Primăria Tulcea a pierdut și în apel procesul cu grădinița privată „Tic-Pitic”. Litigiul privind suma de peste 12.000 de lei ajunge la Curtea de Apel Constanța
Primăria Tulcea a pierdut și în apel procesul cu grădinița privată „Tic-Pitic”. Litigiul privind suma
150
Marime text

Un nou episod juridic între Primăria Municipiului Tulcea și Grădinița Particulară „Tic-Pitic” a ajuns pe rolul Curții de Apel Constanța, după ce administrația locală a declarat recurs împotriva deciziei Tribunalului Tulcea, care a menținut hotărârea favorabilă unității de învățământ privat.
Dosarul cu numărul 9306/327/2020 a fost înregistrat pe 13 mai 2026 pe rolul Secției I civile a Curții de Apel Constanța, având ca obiect „pretenții”. Recurent este UAT Municipiul Tulcea, prin primar, iar intimată este Grădinița Particulară „Tic-Pitic” Tulcea.

Litigiul vizează suma de 12.466 de lei, reprezentând fonduri provenite din sume defalcate din TVA, bani alocați în anul 2019 pentru categoria „bunuri și servicii”, pe care municipalitatea a susținut că grădinița nu i-ar fi utilizat conform destinației legale.
Acțiunea a fost deschisă încă din decembrie 2020 la Judecătoria Tulcea. Primăria a solicitat:
- restituirea celor 12.466 de lei;
- plata unor majorări de întârziere de 1% calculate din 31 decembrie 2019;
- obligarea grădiniței să respecte regulile de publicitate privind utilizarea fondurilor publice.
Municipalitatea și-a întemeiat cererea pe concluziile unui control al Curții de Conturi și pe un raport de audit intern, potrivit cărora o parte din sumele alocate pentru „bunuri și servicii” ar fi rămas neutilizate și trebuiau returnate bugetului local.
De cealaltă parte, reprezentanții grădiniței au susținut că întreaga finanțare de 415.000 de lei primită în 2019 a fost folosită pentru activitatea educațională, inclusiv salarii și cheltuieli curente, însă Primăria nu ar fi comunicat clar împărțirea sumelor pe categorii bugetare.
Prin sentința civilă nr. 2097/2025, pronunțată pe 18 iunie 2025 îmn dosarul pe fond, Judecătoria Tulcea a respins acțiunea Primăriei ca nefondată:
„Solutia pe scurt: Respinge ca nefondată ac?iunea formulată de reclamanta UNITATEA ADMINISTRATIV-TERITORIALĂ MUNICIPIUL TULCEA împotriva pârâtei GRĂDINI?A "TIC PITIC" S.R.L. Obligă reclamanta la plata cheltuielilor de judecată către pârâtă. Cu apel în 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Judecătoria Tulcea. Pronunţată azi, 18.06.2025, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre 2097/2025 18.06.2025”.

Potrivit motivării publicate pe Rejust.ro, instanța a reținut că expertiza contabilă efectuată în dosar a demonstrat că unitatea de învățământ efectuase cheltuieli care depășeau chiar sumele primite de la stat atât pentru salarii, cât și pentru bunuri și servicii.
Judecătorul a apreciat că problema centrală a fost lipsa unei comunicări clare din partea autorității locale privind destinația exactă a banilor și limitările aferente fiecărei categorii bugetare.
În motivare, instanța a arătat că Primăria „nu a reușit să demonstreze că a informat corespunzător pârâta despre destinația specifică a sumelor pe categorii de cheltuieli”.
Totodată, Judecătoria a considerat că toate cheltuielile efectuate de grădiniță au fost destinate activității de învățământ preșcolar și că sancționarea ulterioară pentru reguli necomunicate clar ar încălca principiul securității juridice.
Instanța a mai subliniat că HG 136/2016 privind finanțarea învățământului privat nu impune „o separare rigidă și inflexibilă” între categoriile de cheltuieli, atât timp cât fondurile au fost folosite pentru activitatea educațională.
Primăria Tulcea a atacat hotărârea cu apel, susținând că Judecătoria a ignorat anumite nereguli din expertiza contabilă și că obligațiile privind utilizarea sumelor rezultau clar din legislația bugetară.
Apelanții au reclamat inclusiv faptul că instanța de fond nu s-ar fi pronunțat explicit asupra cererii de efectuare a unei noi expertize contabile.
Totuși, Tribunalul Tulcea a respins apelul ca nefondat prin decizia civilă nr. 92/2026, pronunțată pe 26 februarie 2026:
„Solutia pe scurt: Decis: Respinge apelul ca nefondat. Cu recurs în termen de 30 zile de la comunicare, ce se depune la Tribunalul Tulcea. Pronunţată astăzi, 26.02.2026, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Document: Hotarâre 92/2026 26.02.2026”.

Conform Rejust.ro, judecătorii au menținut concluziile primei instanțe, apreciind că fondurile au fost utilizate pentru activitatea educațională și că administrația locală nu a demonstrat existența unei obligații clare de restituire.
După pierderea apelului, UAT Municipiul Tulcea a declarat recurs, cauza fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel Constanța pe 13 mai 2026.
Deocamdată nu a fost stabilit primul termen de judecată.
Pentru documentarea materialului s-au folosit informații de pe platformmele portaljust.ro și rejust.ro.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare și protecția datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și:
Tribunalul Constanța: Termen astăzi în litigiul dintre CN ACN SA și HGM Port Logistic SRL pentru plata unei datorii
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


