Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:54 10 10 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CSM Constanța volei Sorina Miclăuș - „Suntem pe drumul cel bun. Invităm publicul să ne susțină ca și până acum“ (VIDEO) (P)

ro

10 Oct, 2026 12:00 278 Marime text
  • Voleibalista de 27 de ani și 1,80 m joacă pe postul de secund și are 244 de meciuri disputate pentru mai multe echipe din țară, pe parcursul a zece sezoane.
 
Echipa feminină de volei CSM Constanța o va avea în teren, în noul sezon, pe experimentata internațională română Sorina Miclăuș.
 
Voleibalista, care joacă pe postul de secund, e dublă campioană națională și multiplu medaliată în competițiile interne și vrea să se bată pentru o clasare cât mai sus în Divizia A1 cu noua sa echipă.
 
„M-am apucat de volei la zece ani, la Brașov. Am jucat prin mai multe părți ale țării, iar acum am venit la Constanța. Vreau să ajut echipa cât pot eu de bine și să depășim locul șase din sezonul trecut. Vrem să arătăm tuturor că putem face ceva frumos. Fetele m-au primit cu brațele deschise, pe unele dintre ele le cunoșteam deja. E un grup frumos și suntem optimiste. Orașul e frumos, n-am stat niciodată la mare și chiar îmi place foarte mult. Am avut câteva meciuri amicale, pe majoritatea le-am câștigat. Am văzut unde mai trebuie lucrat. Oricum, suntem pe drumul cel bun. Invităm publicul la meciuri, să susțină echipa ca și până acum“, a declarat Sorina Miclăuș, la CSM TV.   

Voleibalista are 27 ani, 1,80 m înălțime și 244 de meciuri disputate, pe parcursul a zece sezoane, pentru ACS Transilvania Brașov, UVT Agroland Timișoara, CS Volei Alba-Blaj, CSU Belor Galați, FC Argeș Pitești și Rapid București, echipă de la care a venit la CSM Constanța.

Palmares
 
pe plan intern:
 
• aur în Campionatul Național în sezoanele 2021 / 2022, 2018 / 2019, ambele cu CS Volei Alba-Blaj;


• aur în Cupa României în sezoanele 2021 / 2022, 2018 / 2019 cu CS Volei Alba-Blaj, bronz în aceeași competiție în sezonul 2024 / 2025 cu Rapid București;
• bronz în Campionatul Național, Divizia A2 Est, cu ACS Transilvania Brașov în sezonul 2016 / 2017;
• aur și bronz în Supecupa României în sezoanele 2022 / 2023 și 2021 / 2022, ambele cu CS Volei Alba-Blaj.
 
pe plan internațional:
 
• aur cu Naționala României în European Silver League, în sezonul 2019; 
• bronz cu naționala României în Golden League, în sezonul 2025.
 

PRECIZĂRI
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise. 
 
Sursa foto: captură CSM TV
 
Citește și:
 
Volei. Jada DeʼShawn Burse, un adevărat globetrotter, la CSM Constanța!
„Vreau să ajut echipa să ajungă la următorul nivel“ (VIDEO) (P)
 


 

Tags: CSM Constanța




Vezi toate STIRILE VIDEO!

Ti-a placut articolul?

Comentarii