Mesajul primarului din Cumpăna, Mariana Gâju, de Ziua Internațională a Păcii „Pacea dintre oameni începe întotdeauna aproape de noi”
Mesajul primarului din Cumpăna, Mariana Gâju, de Ziua Internațională a Păcii: „Pacea dintre oameni începe
92
Marime text
Cu ocazia Zilei Internaționale a Păcii, primarul comunei Cumpăna, Mariana Gâju, a transmis un mesaj emoționant către comunitate, subliniind că liniștea, siguranța și respectul reciproc reprezintă fundamentele pe care trebuie să se construiască o societate puternică și un viitor mai bun pentru generațiile următoare.
Edilul din Cumpăna a evidențiat faptul că, într-un context global adesea marcat de nesiguranță, lucrurile simple – precum posibilitatea de a ne vedea copiii mergând liniștiți la școală sau de a face planuri în propria casă – devin tot mai prețioase.
„Pacea nu înseamnă doar absența războiului. Înseamnă și felul în care alegem să trăim unii alături de ceilalți, respectul pe care îl avem pentru cel de lângă noi, puterea de a asculta înainte de a judeca și înțelepciunea de a nu transforma diferențele dintre noi în ziduri”, a punctat Mariana Gâju.
Comunitatea, exemplu de unitate în diversitate
În cadrul mesajului său, Mariana Gâju a arătat că forța unei comunități constă în capacitatea oamenilor cu povești, tradiții și credințe diferite de a împărtăși aceleași valori fundamentale: grija pentru cei vulnerabili și dorința de a construi un mediu mai bun.
Edilul a insistat pe ideea că pacea se edifică zi de zi din gesturi mărunte, dar pline de semnificație – o mână întinsă la timp, un cuvânt de împăcare și solidaritate la greu.
„Cred că aceasta este una dintre cele mai importante moșteniri pe care le putem lăsa copiilor noștri: nu doar o lume mai prosperă, ci o lume în care să poată trăi fără teamă, să se respecte unii pe ceilalți și să aibă libertatea de a-și construi propriul viitor”, a adăugat primarul comunei Cumpăna.
La finalul intervenției sale, Mariana Gâju a transmis urări de pace și armonie pentru toate familiile, comunitățile și popoarele lumii, exprimându-și speranța că pacea va deveni o stare de normalitate pentru fiecare zi, nu doar o simplă dorință.
Tags: Mariana Gâju
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


