Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:16 04 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primaria Valu lui Traian vinde terenuri ieftine

ro

31 Mar, 2009 02:27 19538 Marime text

CAP_2_Florin_Mitroi_22.jpgPreţurile terenurilor ce vor fi scoase la vânzare de administraţia locală au scăzut considerabil.

Criza economico-financiară din ultima perioadă poate fi speculată la maximum de cei care dispun acum de bani lichizi. Este şi cazul comunei Valu lui Traian, unde un lot de aproximativ 500 mp, care acum şase luni era scos la vânzare de particulari cu peste 20.000 euro, acum abia depăşeşte 10.000 euro la licitaţiile organizate de Consiliul Local. Deşi investiţiile majore în infrastructură din ultimii ani, în zonele respective, ar fi justificat o creştere semnificativă a preţurilor, primarul din Valu lui Traian consideră că acest lucru ar fi fost un dezavantaj atât pentru comună, cât şi pentru cei care îşi doresc să construiască un cămin.

Plata în rate

Administraţia locală din Valu lui Traian oferă, în momentul de faţă, avantaje deloc de neglijat pentru orice cumpărător interesat să achiziţioneze un teren în comună. Loturile scoase la vânzare beneficiază de utilităţi, iar suprafaţa acestora variază, tocmai pentru a satisface pretenţiile cumpărătorilor şi pentru a se adapta posibilităţilor financiare ale fiecăruia. Potrivit reprezentanţilor autorităţii locale din Valu lui Traian, conform noilor evaluări, preţurile au scăzut considerabil. Dacă până acum, metrul pătrat de teren în cea mai bine cotată zonă era de minim 90 euro, în momentul de faţă, acelaşi teren poate fi cumpărat cu 70 euro pe metru pătrat. Sunt însă şi zone în care metrul pătrat de pământ nu costă mai mult de 20 euro. Şi terenurile din zona industrială s-au ieftinit, preţul fiind acum de 10 euro pe metru pătrat. Lista avantajelor nu se opreşte însă aici. Cumpărătorii de terenuri pot solicita Consiliului Local şi primarului prelungirea termenului de plată şi eşalonarea sumelor datorate. Singurele condiţii pentru încheierea unui astfel de contract sunt cetăţenia română şi achitarea a 30% din preţ în primele 60 de zile.

Primarul se ţine de cuvânt

Întrebat de ce a hotărât să scadă preţul terenurilor, primarul din Valu lui Traian a răspuns cât se poate de tranşant: „Una dintre promisiunile mele de campanie a fost că voi ajuta tinerii să îşi facă un cămin. Mă ţin de cuvânt". De când a fost ales primar al comunei, în 2004, Florin Mitroi a dat tinerilor gratuit 200 de loturi de casă, alte 100 urmând să fie alocate în curând. „A venit timpul să ne gândim şi la cei care nu îndeplinesc criteriile pentru a lua un teren gratuit, dar nu îşi permit nici să cumpere de la particulari", a mai afirmat primarul Mitroi. Terenurile nou-evaluate vor fi scoase la licitaţie pentru prima dată peste aproximativ 15 zile. Cei interesaţi pot solicita informaţii atât prin telefon, cât şi prezentându-se personal la sediul Primăriei Valu lui Traian.

{mos_ri:Valu lui Traian}
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Nicoleta 25 Mar, 2019 15:55 Bună ziua mă interesează și pe mine un lot de 250-300 mp. Să-l cumpăr în rate. Am o fetiță de 4 ani , Mulțumesc o zi bună.
  • Nefize sali 22 Jan, 2019 16:57 Buna ziua ma interesa si pe mine de un lot sa ami construiesc si eu o casuta sun casatorita am un baietel de 9 ani si stau cu parinti mei daca ma ajutati ma bucur va multumesc
  • Amet bairam 26 Jun, 2016 21:29 Bună ziua sunt din constanta căsătorit am doii copii lucram amândoi ai avem un venit de 2400 RON ,m-ar interesa 500 de metri cu un avans înainte pe o perioada mai luna plata ca în constanta n-am posibilitate să-mi cumpăr va multunesc numărul meu 0767047740
  • Amet bairam 25 Jun, 2016 19:42 Bună ziua sunt din constanta căsătorit am doii copii lucram amândoi ai avem un venit de 2400 RON ,m-ar interesa 500 de metri cu un avans înainte pe o perioada mai luna plata ca în constanta n-am posibilitate să-mi cumpăr va multunesc
  • Angela Baluta 24 Feb, 2016 19:11 Buna Ziua Numele meu e Angela Baluta am o parcela de 500 M2 este situata an Carterul Nou langa Autostrada Soarelui Pretul meu de Pornire este 17.500€ Negociabil doresc sa stiu cat ete M2 patrat pe anul 2016 Mobil: 0771431242
  • aski ipek 11 Sep, 2014 22:44 Buna ziua Domnule Primar Vreau sami iau si eu un teren in valu lui traian nu am unde sa stau in constanta puteti sa ma ajutati cu 500 mp in rate sotul meu lucreaza in franta a plecat acum o saptamana si a gasit de munca
  • paul 01 May, 2011 17:15 buna ziua am o intrebare am cumparat un teren in rate in valu lui traian pe partea stanga linga dealul cu vii as dori sa stiu daca pot verifica acest teren daca este girat la vreo banca sau daca este sechestrat de banca va multumesc astept raspuns
  • ionel 23 Jun, 2009 17:58 as dori si eu sa cumpar 250 metri patrati in valu traian.nu prea am bani ches dar as putea da in rate,,va rog tare mult..am mare nevoie.nr de tel 0767789011 va multumesc domnule primar