziu la 1 octombrie 2026 sunt singurele garanții pentru ca elevii să beneficieze de acest sprijin financiar esențial pe parcursul întregului an școlar.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Citește și:
Peste 36.000 de studenți din medii și grupuri dezavantajate au beneficiat, în perioada februarie-iulie, de burse sociale

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii