Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
14:23 20 05 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Banca Mondiala ar putea finanta reabilitarea prizelor de apa

ro

31 Mar, 2003 00:00 970 Marime text

Credite externe pentru refacerea amenajarilor de irigatii

Iarna prelungita si temperaturile sub zero grade nu au impiedicat Societatea Nationala de Imbunatatiri Funciare - sucursala Constanta sa ia masurile necesare pentru amenajarea irigatiilor la nivelul judetului. Astfel, in conformitate cu programul de dezvoltare economica si sociala a judetului pe perioada 2001-2004, societatea trebuie sa pregateasca o suprafata de 160.086, in functie de asigurarea echipamentelor de udare de catre producatorii agricoli si de asigurarea alimentarii cu energie electrica. Lucrari de revizii si reparatii s-au asigurat doar pentru suprafata de 121.134, aceeasi care a fost in functiune si anul trecut. La ora actuala, specialistii sucursalei constantene, impreuna cu cei ai "Electrica" lucreaza la refacerea liniilor electrice aeriene pe o lungime de 40,34 km. Decolmatarea canalelor de irigatii este o alta prioritate a societatii de imbunatatiri funciare. Aceasta actiune trebuie realizata deoarece, pe timpul iernii, datorita zapezii si inghetului, utilajele nu au putut lucra. In ceea ce priveste contractele de prestatii servicii, Gheorghe Iordache, directorul general al SNIF Constanta, a declarat ca acestea au fost inaintate catre producatorii agricoli la inceputul lunii februarie, pana la aceasta data fiind contractate 144.364 hectare. Structura exploatatiilor nu a fost inca definitivata si, in aceste conditii, actiunea de contractare nu a fost definitivata. La capitolul Asociatii ale Utilizatorilor de Apa pentru Irigatii, Gheorghe Iordache spune ca lucrurile merg destul de bine. Pana la aceasta ora se afla in diverse stadii de infiintare 35 de astfel de asociatii, 13 dintre acestea preluand deja in administrare infrastructura de irigatii, respectiv statii de punere sub presiune si amenajari interioare, si personalul aferent. Referitor la programul de reabilitare a amenajarii de irigatii pe 100.000 de hectare propus pentru perioada 2003-2006, directorul SNIF a precizat ca studiul de fezabilitate a fost finalizat si trimis Ministerului Agriculturii si Alimentatiei Publice si Guvernului in vederea aprobarii contractarii creditului extern pentru finantarea proiectului. Pe lana acest program de reabilitare pentru judetul Constanta, a fost propusa pentru finantare cu Banca Mondiala reabilitarea prizelor de apa pentru irigatii de la Galesu si S.P. Baza Sinoe.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii