Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:43 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Victorie în instanță pentru Antonella Marinescu, fost consul general al României la Toronto și fost deputat PSD. Legături cu celebrul Dosar al retrocedărilor din Constanța

ro

01 Oct, 2021 00:00 3620 Marime text
  • Hotărârea Judecătoriei Constanța, confirmată miercuri, 29 septembrie 2021, de Tribunalul Constanța, a fost pronunțată în dosarul 10833/212/2020, deschis de fostul deputat PSD Antonella Marinescu, fost consul general al României la Toronto.
  • Aceasta a contestat mențiunile despre sentința din Dosarul Retrocedărilor referitoare la două dintre terenurile sale.
  • Judecătorii din Constanța au arătat, legat de această situație, că Înalta Curte nu a dispus și desființarea actelor de vânzare-cumpărare prin care terenurile au fost înstrăinate succesiv către alte persoane.
 
Decizie de ultim moment a judecătorilor din Constanța, ce ar putea afecta situația terenurilor vizate de Dosarul Retrocedărilor!
 
Magistrații Judecătoriei Constanța și, ulterior, cei ai Tribunalului au arătat că „instanța constată că, prin decizia penală nr. 32/07.02.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală în dosarul nr. 6536/2/2008, s-a dispus desființarea în parte a Dispoziției Primarului Municipiului Constanța nr. 3570/12.11.2002, însă nu s-a dispus și desființarea actelor translative de proprietate subsecvente acestora prin care terenurile care au format obiect al dispozițiilor desființate au fost înstrăinate succesiv către terți“.
 
Cu alte cuvinte, instanțele din Constanța au menționat faptul că nu s-a dispus și desființarea actelor de proprietate prin care terenurile retrocedate au fost ulterior vândute altor persoane.
 
Amintim, în Dosarul Retrocedărilor din Constanța, fostul primar Radu Mazăre a fost condamnat la nouă ani de detenție, iar o serie de dispoziții privind retrocedarea mai multor terenuri din Constanța și Mamaia au fost desființate de instanța supremă.
 
Hotărârea Judecătoriei Constanța a fost pronunțată de completul C38 al Secției Civile a Judecătoriei Constanța, prezidat de magistratul Ioana Cristina Iancu.
 
Sentința a fost confirmată miercuri, 29 septembrie 2021, prin respingerea apelului declarat în cauză, de către Tribunalul Constanța, în completul Apel Civil 6, format din magistrații Cristina Ramona Duță și Adriana Mihaela Vasile.
 
Hotărârile au fost pronunțate în dosarul civil 10833/212/2020.
 
Acțiunea Antonellei Marinescu
 
În acest dosar, fostul deputat PSD și, totodată, fost consul general al României la Toronto, Antonella Marinescu a contestat mențiunile privitoare la sentința din Dosarul Retrocedărilor consemnate de autoritățile fiscale locale cu privire la o parte dintre terenurile sale.
 
Procesul s-a desfășurat inițial la Judecătoria Constanța, Antonella Marinescu, alături de soțul său, Marin, fiind reclamanți în cauză, iar Municipiul Constanța prin Primar și Serviciul Public de Impozite și Taxe Constanța fiind pârâții.
 
Potrivit Hotărârii nr. 3390/2021 a Judecătoriei Constanța, document citat pe Jurindex, fostul deputat PSD a solicitat instanței „să pronunțe o hotărâre prin care să oblige pârâtul Municipiul Constanța prin Primar la radierea mențiunilor privitoare la Decizia penală nr. 32/07.02.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală în dosarul nr. 6536/2/2008 din evidențele sale referitoare la situația juridică“ a mai multor bunuri imobile.
 
Conform sursei citate, acestea sunt: teren în suprafață indiviză de 18,59 mp, aferent apartamentului său situat în Constanța, teren în suprafață indiviză de 2,39 mp, aferent apartamentului său situat în Constanța.
 
În cererea adresată instanței, Antonella Marinescu, prin avocații săi, a precizat că „urmare a demersurilor pe care le-au efectuat, au constatat că, atât în evidențele Primăriei Municipiului Constanța privitoare la situația juridică a celor două bunuri imobile, dar și în evidențele Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța, apar mentiuni privitoare la decizia penală nr. 32/07.02.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casatie si Justitie — Sectia penală în dosarul nr. 6536/2/2008, mențiuni care ar fi justificate de faptul că, prin hotărârea judecătorească menționată, s-a dispus desființarea dispozitiei emise de Primarul Municipiului Constanta în temeiul Legii nr. 10/2001 cu privire la terenul anterior aratat, ca act prin care terenul a ieșit (alături de alte terenuri) din patrimoniul Municipiului Constanța“.
 
Nu puteau cunoaște existența litigiului
 
„Considerând că, în mod eronat, în evidențele publice cu privire la imobilele anterior arătate au fost înscrise mențiuni privitoare la decizia penală nr. 32/07.02.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție — Secția penală în dosarul nr. 6536/2/2008, au solicitat atât Municipiului Constanța, cât și Serviciului Public de Impozite și Taxe Constanța să dispună comunicarea actului administrativ (în măsura în care un asemenea înscris există) prin care s-a dispus notarea hotărârii judecătorești definitive, să dispună anularea acestuia, precum și să dispună radierea acestor mențiuni“, conform sentinței citate pe rolii.ro.
 
Reclamanții au arătat că, prin răspunsul de la primărie au aflat că că nu a fost identificat vreun act prin care să se fi dispus notarea mențiunilor, dar că li s-a răspuns că, prin decizia respectivă a Înaltei Curți, s-a dispus anularea în parte a Dispoziției nr. 37520/2002.
 
„Precizează că au dobândit dreptul de proprietate asupra terenului după ce acesta a format, de-a lungul timpului, obiect material al mai multor acte succesive translative de proprietate, astfel cum rezultă din istoricul mai sus expus și nu au cunoscut și, cu diligențe minime ce se depun în mod obișnuit în cazul vânzării, nici nu puteau cunoaște existența acestui litigiu care nu a fost notat în evidențele de carte funciară ale bunului și nici în alte evidențe publice“, se arată în hotărârea citată pe Jurindex.
 
În continuare, Antonella Marinescu și soțul său au arătat „că sunt proprietari și ai apartamentului amplasat în constructia edificata în temeiul unei autorizații de construire eliberate de autoritatea publică cu competențe în materie, iar nici dispozitivul și nici considerentele deciziei penale nu justifică, sub nicio formă, o pretinsă legătură între măsurile dispuse de instanța penală și dreptul de proprietate asupra acestei construcții“.
 
„Acele imobile trebuie să se întoarcă în patrimoniul statului“
 
În replică, reprezentanții Primăriei Constanța au solicitat instanței să respingă acțiunea. Aceștia au arătat, conform sursei citate, „că respectivele consecințe ale activității infracționale au constat, în esență, în trecerea unor terenuri din proprietatea statului în patrimoniul unor persoane fizice, astfel că acele imobile trebuie să se întoarcă în patrimoniul statului“.
 
De asemenea, reprezentanții primăriei au menționat că „pentru a ocroti principiul securității juridice, are obligația de a reflecta în documentele emise situația juridică reală, precum și de a preîntâmpina situația în care terții subdobânditori s-ar putea apăra că nu au cunoscut efectele juridice ale deciziei penale nr. 32/07.02.2019“.
 
Nu în ultimul rând, Municipiul Constanța prin Primar „a precizat că nu este vorba despre o limitare a exercițiului dreptului de proprietate, întrucât reclamanții pot înstrăina bunul, însă subdobânditorii trebuie să fie informați cu privire la decizia penal nr. 32/07.02.2019“.
 
În urma deliberărilor, completul C38 al Secției Civile a Judecătoriei Constanța, prezidat de magistratul Ioana Cristina Iancu, a decis admiterea acțiunii.
 
Din hotărârea judecătorilor
 
Printre altele, judecătorii au arătat că, „prin decizia penală nr. 32/07.02.2019, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală în dosarul nr. 6536/2/2008, s-a dispus desființarea în parte a dispoziției Primarului Municipiului Constanța nr. 3570/12.11.2002, însă nu s-a dispus si desființarea actelor translative de proprietate subsecvente acestora prin care terenurile care au format obiect al dispozițiilor desființate au fost înstrăinate succesiv către terți“.
 
De asemenea, se arată în hotărârea civilă că „instanța reține că imobilele obiect al prezentei cereri nu se află printre cele cu privire la care s-a dispus restabilirea situației anterioare săvârșirii infracțiunilor, iar obligația prin care s-a dispus ca Ministerul Finanțelor Publice să întreprindă demersurile necesare pentru a recupera terenurile privește doar acele bunuri expres arătate în dispozitivul hotărârii, în privința cărora s-a dispus restabilirea situatiei anterioare“.
 
„Prin urmare, respectiva mențiune din cuprinsul situației juridice nu are temei juridic, nefiind prevăzută în cuprinsul niciunui act, astfel că se impune radierea acesteia“, se arată în hotărârea Judecătoriei Constanța.
 
„Instanța constată că în cauză este incident și principiul garantării dreptului la apărare și cel al ocrotirii subdobânditorului de bună-credintă si cu titlu oneros al bunului imobil, reclamanții dobândind dreptul de proprietate asupra terenului după ce acesta a fost transmis de mai multe ori, prin acte succesive translative de proprietate“, au mai spus judecătorii.
 
Așa cum am precizat anterior, această hotărâre a Judecătoriei Constanța a fost confirmată de Tribunalul Constanța, în completul Apel Civil 6, format din magistrații Cristina Ramona Duță și Adriana Mihaela Vasile.
 
Miercuri, 29 septembrie 2021, Tribunalul Constanța a respins ca nefondat apelul pe care îl declarase Municipiul Contanța prin Primar.
 
Decizia Tribunalului Constanța este definitivă.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Punct? Nu, de la capăt!
Decizia Curții de Apel Constanța în procesul pentru apartamentul pe care Paraschiva Barbu l-a donat nepoților

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii