Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:25 13 07 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Procesul pornit de Vergil Chițac împotriva fostului city manager Felicia Ovanesian se mută la Curtea de Apel Constanța

ro

13 Jul, 2026 17:00 261 Marime text
Primarul municipiului Constanța - Vergil CHițac - sursa foto: ZIUA de Constanța

Litigiul civil dintre primarul municipiului Constanța, Vergil Chițac, și fostul city manager al orașului, avocat Felicia Ovanesian, actual consilier local independent în CLM Constanța ajunge la Curtea de Apel Constanța!
 
Mutarea vine la aproape 3 luni după ce magistrații au respins acțiunea edilului, prin care acesta solicita daune morale consistente pentru prejudiciu de imagine. Primarul Vergil Chițac a atacat decizia cu apel.
 
În cauză, este vorba despre dosarul cu indicativul 1014/118/2025, înregistrat în urmă cu un an sub obiectul „acțiune în răspundere delictuală”, a fost soluționat de Secția I Civilă a Tribunalului.
 
Sentința: Cererea primarului, respinsă ca nefondată
 
După mai multe termene de judecată și o perioadă în care procesul a fost suspendat din cauza protestelor magistraților, instanța a decis că pretențiile primarului nu sunt justificate.
 
Soluția pe scurt a instanței:
 

Respinge ca nefondată cererea formulată de reclamantul Vergil Chițac.
 


Obligă reclamantul la plata sumei de 1.190 lei către Felicia Ovanesian, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu de avocat).
 
Cale de atac: Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

 
Reacția Feliciei Ovanesian: „Atât valorează, în mintea lui, dreptul meu de a vorbi”
 
Imediat după aflarea soluției, Felicia Ovanesian, la acea vreme, a reacționat public pe rețelele de socializare, dezvăluind miza financiară uriașă a procesului: 250.000 de lei.
 
M-a dat în judecată și mi-a cerut 250.000 de lei. 250.000!!! Atât valorează, în mintea lui, dreptul meu de a vorbi. Nu a cerut adevăr, nu a cerut lămuriri și nu a cerut drept la replică. A cerut doar bani. Mulți. Atât cât să înțeleagă toată lumea mesajul: taci”, a scris fostul city manager pe Facebook.
 

Ovanesian a interpretat demersul juridic al primarului drept o încercare de intimidare a vocilor critice din spațiul public constănțean: „Atunci când un primar începe să ceară sute de mii de lei de la cei care îl critică, nu mai apără nicio demnitate. Își apără doar orgoliul și frica”.
 
Primarul Vergil Chițac, atac cu apel
 
Edilul municipiului Constanța a atacat decizia instanței de fond cu apel, fapt pentru care cauza va fi înaintată spre soluționare instanței superioare!
 
Potrivit Portalului Instanțelor de Judecată, dosarul a fost înregistrat pe Secția I Civilă a Curții de Apel Constanța vineri, 09.07.2026, însă deocamdată nu a fost stabilit termen de judecată.
 

 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
 
Citește și:
Eșec în instanță pentru primarul Vergil Chițac. Judecătorii au respins procesul împotriva Feliciei Ovanesian

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii