Victorie și la rejudecare pentru trei stomatologi din Constanța Componența biroului executiv al Colegiului Medicilor Stomatologi Constanța rămâne în stand-by
Victorie și la rejudecare pentru trei stomatologi din Constanța: Componența biroului executiv al Colegiului
15 Oct, 2026 17:00
ZIUA de Constanta
233
Marime text
233
Marime text

- Dosarul 275/36/2024 judecat de Curtea de Apel Constanța, aflat în rejudecare după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a casat prima sentință, s-a închis pe fond în același fel ca și înainte să ajungă la instanța supremă: admiterea în parte a acțiunii reclamanților și anularea deciziei CEC nr. P/12/30.01.2024, respectiv a deciziei CEC nr. P/13/30 ianuarie 2024
- Totuși, decizia pronunțată ieri nu este definitivă, părțile având dreptul de a declara recurs, iar cazul poate ajunge din nou pe masa magistraților ÎCCJ. Într-o asemenea situație, instanța supremă poate casa din nou sentința de pe fond și să dispună rejudecarea de către Curtea de Apel, sau poate judeca ea însăși fondul cauzei și pronunța o decizie definitivă și irevocabilă
Ieri, 14 octombrie 2026, trei medici stomatologi din Constanța au obținut o nouă victorie împotriva pârâților Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) și a Comisiei Electorale Centrale din cadrul CMSR.
Dosarul 275/36/2024 judecat de Curtea de Apel Constanța, aflat în rejudecare după ce Înalta Curte de Casație și Justiție a casat prima sentință, s-a închis pe fond în același fel ca și înainte să ajungă la instanța supremă: admiterea în parte a acțiunii reclamanților și anularea deciziei CEC nr. P/12/30.01.2024, respectiv a deciziei CEC nr. P/13/30 ianuarie 2024.
Totuși, decizia pronunțată ieri nu este definitivă, părțile având dreptul de a declara recurs, iar cazul poate ajunge din nou pe masa magistraților ÎCCJ. Într-o asemenea situație, instanța supremă poate casa din nou sentința de pe fond și să dispună rejudecarea de către Curtea de Apel, sau poate judeca ea însăși fondul cauzei și pronunța o decizie definitivă și irevocabilă.
MINUTA:
„Solutia pe scurt: Respinge excepţia lipsei de interes a acţiunii, invocată de pârâţi, ca nefondată. Admite în parte acţiunea formulată de reclamanţii Bică Sintea-Daniela, Zahariuc Cristian Florin ?i Pavel Alexandru în contradictoriu cu pârâţii Colegiul Medicilor Stomatologi din România ?i Comisia Electorală Centrală din cadrul Colegiului Medicilor Stomatologi din România. Dispune anularea Deciziei CEC nr. P/12 din 30.01.2024 şi a Deciziei CEC nr. P/l3 din 30 ianuarie 2024. Respinge restul pretenţiilor, ca nefondate. Obligă pârâta Comisia Electorală Centrală la plata către reclamantul Zahariuc Cristian Florin a sumei de 8.480 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, calea de atac urmând a se depune la Curtea de Apel Constan?a - Sec?ia de Contencios Administrativ şi Fiscal. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 14.10.2026.
Document: Hotarâre 245/2026 14.10.2026”
Cine sunt reclamanții
Cei trei stomatologi care au dat în judecată CMSR și Comisia Electorală Centrală (CEC) sunt Bică-Sintea Daniela, Zahariuc Cristian Florin și Pavel Alexandru.
Amintim că doctorul Zahariuc Cristian Florin este și consilier județean supleant Constanța din partea PNL pentru mandatul 2024-2028. El deținuse această funcție și în mandatul 2020-2024.
Ce au cerut instanței
În dosarul inițial, înregistrat pe 22 mai 2024, reclamanții au solicitat Curții de Apel Constanța să dispună:
- Anularea deciziei nr. P12/30.01.2024 emisă de Comisia Electorală Centrală, prin care s-a respins contestația formulată împotriva Procesului-verbal nr. 42/27.01.2024
- Anularea deciziei nr. P13/30.01.2024 emisă de Comisia Electorală Centrală, prin care a fost validată componența biroului executiv al Colegiului Medicilor Stomatologi Constanța
- Obligarea pârâtului Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR) la organizarea de noi alegeri pentru stabilirea componenței biroului executiv al Consiliului Colegiului Medicilor Stomatologi Constanța
- Obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată
Cum s-a ajuns la disputa în instanță
Contextul speței este legat de alegerile pentru biroul executiv al CMS Constanța.
În încercarea de a stabili componența, s-au ținut ședințe succesive în datele de 19.11.2023, 20.01.2024 și 27.01.2024.
La ședința din 27.01.2024, convocată de comisia electorală, la ora deschiderii (11:30) erau prezenți 18 din totalul de 19 membri, fiind îndeplinit cvorumul inițial de prezență). Totuși, imediat după deschidere (ora 11:31), 6 membri, printre care și reclamanții, au părăsit sala. Cei 12 membri rămași au continuat ședința și au votat componența biroului executiv.
Comisia Electorală Centrală a respins contestația reclamanților împotriva acestui proces-verbal prin decizia nr. P/12/30.01.2024 și a validat rezultatul alegerilor prin decizia nr. P/13/30.01.2024. Din acest motiv, cei trei medici stomatologi au acționat în instanță.
Cu au spus părțile
Pe de o parte, reclamanții au susținut că decizia nr. P/12/30.01.2024 ar fi nelegală, deoarece la momentul votului efectiv nu a fost întrunit cvorumul de minimum 13 membri din totalul de 19, în sală rămânând doar 12 persoane.
Ei au invocat că pârâții ar fi încălcat normele electorale, lipsa administrării unor probe în soluționarea contestației lor și faptul că un observator ar fi participat nelegal la soluționarea contestației.
Au contestat modul de convocare și au arătat că decizia de validare (P/13) este un act subsecvent care trebuie anulat automat dacă se anulează decizia anterioară.
Pe de altă parte, pârâții au învederat că reclamanții ar fi dat dovadă de un comportament abuziv (abuz de drept), boicotând în mod repetat ședințele prin prezența la strigarea prezenței, pentru a bifa cvorumul de lucru la început și părăsirea intenționată a sălii exact în momentul votului.
Au argumentat că, potrivit normelor și jurisprudenței (inclusiv a Curții Constituționale privind cvorumul de lucru), prezența necesară pentru cvorum se calculează raportat la momentul deschiderii ședinței și al strigării prezenței conform convocatorului, plecarea ulterioară a unor membri nefiind de natură să invalideze cvorumul deja constatat.
Cvorumul trebuie întrunit și în momentul efectiv al votului
Analizând probele administrate, Curtea de Apel Constanța a reţinut că, potrivit art. 20 alin. 1 din Regulamentul electoral din 2023, deciziile comisiei electorale se iau cu majoritate simplă, în prezența a minimum două treimi din numărul membrilor săi, echivalent cu cel puțin 13 membri.
Deși la ora 11:30 (deschiderea ședinței) erau 18 membri prezenți, plecarea a 6 membri la ora 11:31 a făcut ca la momentul votului să rămână doar 12 membri în sală.
Raționamentul cheie al instanței a fost reprezentat de faptul că pentru validitatea procesului de votare și a deciziilor adoptate era obligatorie prezența a minimum două treimi din numărul membrilor și în momentul efectiv al desfășurării activității de vot, nu doar la ora fixată pentru deschiderea ședinței.
Chiar dacă instanța a admis că atitudinea reclamanților de a părăsi sala a fost una criticabilă/abuzivă, această împrejurare nu poate acoperi nelegalitatea votului și nu poate valida un act adoptat cu nerespectarea numărului minim de membri prevăzut imperativ de regulament pentru procesul de vot.
Prin urmare, cele două decizii au fost anulate, însă Curtea a respins capătul de cerere privind obligarea CMSR la organizarea de noi alegeri, deoarece reclamanții nu au motivat deloc această solicitare, iar normele aplicabile (art. 76 și art. 79 din Regulament) nu instituie o obligație automată în sarcina colegiului de a organiza noi alegeri imediat după o anulare, existând și posibilitatea instituirii unui interimat.
Sursă motivare: ReJust și Portal Just
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Colegiul Medicilor Stomatologi contestă plata a peste 41.000 de lei către medicul Vlad Roman. Litigiul a ajuns în apel
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


