Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:43 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Zi importantă pentru Radu Mazăre! Instanţa se pronunţă azi. Fostul primar aşteaptă decizia în Madagascar

ro

21 Sep, 2018 00:00 2830 Marime text
Judecătorul Ionuţ Mihai Matei, şeful Structurii de Securitate din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, se va pronunţa azi în dosarul în care Radu Ştefan Mazăre, fostul primar al municipiului Constanţa, a fost deferit Justiţiei alături de omul de afaceri Sorin Strutinsky şi de fostul viceprimar al Constanţei Gabi Stan. De asemenea, în prezenta cauză, au fost trimise în judecată şi alte persoane, printre care se află şi cinci salariaţi ai Primăriei Constanţa!
 
Conform unor surse avocăţeşti, pronunţarea magistratului vizează obiecţiuni şi cereri de completare a raportului de expertiză efectuat în prezenta cauză.
 
Radu Ştefan Mazăre este judecat în prezent în patru dosare penale, toate instrumentate de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
 
Cauzele, denumite generic, sunt:
 
1 - „Retrocedările din Constanţa“ - dosar soluţionat în primă instanţă. Urmează decizia ÎCCJ, care va fi definitivă. În cauză, pe data de 10 iulie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a decis condamnarea lui Radu Mazăre la patru ani de închisoare cu suspendare, aceasta reprezentând cea mai mare pedeapsă aplicată din dosar. Hotărârea a fost contestată.
 
2 - „Terenurile din Mamaia“, în care a fost deferit Justiţiei (în aprilie 2015) alături de Sorina-Gina Hortolomei-Moscu - dosar soluţionat în primă instanţă. Fostul edil-şef a luat şase ani şi şase luni închisoare cu executare. Decizia a fost atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
3 - Cel în care este „coleg“ cu fostul viceprimar al Constanţei Gabi Stan, cu omul de afaceri Sorin Strutinsky, dar şi cu alte persoane, printre ele aflându-se cinci salariaţi ai Primăriei Constanţa. În cauză, ÎCCJ a dispus arestarea lui Radu Mazăre.
 
4 - Dosarul Campusului Social Henri Coandă, unde Radu Mazăre a fost trimis în judecată (aprilie 2016) alături de Alexandru Mazăre, fost senator în Parlamentul României, şi de omul de afaceri Avraham Morgenstern. În primă instanţă, Înalta Curtea a decis schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina lui Alexandru Mazăre din trei infracţiuni de fals în declaraţii (…) în infracţiunea de fals în declaraţii. Ulterior, completul de judecată a decis condamnarea lui Alexandru Mazăre (....) la pedeapsa de 5.000 de lei amendă penală. De asemenea, instanţa i-a atras atenţia fostului senator că în cazul în care se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa închisorii.
 
În continuare, judecătorii au decis achitarea lui Alexandru Mazăre sub aspectul infracţiunii de complicitate la luare de mită. Instanţa a decis că fapta de care este acuzat fratele lui Radu Mazăre nu există.
 
Omul de afaceri Avraham Morgenstern a fost achitat sub aspectul infracţiunii de dare de mită, după ce judecătorii au concluzionat că „fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege“.
 
În cazul fostului primar al municipiului Constanţa, Radu Ştefan Mazăre, Curtea Supremă a schimbat încadrarea juridică a faptelor din trei infracţiuni de fals în declaraţii (…) în infracţiunea de fals în declaraţii. În continuare, magistraţii au decis condamnarea lui Radu Mazăre (...) la pedeapsa de 5.000 de lei amendă penală.
 
Instanţa a mai decis achitarea fostului primar al municipiului Constanţa sub aspectul infracţiunii de luare de mită. În acest caz, instanţa a decis că fapta de care este acuzat Radu Mazăre nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.
 
În continuare, cei trei judecători au decis ridicarea măsurii asigurătoare a sechestrului, instituit prin ordonanţa din data de 28.03.2016, asupra bunurilor mobile şi imobile ale inculpaţilor Alexandru Mazăre şi Radu Ştefan Mazăre. „Ridică măsura asigurătoare a sechestrului, instituit prin ordonanţa din 11.04.2014, asupra sumelor de 18.550 de euro şi 114 dolari USA ridicate de la inculpatul Mazăre Radu Ştefan cu ocazia percheziţiei domiciliare“, potrivit minutei judecătoreşti. În prezenta cauză, Radu Mazăre şi Avraham Morgenstern au fost reţinuţi preventiv pe o durată de 24 de ore începând de la data de 8.04.2014 până la data de 9.04.2014.
 
Decizia judecătorilor Simona Cristina Neniţă, Anca Mădălina Alexandrescu şi Daniel Grădinaru nu este definitivă. Tot în acest dosar, procurorii DNA au cerut şi au obţinut arestarea preventivă în lipsă a omului de afaceri Elan Schwartzenberg.
 
În prezent, fostul primar al municipiului Constanţa se află în Madagascar.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii