Ghidul victimelor erorilor medicale Ce condiții trebuie îndeplinite pentru a obține despăgubiri în instanță în cazurile de malpraxis

O eroare profesională comisă în timpul unui act medical sau medico-farmaceutic poate schimba ireversibil viața unui pacient, iar cunoașterea propriilor drepturi reprezintă primul pas esențial pentru obținerea reparării prejudiciului. În contextul în care legislația din domeniul sănătății conține proceduri stricte, experții în drept medical explică condițiile legale în care se poate angaja răspunderea cadrelor medicale și a unităților sanitare, dar și capcanele procedurale care pot apărea înaintea deschiderii unui proces.

Conform Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății (art. 653), malpraxisul este definit ca eroarea profesională săvârșită în exercitarea actului medical, generatoare de prejudicii pentru pacient. Pentru ca un caz să poată ajunge cu succes în instanță, trebuie întrunite concomitent trei elemente fundamentale: fapta ilicită (acțiunea sau inacțiunea medicului din neglijență, imprudență ori lipsă de cunoștințe), prejudiciul (vătămarea fizică, psihică sau morală) și raportul de cauzalitate direct între greșeala cadrului medical și suferința pacientului.

Cine poate fi tras la răspundere: Medici, spitale public-private și clinici

Acțiunea în instanță poate viza atât cadrul medical individual, cât și unitatea sanitară (spital public, clinică privată sau cabinet medical). Spitalele răspund civil direct sau în solidar cu medicii angajați atunci când fapta a fost comisă în timpul serviciului și în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

De asemenea, unitățile sanitare au răspundere civilă proprie în situații specifice organizatorice, cum ar fi:

• Infecțiile nosocomiale (contractate în spital), cu excepția cazurilor în care instituția dovedește o cauză externă neimputabilă;

• Utilizarea de echipamente medicale sau tehnologii cu defecte cunoscute, fără repararea prealabilă a acestora;

• Folosirea materialelor sanitare sau a medicamentelor cu termenul de valabilitate sau garanția expirată;

• Subcontractarea de servicii medicale sau nemedicale către furnizori care nu dețin o asigurare legală de răspundere civilă.

Excepțiile prevăzute de lege: Când NU răspunde personalul medical

Legislația stabilește și situații clare în care cadrul medical este exonerat de răspundere. Personalul medical nu răspunde pentru daune atunci când prejudiciile sunt cauzate de condițiile deficitare de lucru, lipsa de echipamente din spital, efectele adverse sau riscurile general acceptate ale metodelor de tratament, ori de viciile ascunse ale materialelor sanitare. De asemenea, intervențiile efectuate cu bună-credință în situații de urgență majoră, cu respectarea competențelor, înlătură răspunderea pentru malpraxis.

Un alt pilon esențial al drepturilor pacientului (reglementat prin Legea nr. 46/2003 și Legea nr. 95/2006) este consimțământul informat, care trebuie acordat în scris înainte de orice procedură cu risc. Medicul are obligația legală de a explica pe înțelesul pacientului adult diagnosticul, opțiunile de tratament, riscurile și alternativele. Excepțiile de la obligativitatea consimțământului intervin doar în urgențe majore când viața este pusă în pericol, pacientul este inconștient, iar reprezentantul legal nu poate fi contactat, sau în cazurile de internare involuntară prevăzute de lege.

„Procesul începe cu un dosar medical complet”

Specialiștii atrag atenția că prima etapă într-un astfel de litigiu constă în analiza juridică atentă a documentelor și obținerea dosarului medical integral de la unitatea spitalicească.

„Într-un caz de malpraxis medical, pacientul are nevoie de răspunsuri și de sprijin pentru a-și apăra drepturile. Rolul unui avocat de litigii medicale este să transforme aceste întrebări în demersuri juridice concrete pentru stabilirea răspunderii și obținerea despăgubirilor”, a precizat Dr. Radu Pavel, Avocat Coordonator al Societății Românești de Avocatură Pavel, Mărgărit și Asociații.

La ce instanță se depune cererea de chemare în judecată

Din punct de vedere procedural, acțiunea civilă pentru obținerea de despăgubiri se introduce la Tribunalul (Secția Civilă) în a cărui circumscripție teritorială a avut loc actul medical reclamat.

Pacienții au opțiunea de a sesiza în paralel și Comisia de monitorizare și competență profesională pentru cazurile de malpraxis din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP). Sesizarea acestei comisii nu este însă o etapă prealabilă obligatorie, persoana vătămată având dreptul de a se adresa direct instanței de judecată. În cazul în care se optează pentru sesizarea DSP, decizia emisă de comisie poate fi contestată la Secția Civilă a Tribunalului în termen de 15 zile de la comunicare.