Studenții Universității Ovidius din Constanța, la cel mai important exercițiu național de securitate cibernetică CyDEx
Studenții Universității Ovidius din Constanța, la cel mai important exercițiu național de securitate cibernetică
09 Oct, 2026 15:13
ZIUA de Constanta
156
Marime text
156
Marime text

O echipă de studenți ai Facultății de Matematică și Informatică (FMI) din cadrul Universității Ovidius din Constanța (UOC) a participat, în perioada 6–8 octombrie 2026, la cea de-a VII-a ediție a CyDEx, cel mai important exercițiu național de securitate cibernetică, destinat pregătirii practice pentru identificarea și gestionarea incidentelor informatice, transmite un comunicat din partea UOC.
Echipa UOC a fost formată din cinci studenți ai specializării Informatică: Lucas-Cătălin Raita (anul III), Eduard-Florin Purcăreață, Alin Stoica, Denis Valentin Tașcă și Lucian Prusac (anul II), alături de doi studenți ai specializării Computer Science: Bogdan-Valentin Mînzățanu și Andrei-Valentin Nechita (anul III).
Participarea la exercițiu le-a oferit studenților oportunitatea de a-și aplica, într-un mediu controlat și realist, competențele dobândite în cadrul activităților academice și de a lucra pe scenarii specifice domeniului securității cibernetice.
„Participarea la exercițiul CyDEx reprezintă pentru studenți o experiență practică relevantă, prin care aceștia pot trece de la cunoștințele teoretice la analiza unor situații concrete de securitate cibernetică. Exercițiul le-a oferit ocazia să investigheze incidente, să identifice vulnerabilități și să exerseze mecanisme de răspuns în condiții apropiate de cele întâlnite în practică. Un element de interes l-a reprezentat și utilizarea unui mediu bazat pe inteligență artificială pentru accelerarea procesului de verificare și analiză. În același timp, utilizarea unui astfel de mediu în contextul unor date și configurații sensibile evidențiază necesitatea unei evaluări de securitate dedicate, în special în ceea ce privește controlul accesului, protecția datelor și gestionarea informațiilor confidențiale”, a declarat lect. univ. dr. Dorin Iordache, coordonatorul echipei UOC.
Ca în fiecare an, CyDEx a fost condus de Centrul Național Cyberint al Serviciului Român de Informații, în parteneriat cu instituții din Sistemul Național de Apărare și companii românești de profil. Exercițiul se desfășoară într-un poligon specializat și urmărește dezvoltarea capacităților de prevenire, detectare și răspuns la amenințări cibernetice, precum și consolidarea cooperării dintre instituțiile publice, mediul privat și cel academic.
Citește și:
FOTO: De la amfiteatru, la masa MasterChef România! Experiență inedită pentru studenții Universității Ovidius din Constanța
Tags: Universitatea Ovidius
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


