Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:05 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un liceu din Constanța, amendat pentru deficiențele din cantină. Cum s-au apărat în instanță oficialii unității de învățământ

ro

04 Nov, 2020 00:00 2419 Marime text
  • Un liceu din Constanța a fost amendat de Protecția Consumatorului cu amendă de 5.000 de lei.
  • Deficiențele au fost constatate în cantina liceului, spațiu pe care, potrivit reprezentanților unității de învățământ, aceasta nu are dreptul să o administreze.
  • Cazul a ajuns în prezent pe rolul Tribunalului, după ce Judecătoria Constanța a respins plângerea liceului.

În țara lui „se poate și așa“, un liceu din Constanța a fost amendat de Protecția Consumatorului cu amendă de 5.000 de lei, pentru deficiențele din cantina pe care nu are dreptul să o administreze, potrivit reprezentanților unității de învățământ.

Cazul a ajuns în instanță, unde reprezentanții liceului au contestat amenda primită și au cerut anularea acesteia ori, în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertismentul.

Dosarul are numărul 29596/212/2019, iar părți în cauză sunt Liceul Tehnologic Tomis Constanța, în calitate de petent, și ANPC – CRPC – Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorului Constanța, în calitate de intimat.

În prezent, dosarul se află pe rolul Tribunalului Constanța, după ce prima instanță a respins plângerea liceului.

Printre deficiențele pentru care a fost amendată unitatea deînvățământ se numără, printre altele, faptul că „toate utilajele din spațiul alimentar (aragaz, mese, suport de la chiuvetă) aveau picioarele deteriorate (găurite) de la rugină“, dar și faptul că lipsea faianța de pe perete din camera de depozitare a produselor alimentare.

Așa cum am precizat, însă, reprezentanții liceului au susținut că unitatea „nu are dreptul de administra cantina și internatul unității de învățământ, întrucât imobilele aparțin UAT Constanța, neavând drept de a efectua cheltuieli“.


Ce au susținut, în proces, reprezentanții liceului

Potrivit Hotărârii nr. 4952/2020 a Judecătoriei Constanța, citată pe Jurindex, reprezentanții unității de învățământ au solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenției din 9 octombrie 2019, iar, în subsidiar, „reindividualizarea sancțiunii aplicate prin înlocuirea amenzii cu avertismentul“.

Astfel, au susținut reprezentanții liceului că procesul-verbal este nul pentru că s-au încălcat, în opinia acestora, prevederile art. 17 din OG nr. 2/2001, „în sensul că nu s-au menționat în mod corect denumirea și adresa contravenientului și nici nu s-a realizat comunicarea actului“, potrivit www.rolii.ro.

În continuare, s-a arătat că nu s-a menționat data la care a fost constatată fapta, „iar în raport de prevederile HCLM nr. 359/2018 petentul (nr., liceul) nu poate avea calitatea de subiect activ al contravenției“, conform sursei citate.

Foarte important, reprezentanții liceului au mai argumentat că acesta „nu are dreptul de a administra cantina și internatul unității de învățământ, întrucât imobilele aparțin UAT Constanța, neavând dreptul de a efectua cheltuieli“.

În replică, reprezentanții Protecției Consumatorului au cerut respingerea plângerii liceului, ca neîntemeiată, și menținerea procesului-verbal de contravenție „ca fiind legal și temeinic“.


Ce au susținut reprezentanții OPC

Aceștia au afirmat că „materialul probator face dovada faptei săvârșite de petent, iar procesul-verbal a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor legale incidente în cauză“.

Aceștia au mai afirmat că, la data controlului, au fost constatate mai multe deficiențe în cantina Liceului Tehnologic Tomis.

Iată o parte dintre deficiențele sancționate de inspectorii de control, după cum apar menționate în Hotărârea nr. 4952/2020, citată pe Jurindex:

„În sala de mese scaunele pe care se așază elevii aveau șezutele și spătarele deteriorate, palul de pe scaune era exfoliat, elevii putând sa își agațe hainele, chiar să se zgârie;
(...)
- Toate utilajele din spațiul alimentar (aragaz, mese, suport de la chiuvetă) aveau picioarele deteriorate (găurite) de la rugină;
(...)
- Pe alocuri, în toate încăperile unității alimentare, s-a putut constata că pereții din bucătărie prezentau plăci de faianță lipsă, iar pavimentul era crăpat;

- Deasupra hotei tavanul încăperii prezintă urme de infiltrații;

- La niciun geam al unității alimentare nu s-a constatat existența de plase împotriva insectelor și/sau în unitate nu existau insectocutoare;
(...)
- Suportul butucului aflat în «Camera de tăiat carne» prezenta în partea de jos rugină;
(...)
- În camera de depozitare produse alimentare, s-a constatat ca lipseau plăci de faianță din perete“.
 


Ce a decis prima instanță

După analizarea actelor de la dosarul cauzei, magistrații Secției civile a Judecătoriei Constanța au stabilit că „procesul-verbal de contravenție întrunește cerințele de legalitate prevăzute sub sancțiunea nulității absolute, fiind neîntemeiate susținerile petentei în acest sens“.

Se mai arată în hotărârea judecătorilor că „din actele dosarului rezultă că activitatea de control la sediul unității de învățământ s-a efectuat la data de 30.09.2019, iar reprezentantul petentului (...) a fost invitat să se prezinte la sediul organului constatator în data de 3.10.2019 și ulterior în data de 09.10.2019 cu documente justificative“.

Totodată, „în cuprinsul procesului-verbal se menționează că, deși prezent la întocmirea actului, reprezentatului Liceului Tehnologic Tomis Constanța a refuzat să semneze“.

Au mai afirmat judecătorii primei instanțe că „apărările petentului în sensul că nu poate avea calitatea de subiect activ al contravenției față de prevederile HCLM nr. 359/2018 și că nu ar avea dreptul de a administra cantina și internatul nu au fost dovedite, nefiind depuse înscrisuri în susținere“.

În aceeași hotărâre, judecătorii au precizat că „nu s-a făcut nici dovada faptului că Liceul Tehnologic Tomis Constanța nu ar avea dreptul de a efectua cheltuieli cu unitatea de alimentație publică deținută“.

În aceste condiții, Judecătoria Constanța a respins plângerea formulată de reprezentanții liceului.

Dosarul însă nu a fost închis definitiv, pentru că în cauză s-a declarat apel, astfel că procesul se judecă acum la Tribunalul Constanța.

În funcție de cum apreciază magistrații de la Tribunal, apelul liceului ar putea fi admis și, pe cale de consecință, și plângerea, ori s-ar putea decide rejudecarea, ori apelul ar fi respins și menținută prima decizie.


Citește și:

Victorie în instanţă pentru o profesoară constănţeană! A primit banii pentru concediul neefectuat
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii