Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:10 28 09 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Justiție Constanța Disputa juridică dintre Marinasurf Residence SRL, Primarul General al Municipiului Bucureşti și Direcția pentru Cultură a Municipiului Bucureşti se mută la Curtea de Apel Constanța

ro

28 Sep, 2026 12:59 120 Marime text
foto: PixabayPe rolul Curții de Apel Constanța a fost înregistrat dosarul 408/3/2025 la data de 25 septembrie 2026. Dosarul a fost înregistrat la Secţia de contencios administrativ si fiscal și are ca obiect „obligare emitere act administrativ“. Dosarul este în stadiul procesual – recurs.

Părți în dosar sunt SC Marinasurf Residence SRL – Reclamant, Primarul General al Municipiului Bucureşti – Pârât și Direcția pentru Cultură a Municipiului Bucureşti –Pârât.

Momentan nu a fost stabilită data primului termen din dosar. 

Acesta s-a mai aflat și pe rolul Tribunalului Constanța care la data de 27 august a respins cererile din dosar. 

„Solutia pe scurt: Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI cu privire la capătul de cerere subsidiar, ca rămasă fără obiect. Respinge cererea de chemare în judecată înregistrată de reclamanta SC MARINASURF RESIDENCE SRL, în contradictoriu cu pârâtul PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, având ca obiect obligarea pârâtului la emiterea autorizaţiei de construire pentru imobilul situat în mun. Bucureşti, str. Vasile Lucaciu, nr. 29, Sector 3, sub sancţiunea plăţii unor penalităţi de întârziere, ca tardiv formulată. Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta SC MARINASURF RESIDENCE SRL, în contradictoriu cu pârâta DIRECŢIA PENTRU CULTURĂ A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, având ca obiect obligarea pârâtei la modificarea Avizului nr. 985/z/11 octombrie 2022, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Cererea de recurs se depune la Tribunalul Constanţa – Secţia de contencios administrativ şi fiscal. Pronunţată astăzi, 27 august 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei“ - conform Portalului Instanțelor de Judecată. 

Nemulțumită de sentința instanței, MarinaSurf Residence a atacat decizia cu recurs, acesta fiind înregistrat la data de 23 septembrie. 

Conform rejust.ro, prin cererea de chemare în judecată formulată și înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a II-a de Contencios Administrativ și Fiscal  în data de 09.01.2025, sub numărul unic de dosar ###/3/2025, reclamanta SC ###### ######### SRL, în contradictoriu cu pârâții Primarul ####### al Municipiului București și Direcția pentru Cultură a Municipiului București, a solicitat instanţei să dispună obligarea pârâtului Primarul ####### al Municipiului București să emită autorizația de construire pentru imobilul situat în București, #### ###### ####### ### ##, sector 3, sub sancțiunea plății unor penalități de întârziere de 1.000 lei/zi, și obligarea pârâtei Direcția pentru Cultură a Municipiului București să modifice avizul nr. 985/Z/11.10.2022 potrivit solicitări Primarului #######. 

„În motivarea acţiunii, a arătat că  este proprietara unui teren intravilan situat în ########## #########, str. ###### ####### nr. 29, sector 3, preluat în patrimoniul său în urma divizării societății SC ###### #### SRL, și că intenționează edificarea unui imobil conform prevederilor Planului Urbanistic #######, terenul fiind situat în zona M1 – subzonă mixtă și în zona protejată nr. 38 – Labirint.
A arătat că autoritatea pârâtă a refuzat emiterea autorizației de construire, motivând, în esență, neconcordanțe privind balcoanele prevăzute pe fațada imobilului. Reclamanta a susținut că, pe parcursul procedurii administrative, a dat curs tuturor solicitărilor formulate de autoritate, depunând documentele solicitate, redepunând înscrisuri deja existente la dosar și modificând proiectul în ceea ce privește cota balcoanelor, însă autoritatea și-a schimbat succesiv motivele refuzului, solicitând ulterior inclusiv revizuirea avizului emis de Direcția pentru Cultură, fără a indica temeiul legal ori modificările concrete impuse.
În continuare, reclamanta a învederat că, la data de 03.07.2024, a formulat plângere prealabilă împotriva refuzului de emitere a autorizației de construire, la care autoritatea nu a răspuns.
Reclamanta a susținut că refuzul autorității este nejustificat și nelegal, întrucât proiectul respectă prevederile Planului Urbanistic #######, iar toate elementele acestuia au fost analizate anterior de autoritățile competente. Totodată, a arătat că schimbarea poziției autorității a intervenit exclusiv ca urmare a schimbării arhitectului-șef, fără modificarea proiectului ori a cadrului normativ.
A mai subliniat că solicitarea de modificare a avizului emis de Ministerul Culturii este lipsită de temei legal, întrucât autoritatea nu a indicat dispozițiile legale incidente și nici modificările concrete pe care le-ar impune. În completare, a susținut că proiectul tehnic a fost întocmit de specialiști autorizați, cu respectarea reglementărilor urbanistice aplicabile, iar obiecțiile formulate de autoritate privesc exclusiv aspecte de ordin estetic referitoare la balcoane, care au un caracter subiectiv și nu pot constitui un motiv legal de refuz al emiterii autorizației de construire.
#### de aceste împrejurări, reclamanta a solicitat constatarea caracterului nejustificat al refuzului autorității administrative și obligarea acesteia la emiterea autorizației de construire“ – conform rejust.ro. .

Sursa citată menționează că, PRIMARUL ####### AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI a formulat întâmpinare prin care a invocat  exceptia lipsei calităţii procesuale active a societătii, excepţia prescripţiei extinctive a dreptului material la actiune, excepţia decăderii din dreptul de a formula actiune, exceptia tardivității formulării plângerii prealabile şi a solicitat respingerea cererii, ca neîntemeiată.

„În motivare, a arată că autoritatea publică a refuzat emiterea autorizației de construire solicitată de reclamantă ###### ######### SRL, întrucât proiectul nu respectă prevederile legale privind amplasarea clădirii față de aliniament, față de limitele laterale și posterioare ale parcelei, precum și față de domeniul public.
A susținut că, prin certificatul de urbanism nr. ############ din 14.03.2022, nu au fost solicitate avizele necesare, respectiv avizul de parcare și avizul de însorire, așa cum impune OMS 119/2014. A învederat că, deși documentația tehnică de arhitectură prevede balcoane în consolă la etajele 1 și 2, cu o proiecție de 3,25 m față de aliniament, această amplasare nu respectă reglementările RLU aferent PUZ ZCP nr. 38, care impun retragerea minimă de jumătate din înălțimea clădirii față de limitele laterale și posterioare. A menționat că, în zona axului 1, proiectul nu respectă retragerea minimă de 5,5 m față de limita laterală vestică, iar balconurile se aliniază la o distanță mai mică de 1 m față de limita de proprietate.

A expus faptul că, prin propunerea de arhitectură la faza DTAC, s-a prevăzut retragerea minimă de 0,5 m față de limita estică și alipirea la calcanul clădirii vecine, însă această soluție nu a fost respectată în execuție.
A relatat că, de asemenea, proiectul nu respectă prevederile HCGMB ######## privind spațiul verde, întrucât nu a fost prevăzut un spațiu verde de cel puțin 30% din suprafața parcelei, iar restul spațiului este destinat unui teren de tenis. A arătat că, în final, autoritatea publică a refuzat emiterea autorizației de construire prin adresa nr. ######/######/153336/1528.11.2023, motivând că proiectul nu respectă dispozițiile art. 1 din Legea nr. 50/1991 și art. 559 alin. (1) Cod civil“ – conform rejust.ro.  


La termenul din 31 martie 2026 instanța a amânat cauza și a respins mai multe solicitări. 

Tip solutie: Amână cauza
Solutia pe scurt: Respinge excepţia lipsei de interes în formularea cererii de chemare în judecată, având ca obiect obligarea pârâtului PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI la emiterea autorizaţiei de construire, ca neîntemeiată. Respinge excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, având ca obiect obligarea pârâtului PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI la emiterea autorizaţiei de construire, ca urmare a formulării tardive a plângerii prealabile, ca neîntemeiată. Respinge excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa formulării cererii de anulare a actelor prin care a fost manifestat refuzul de soluţionare a cererii de emitere a autorizaţiei de construire, invocată de pârâtul PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, ca neîntemeiată. Respinge excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată, având ca obiect obligarea pârâtului PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI la emiterea autorizaţiei de construire, ca neîntemeiată. Admite excepţia tardivităţii, invocată de pârâtul PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, şi constată că reclamanta este decăzută din dreptul de a solicita obligarea pârâtului la emiterea autorizaţiei de construire în raport de motivele de refuz criticate prin cererea de chemare în judecată. Respinge excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, invocată de pârâtul PRIMARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BUCUREŞTI, ca rămasă fără obiect. Acordă termen la data de 06 mai 2025, ora 09.00, pentru soluţionarea capătului de cerere subsidiar, având ca obiect obligarea pârâtei DIRECŢIA PENTRU CULTURĂ A MUNICIPIULUI BUCUREŞTI la modificarea avizul nr. 985/z/11 octombrie 2022. Cu cale de atac odată cu fondul. Pronunţată astăzi, 31 martie 2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei“ - conform Portalului Instanțelor de Judecată.  


Dosarul s-a mai aflat și pe rolul Tribunalului București care la data de 24 iunie 2025 a declinat soluţionarea cauzei.

Solutia pe scurt: Admite excepția necompetenței teritorială a Tribunalului București – Secția a II-a de Contencios Administrativ și Fiscal. Declină competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal. Fără cale de atac. Pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 24.06.2025“ - conform Portalului Instanțelor de Judecată. 


Conform rejust, prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 09.01.2025 pe rolul Tribunalului București – Secția a II-a de Contencios Administrativ și Fiscal reclamanta, SC ###### ######### SRL, în contradictoriu cu pârâții, Primarul ####### al Municipiului București și Direcția pentru Cultură a Municipiului București, a solicitat obligarea pârâtului Primarul ####### al Municipiului București să emită autorizația de construire pentru imobilul situat în București, #### ###### ####### ### ##, sector 3, sub sancțiunea plății unor penalități de întârziere de 1.000 lei/zi, și obligarea pârâtei Direcția pentru Cultură a Municipiului București să modifice avizul nr. 985/Z/11.10.2022 potrivit solicitări Primarului #######.

„În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr. 554/2004 și ale Legii nr. 50/1991.Cererea a fost legal timbrată cu taxa de timbru în cuantum de 100 lei (f. 35, 36 vol. I) conform art. 16 lit. a) din OUG nr. 80/2013.
Prin întâmpinarea (f. 57 vol. I) formulată pârâtul, Primarul ####### al Municipiului București, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei, excepția prescripției dreptului material la acțiune, excepția decăderii din dreptul de a formula acțiunea și excepția inadmisibilității cererii pentru lipsa plângerii prealabile, iar, pe fondul cauzei, a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată“ – conform rejust.ro.

Rejust mai menționează că, pârâta Direcția pentru Cultură a Municipiului București nu a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de lege în acest sens.

„Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale invocată de către instanță din oficiu, față de prevederile art. 248 alin. 1 Cpc., instanța reține următoarele:

Potrivit art. 129 alin. 1 și 2 pct. 3 din codul de procedură civilă „necompetența este de ordine publică sau privată. Necompetența este de ordine publică: […] în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura”. De asemenea, art. 126 alin.1 din codul de procedură civilă prevede că părțile pot conveni în scris sau, în cazul litigiilor născute, și prin declarație verbală în fața instanței ca procesele privitoare la bunuri și la alte drepturi de care acestea pot să dispună să fie judecate de alte instanțe decât acelea care, potrivit legii, ar fi competente teritorial să le judece, afară de cazul când această competență este exclusivă.



Per a contrario, în cazul în care pricina nu este privitoare la bunuri sau la alte drepturi de care se poate dispune, părțile nu pot conveni ca pricina să se judece de o anumită instanță, alta decât cea care ar fi competentă din punct de vedere teritorial.

Potrivit art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 3.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 3.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.”

Art. 10 alin. 3 și 4 din Legea nr. 554/2004 prevăd că „(3) Reclamantul persoană fizică sau juridică de drept privat se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul său. Reclamantul autoritate publică, instituție publică sau asimilată acestora se adresează exclusiv instanței de la domiciliul sau sediul pârâtului. 
(4) Competența teritorială de soluționare a cauzei se va respecta și atunci când acțiunea se introduce în numele reclamantului de orice persoană de drept public sau privat, indiferent de calitatea acestuia din proces.”

##### în vedere aceste dispoziții legale, tribunalul constată că cererea având ca obiect acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene este de competența exclusivă a tribunalului de la domiciliul sau sediul reclamantului, părțile neputând deroga de la această competență.

În ceea ce priveşte actul administrativ, acesta este definit prin art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004 ca fiind actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naştere, modifică sau stinge raporturi juridice.

Totodată, art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004 prevede că „se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi prin refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim. Motivele invocate în cererea de anulare a actului nu sunt limitate la cele invocate prin plângerea prealabilă.”

În cauza de față, reclamanta a susținut faptul că pârâtul a refuzat în mod nejustificat emiterea autorizației de construire solicitată de aceasta, cerere care se circumscrie contenciosului administrativ, atrăgând aplicarea normelor speciale prevăzute de Legea nr. 554/2004 inclusiv cu privire la competența teritorială.

Instanța reține că în cauza de față, reclamanta are sediul în localitatea Năvodari, ####### ######### (f. 5 vol. I), localitate care nu se află în circumscripția teritorială a Tribunalului București, ci în circumscripția teritorială a Tribunalului Constanța, astfel cum prevede Hotărârea Consiliului Superior al Magistraturii nr. 102/10.06.2021 publicată în MO nr. 625/25.06.2021.
#### de toate aceste considerente, în temeiul art. 132 alin. 1 și 3 din codul de procedură civilă, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale invocată din oficiu și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța – Secția de Contencios Administrativ și Fiscal“ – conform rejust.ro.


Despre Marinasurf Residence SRL

Potrivit termene.ro, platformă consultată la data de 24 septembrie 2026, firma Marinasurf Residence SRL a fost înființată în anul 2024 sediul social este în Năvodari, județul Constanța, iar obiectul principal de activitate este „Dezvoltare (promovare) imobiliara“.

În ceea ce privește situația financiară pe anul 2025, Marinasurf Residence SRL a avut o cifră de afaceri 0 lei și profit de 83.786 lei, iar numărul mediu de angajați a fost 0.

Asociați sunt Neagu Alexandru 50%, Daroff SRL 45% și Penciu Dorian Andrei cu 5%. Administratori sunt Neagu Alexandru și Penciu Robert.

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Pentru redactarea acestui articol au fost folosite informații de pe termene.ro și rejust.ro

Citește și. 

Justiție ConstanțaDecizia Tribunalului Constanța în disputa juridică dintre Marinasurf Residence SRL, Primarul General al Municipiului Bucureşti și Direcția pentru Cultură a Municipiului Bucureşti, atacată cu recurs

Ti-a placut articolul?

Comentarii