Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
05:57 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un avocat din Constanța și-a recuperat banii pierduți în Palatul de Justiție

ro

23 Sep, 2020 12:47 2061 Marime text


Un avocat din Constanța și-a recuperat astăzi, 23 septembrie 2020, suma de bani pierdută pe holurile Palatului de Justiție Constanța.

Banii i-au fost returnați de plutonierul adjutant Gabriel Cufioti, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța.

Este pentru a opta oară când omul legii returnează proprietarilor obiectele pierdute de aceștia în Palatul de Justiție.

Iată comunicatul remis în acest sens de Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța:

Cu ajutorul jandarmilor, un bărbat constănţean a reintrat în posesia a sumei de 500 lei, pierdută pe holul Palatului de Justiţie Constanţa.

 În cursul zilei de astăzi, 23 septembrie 2020, în jurul orei 11.30, în timp ce se afla în serviciu de pază la Palatul de Justiţie, plutonierul adjutant Cufioti Gabriel din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa a observat o sumă de bani căzută pe holul instituţiei.

Subofiţerul nu au stat pe gânduri şi a început demersurile necesare în vederea găsirii persoanei care i-a pierdut. În urma verificarilor efectuate pe camerele de supraveghere, jandarmul a identificat în scurt timp persoana păgubită.



Ulterior, aceasta a fost găsită într-o sală de judecată şi i s-a restituit suma de bani pierdută, fiind a opta oară când plutonierul adjutant Cufioti Gabriel returnează obiecte pierdute (portofele, poşete, bani, documente) pe holurile instanţelor constănţene.

După ce a reintrat în posesia banilor, bărbatul a mulţumit reprezentantului Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa pentru gestul firesc și spiritul civic de care a dat dovadă.

Sursa foto: Inspectoratul de Jandarmi Județean Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii