Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:01 17 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fostul şef al PSD Constanţa, la ceas aniversar

ro

02 Oct, 2010 00:00 1539 Marime text
9_dae_-_dae_gelu_5.jpgFostul preşedinte al organizaţiei municipale a PSD Constanţa, Gelu Dae, împlineşte astăzi 51 de ani

Chiar dacă a lăsat locul liber colegului său Lucian Băluţ pentru a gestiona organizaţia municipală în următorii patru ani, Gelu Dae s-a retras onorabil din funcţia pe care a deţinut-o şapte ani. Cu toate că unii l-au acuzat că nu a mai avut curaj să mai participe la noi alegeri de teama unui eşec, la alegerile organizate de curând, Dae declara că i-au ajuns cei şapte ani şi că a venit momentul să se retragă dintr-o astfel de funcţie. Despre Dae se cunoaşte că este pasionat de ceasuri şi cărţi poştale şi că are o impresionantă astfel de colecţie, veche de peste 50 de ani. Fostul preşedinte al PSD Constanţa a fost, în tinereţe, fotbalist la grupa de juniori mici la Portul Constanta, pe postul de mijlocaş central coordonator. În 1986, Gelu Dae a ocupat şi funcţia de vicepreşedinte la FC Farul Constanţa, însă doar pentru o scurtă perioadă de timp. 

Ti-a placut articolul?

Comentarii