Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
06:57 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Se va executa proiectul pentru restaurarea promenadei Vraja Marii - Port Tomis

ro

19 Jan, 2011 01:38 5036 Marime text
cap_2.jpgProiectantul de specialitate al şoselei de coastă la care visa primarul Radu Mazăre în urmă cu ceva ani, SC Expert Proiect 2002 SRL, se ocupă, mai nou, şi de documentaţia tehnico-economică a lucrărilor necesare obiectivului privind restaurarea şi reamenajarea promenadei şi a spatiilor verzi din zona Vraja Mării - Cazino - Port Tomis.

licitatie_portul_tomis_Faleza_Cazino.jpgSocietatea bucureşteană a câştigat contractul, potrivit anunţului de atribuire nr. 126914/18.01.2011, pentru suma de 358.000 de lei, chiar dacă suma maximă pe care autorităţile locale au vrut să o achite era de 500.000 de lei. Contractul nr. 150243 a fost încheiat pe 3 decembrie 2010, firma bucureşteană fiind singura care şi-a depus oferta până la data limită stabilită de autorităţile locale. Această parte a proiectului a fost achitată din bugetul local, proiectul întreg urmând a fi extins în vederea obţinerii de finanţare prin intermediul Programului Operaţional Regional 2007 - 2013, Axa prioritara 1 „Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere", Domeniul de intervenţie 1.1 „Planuri integrate de dezvoltare urbană", sub-domeniul „Poli de creştere".

De altfel, societatea este cunoscută în ţară pentru că a derulat proiecte de anvergură referitoare la întocmirea unor studii de fezabilitate şi documentaţie tehnică pentru un pasaj aerian în Piatra-Neamţ, proiectul tehnic şi detaliile de execuţie pentru proiectul care viza reabilitarea drumului DJ 713 Sinaia - Cuibul Dorului - Şaua Dichiului - Cabana Babele, dar au existat şi unele proiecte care se pare că le-au cam stricat imaginea. Este vorba despre elaborarea greşită de către asocierea SC Expert Proiect 2002 SRL cu Ove Arup and Partners a proiectului tehnic pentru realizarea pasajului Pipera - Tunari. Pasajul Pipera-Tunari a fost proiectat fără a se ţine cont de prezenţa pe teren a unei magistrale de cale ferată, de conducte de apă, gaze sau a reţelelor de telefonie.

Potrivit datelor Registrului Comerţului, societatea este administrată de Cristian Daniel Borbeli, care este şi asociat al firmei alături de Diana Mirela Borbeli şi de Ion Cristian Vîlcu. Societatea a fost înfiinţată în 2003 şi are ca obiect de activitate „activităţi de inginerie şi consultanţă tehnică legate de acestea", în 2009 declarând o cifră de afaceri de 7.225.701 de lei.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii