Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:32 22 09 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Șapte manifestanți de la protestul din Piața Victoriei au fost reținuți de procurori

ro

22 Sep, 2026 16:18 112 Marime text






Parchetul de pe lângă Tribunalul București a anunțat marți că a dispus reținerea altor șapte manifestanți violenți care au atacat forțele de ordine la protestul de săptămâna trecută din Piața Victoriei, informează Agerpres.

Reținerile vin după ce anchetatorii au efectuat în cursul zilei 29 de percheziții în 16 județe, fiind aduse 30 de persoane la audieri.

Tot în acest caz, instanțele de judecată au dispus săptămâna trecută arestarea preventivă a cinci persoane, iar alte cinci au fost plasate în arest la domiciliu.

Procurorii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de instigare publică, ultraj, tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovirea sau alte violențe, față de 40 de persoane, în contextul protestului desfășurat la data de 15 septembrie în Piața Victoriei din București.

'În fapt, la data de 15 septembrie, în contextul protestului desfășurat în Piața Victoriei, o parte dintre participanți ar fi exercitat acte de violență și ar fi proferat amenințări la adresa jandarmilor aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Astfel, mai multe obiecte, respectiv borduri, sticle, garduri metalice și obiecte pirotehnice, ar fi fost aruncate de către participanții violenți în direcția efectivelor de jandarmi', a transmis Poliția Capitalei.


De asemenea, conform polițiștilor, unii dintre manifestanți ar fi adoptat un comportament fizic agresiv, lovind cu pumnii, picioarele și cu obiecte din lemn, respectiv bâte, mai mulți jandarmi, iar unii dintre ei ar fi exercitat acte de violență fizică asupra a două persoane angajate ale unui trust media. 


Citește și
Percheziții de amploare ale polițiștilor în București și alte 15 județeSunt căutați instigatorii de la protestele din Piața Victoriei

Ti-a placut articolul?

Comentarii