Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:57 11 09 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Lucian Pahonțu, directorul Serviciului de Protecție și Pază (SPP), a dat în judecată Ministerul Educației și Cercetării

ro

11 Sep, 2026 21:13 160 Marime text
Lucian Pahonțu, directorul Serviciului de Protecție și Pază (SPP), a dat în judecată Ministerul Educației și Cercetării. Acțiunea vine la puțin timp după ce s-a aflat că teza sa de doctorat este verificată de Comisia de etică a Universității Naționale de Apărare „Carol I” (UNAP), conform StiripeSurse.ro

Acțiunea a fost depusă joi la Curtea de Apel București. Are ca obiect o „acțiune în constatare”, potrivit portal.just.ro.

Nu a fost stabilit un prim termen de judecată, fiind doar repartizat unei secții de contencios administrativ. Deocamdată nu se cunosc motivele pe care le-a avut Pahonțu pentru gestul său.

Lucian Pahonțu este al doilea șef al unui serviciu secret care dă în judecată Ministerul Educației. Anul trecut, Gabriel Vlase, directorul SIE, a deschis un proces asemănător și a cerut verificarea procedurii administrative prin care a primit titlul de doctor.

StiripeSurse.ro

Ti-a placut articolul?

Comentarii