Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:58 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un acord de recunoaştere a vinovăţiei încheiat la DNA Constanţa, admis

ro

08 May, 2018 00:00 3557 Marime text
Tribunalul Constanţa a admis ieri un acord de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de către DNA Serviciul Teritorial Constanta, în dosarul privind cele peste 20 de percheziţii domiciliare efectuate la jumătatea lunii trecute pe raza judeţelor Constanţa, Călăraşi şi în municipiul Bucureşti, cu Iaşar Bechir.
 
Instanţa a decis condamnarea inculpatului la doi ani de închisoare pentru infracţiunea de şantaj şi la un an de închisoare pentru constituirea unui grup infracţional organizat. În final, cel în cauză a fost condamnat la doi ani şi patru luni de închisoare cu suspendare. Decizia nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanţa.
 
Aproape de finele lunii trecute, Iaşar Bechir a fost trimis în judecată alături de alte persoane de către procurorii DNA Constanţa, care îl acuză de înşelăciune.
 
În cauză au mai fost trimişi în judecată Suliman Giuniet, pentru două infracţiuni de şantaj în formă continuată, şi Ţîrdea Florin-Gheorghe, pentru două infracţiuni de distrugere.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reţinut următoarea stare de fapt: „În perioada anilor 2014 - 2017, inculpaţii Suliman Giuniet şi Ţîrdea Florin-Gheorghe au exercitat constrângeri asupra unor oameni de afaceri (martori în cauză), pentru a-i determina să le remită sume de bani cuprinse între 200 şi 35.000 de euro“.
 
„În acelaşi context, inculpatul Ţîrdea Florin-Gheorghe a incendiat două maşini ce aparţineau unuia dintre martori. Banii respectivi au fost ceruţi în contul unor împrumuturi infime acordate anterior martorilor de către inculpaţii Suliman Giuniet şi Iaşar Bechir, la care fuseseră adăugate dobânzi substanţiale (50% pe săptămână), cu scopul obţinerii în mod injust a unor foloase materiale. În perioada aprilie - iunie 2017, inculpatul Iaşar Bechir, împreună cu inculpaţii Iancu Ion, Marcu Adrian şi Luca Nicolae Cosmin, cu ocazia organizării unor jocuri de noroc, au indus în eroare o persoană prin prezentarea ca adevărate a unor fapte mincinoase, aspecte care i-au provocat acesteia pagube patrimoniale în valoare de 250.000 de euro.
 
În acelaşi context, în luna iunie 2017, la solicitarea lui Iaşar Bechir, inculpata Didea Elena Cristina, în calitate de funcţionar bancar, a accesat date legate de rulajul contului persoanei induse în eroare în condiţiile de mai sus, pe care le-a comunicat ulterior primului. Anterior, inculpaţii Iaşar Bechir, Iaşar Elvis, Iancu Ion, Marcu Adrian, Luca Nicolae Cosmin şi Didea Elena Cristina au încheiat cu procurorii anticorupţie câte un acord de recunoaştere a vinovăţiei. În prezenţa avocaţilor, inculpaţii au declarat expres că recunosc comiterea faptelor reţinute în sarcina lor (constituire a unui grup infracţional organizat, şantaj, complicitate la înşelăciune şi permitere a accesului unor persoane neautorizate la informaţii nedestinate publicităţii), au acceptat încadrarea juridică pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală şi au fost de acord cu felul şi cuantumul pedepselor aplicate, precum şi cu forma de executare a acestora (între zece luni cu amânarea aplicării pedepsei şi doi ani şi patru luni cu suspendare)“, conform DNA.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Constanţa, cu propunere de a se menţine măsurile preventive dispuse în cauză.
 
În cauză, procurorii au beneficiat de sprijinul ofiţerilor de poliţie din cadrul IGPR - Direcţia de Investigaţii Criminale, Direcţia de Operaţiuni Speciale şi din cadrul IPJ Constanţa - Serviciul de Investigaţii Criminale.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii