Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:57 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Proces pe bani grei Județul Constanța a pierdut definitiv procesul intentat Academiei de Fotbal Farul Constanţa

ro

19 Mar, 2021 00:00 3172 Marime text
  • Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Constanţa, prin Președintele Consiliului Județean Constanța, a solicitat Asociaţiei Club Sportiv „Academia de Fotbal Farul Constanţa“ returnarea sumei de 499.365,52 lei.
  • Acțiunea UAT a fost respinsă atât de Tribunalul Constanța, cât și de Curtea de Apel Constanța și de Înalta Curte de Casație și Justiție a României.

Verdict final în dosarul în care Unitatea Administrativ Teritorială a Judeţului Constanţa, prin Președintele Consiliului Județean Constanta, a chemat la judecată Asociaţia Club Sportiv „Academia de Fotbal Farul Constanţa“, solicitând returnarea sumei de aproximativ o jumătate de milion de lei.
 
Zilele trecute, Înalta Curte de Casație și Justiție a României au respins acțiunea promovată de UAT a Judeţului Constanţa, decizia magistraților de la Curtea Supremă fiind una definitivă. 
 

Povestea oficială

 
Prin cererea de chemare în judecată, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Constanţa, prin Președintele Consiliului Județean Constanta în contradictoriu cu Asociaţia Club Sportiv „Academia de Fotbal Farul Constanţa“, a solicitat instanței obligarea pârâtei la plata sumei de 499.365,52 lei, compusă din suma de 337.820 lei – debit principal și 161.545,52 lei – dobânzi și majorări de întârziere, actualizată cu dobânda legală și majorări de întârziere la data plății efective.
 

Contract de finanțare nerambursabila

 
În motivarea acțiunii, a arătat reclamanta că între Județul Constanta și Asociaţia Club Sportiv „Academia de Fotbal Farul Constanţa“ s-a încheiat Contractul de finanțare nerambursabila pentru activitatea sportivă nr.9879/18.04.2016. Conform art.2 din contractul sus-menționat, a arătat Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Constanţa, prin Președintele Consiliului Județean Constanta, a virat beneficiarului — Academia de Fotbal Farul Constanţa - suma de 1.050.000 lei pentru finanțarea Proiectului sportiv „Programul județean pentru susținerea și promovarea sportului de masă – fotbal juvenil“.
 

Audit al Camerei de Conturi Constanța

 
După executarea contractului de finanțare nerambursabilă cu ocazia efectuării în anul 2017 a unui audit al Camerei de Conturi Constanța, a constatat faptul că o parte din suma de 1.050.000 lei, respectiv 3 37.820 lei, reprezenta contravaloarea unor cheltuieli neprevăzute în normele financiare pentru activitatea sportivă aprobate prin HG nr.1447/2007, dar care au fost declarate de către beneficiar ca fiind conforme HG nr.1447/2007 în documentația de atribuire a contractului de finanțare și în anexa la contractul nr.9879/18.04.2016.
 

Indemnizații pentru antrenori, asistenți medicali, maseuri și alți specialiști

 
Asociaţia Club Sportiv „Academia de Fotbal Farul Constanţa“ a cuprins în Bugetul Detaliat al proiectului, următoarele cheltuieli care exced prevederilor HG nr.1447/2007: - indemnizația lunară pentru sportivii legitimați, în cuantum de 195 lei/lună indemnizația lunară pentru antrenori, asistenți medicali, maseuri și alți specialiști, în cuantum de 500 lei/lună , 300 lei/lună și respectiv 4 00 lei/lună - premii acordate sportivilor legitimați pentru clasarea pe locul 1 și 2 în campionatele de copii juniori edițiile 2015 - 2016 și 2016 - 2017, în cuantum de 390 lei, respectiv 290 lei; taxe vize anuale sportivi și antrenori, taxe transfer jucători.
 

Cheltuieli conforme

 
„În Bugetul proiectului, beneficiarul a precizat că toate cheltuielile menționate la paragraful anterior sunt conforme normelor financiare aprobate prin HG nr.1447/2007. A se vedea în acest sens punctele: „Onorarii pentru antrenori, asistenți medical“, maseuri .„si alți specialiști direct implicați în implementarea proiectului: cost estimat 56.700 lei“ - „Onorarii pentru sportivii legitimați direct implicați în implementarea proiectului. Cost estimat 48.960 tel. Clasarea pe locul 1,2.“ ; - „Onorarii pentru sportivii legitimați direct implicați în implementarea proiectului. Cost estimat 368.550 lei“; - „Alte costuri — taxe — vize anuale — legitimații““, se mai arată în cererea de chemare în judecată.
 

Notificare

 
Ca urmare a constatărilor expuse mai sus, a mai arătat Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Constanţa, prin Președintele Consiliului Județean Constanta, a transmis Asociaţiei Club Sportiv „Academia de Fotbal Farul Constanţa“ notificarea, prin intermediul căreia a somat-o cu privire la obligația de plată a sumei de 337.820 lei - debit principal si a sumei de 102.562,15 lei - dobânzi si majorări de întârziere.
 

Premii sau recompense din venituri proprii

 
Cu privire la neconformitatea cheltuielilor (solicitate de beneficiar și decontate de reclamantă ) cu normele financiare aprobate prin HG nr.1447/2007, s-a învederat că: Indemnizațiile sportive, primele și alte drepturi sunt prevăzute la Cap.V, art.29 alin.2: „Sportivii clasați pe locurile I, II și III în competițiile interne neprevăzute la art.25 pot primi din partea organizatorilor un premiu/o recompensă în bani sau în obiecte, în valoare de până la 390 lei, 290 lei și, respectiv 190 lei/persoană, din venituri proprii“. „În aceste condiții, premiile acordate sportivilor sunt cheltuieli care se suportă din veniturile proprii ale cluburilor sportive și nu pot fi solicitate a fi finanțate în cadrul proiectelor sau programelor finanțate din fonduri publice. Indemnizația lunară în cuantum de 195 lei/lună acordată sportivilor juniori nu este o cheltuială prevazută în normele financiare pentru activitatea sportivă. Premiile pentru antrenori, tehnicieni și alți specialiști sunt reglementate la Cap. V, pct. B, C si D din HG nr.1447/2007“, se mai arată din documentele UAT Constanța.
 

Jocurile olimpice, campionatele mondiale și europene

 
Astfel, premiile acordate acestora sunt doar în legătură cu performantele realizate de către sportivi la jocurile olimpice, campionatele mondiale și europene și la alte competiții prev ă zute la art. 25 din HG nr. 1477/2007, precum și la realizarea de recorduri omologate prevăzute la art. 30 , alin. 1 din același act normativ. În acest caz, nu pot fi premiați decât acei antrenori, tehnicieni și alți specialiști, ai căror sportivi au obținut locul 1, 2 și 3 la campionatele europene intercluburi seniori, campionatele naționale și la Cupa României.
 

Cererea, respinsă de trei instanțe 

 
Prin Hotarârea  576/2020, din 16 martie 2020, Tribunalul Constanța a respins actiunea ca neîntemeiată.
 
La data de 18 septembrie 2020, prin decizia 129/2020, Curtea de Apel Constanța a menținut hotărârea Tribunalului Constanța.
 
Pe data de 17 martie 2021, Înalta Curte de Casație și Justiție a României a respins definitiv acțiunea promovată de Unitatea Administrativ Teritorială a Judeţului Constanţa, prin Președintele Consiliului Județean Constanta împotriva Asociaţiei Club Sportiv „Academia de Fotbal Farul Constanţa“.
 
Sursa cerere chemare în judecată: rolii.ro

 
 Citește și
 
Procesul intentat Consiliului Județean de zeci de copii cu dizabilități din Constanța s-a încheiat definitiv. Cine a câștigat

 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii