Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:00 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Sâmbătă, e ziua de naștere a fostei mari atlete Gabriela Szabo. Vizita specială de la Constanța

ro

14 Nov, 2020 00:00 2983 Marime text
  • Gabriela Szabo este campioană olimpică, mondială și europeană, iar, în 1999, a fost desemnată cea mai bună atletă a lumii.
  • După retragerea din activitatea de atletă, Gabriela Szabo s-a dedicat muncii din administrația sportivă.
  • În intervalul 5 martie 2014 - 17 noiembrie 2015, Gabriela Szabo a fost ministrul Tineretului și Sportului.  
 
Fosta mare atletă a României Gabriela Szabo își serbează sâmbătă, 14 noiembrie, ziua de naștere, ea împlinind 45 de ani.
 
Născută la Bistrița, Gabriela Szabo a devenit campioană olimpică la Sydney, în anul 2000, la 5.000 m (cu record olimpic), dar a cucerit și alte medalii olimpice (bronz, respectiv argint la proba de 1.500 m, la Jocurile Olimpice din 2000 și la Atlanta 1996). Totodată, este multiplă campioană mondială și europeană, stabilind și numeroase recorduri. În 1999, a fost desemnată cea mai bună atletă a lumii și cea mai bună sportivă a Europei.
 

A onorat invitația CS Farul
 

După retragerea din activitatea de atletă, Gabriela Szabo s-a dedicat muncii din administrația sportivă, fiind și ministru al Tineretului și Sportului, în intervalul 5 martie 2014 - 17 noiembrie 2015. În această calitate, acum cinci ani, a fost prezentă la Constanța, onorând invitaţia Clubului Sportiv Farul de a asista la un spectacol de gimnastică aerobică găzduit de Casa de Cultură, organizat cu ocazia Zilei Copilului, au participat sportivi de la CS Farul şi CS Win-Gym.
 

Pereții și perdelele, în culorile clubului

 
Vizita la Constanţa a Gabrielei Szabo s-a desfăşurat sub semnul culorilor CS Farul, alb şi albastru. „La clubul nostru, doamna ministru a sesizat că şi pereţii, şi perdelele sunt în alb şi albastru. La fel şi baloanele de la acest spectacol. La Constanţa, şi florile cresc în alb-albastru“, a spus Ilie Floroiu, directorul de atunci al CS Farul, făcând aluzie la buchetul de flori în aceste culori, pe care l-a primit Gabriela Szabo, pe scena Casei de Cultură, de la doi campioni de la gimnastică aerobică ai CS Farul, Lorena Jinga şi Alexandru Scânteie. De asemenea, oficialul guvernamental a venit la Constanţa îmbrăcat în alb şi albastru! Pe litoral, Gabriela Szabo a vizitat atunci CS Farul şi baza sa sportivă, având discuţii cu membrii clubului, dar s-a întâlnit, la Prefectură, şi cu şefi ai altor structuri sportive locale.
 
Sursa foto: ZIUA de Constanța

Citește și:

Ilie Floroiu - „La Constanţa, şi florile cresc în alb şi albastru“ Vizita Gabrielei Szabo, sub semnul culorilor Farului (galerie foto+video)

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii