Superliga 2026/2027. Farul Constanța - Oțelul Galați Ioan Ovidiu Sabău - „Îmi doresc mult să arătăm bine și să câștigăm“ (VIDEO)
Superliga 2026/2027. Farul Constanța - Oțelul Galați: Ioan Ovidiu Sabău - „Îmi doresc mult să arătăm
308
Marime text
În etapa a 13-a a Superligii 2026/2027, Farul Constanța joacă pe teren propriu cu Oțelul Galați.
Meciul a fost programat duminică, 25 octombrie 2026, de la ora 16.00.
În clasament, Farul se află pe locul 7 (primul sub linia play-off-ului), cu 17 puncte, în timp ce Oțelul ocupă poziția a 14-a, cu 11 puncte.
În etapa precedentă, echipa de pe litoral a pierdut cu 0-2 în fieful Universității Craiova, campioana en-titre a României.
De cealaltă parte, Oțelul a remizat acasă (scor 1-1) cu Csikszereda, ultima clasată.
A fost o săptămână destul de complicată pentru noi, întrucât am fost foarte afectați de cum am arătat în prima repriză la Craiova, nepregătiți pentru un joc așa de important, este adevărat având și foarte multe absențe și cu un copil de 17 ani, fără experiență, în atac. Am meditat cu toții la ce s-a întâmplat și îmi doresc mult să arătăm bine și să câștigăm meciul cu Oțelul, care e important, ca toate de altfel. Echipele sunt foarte apropiate, atât valoric, cât și în clasament. Avem însă iarăși probleme de lot, nu putem recupera unii jucători, a declarat Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul Farului.
Echipa de pe litoral nu se poate baza la acest meci pe jucători precum Alibec (suspendat), Hyseni, Aberdin, Sylvestre, Sîrbu sau Pellegrini (accidentați ori în curs de recuperare).
Partida de duminică a fost prefațată din partea Farului și de jucătorii Victor Dican și Alexandru Goncear, ale căror declarații le găsiși mai jos.Citește și:
Cât costă biletele de intrare la meciul Farul Constanța - Oțelul Galați
Tags: Farul Constanța, Ioan Ovidiu Sabău
Vezi toate STIRILE VIDEO!
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


