Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:03 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O mică parte din dosarul Retrocedărilor din Constanţa, azi în atenția Curții Supreme

ro

01 Oct, 2020 00:00 2361 Marime text
  • Completul de judecată investit cu soluționarea acestui dosar este alcătuit, potrivit surselor noastre, din următorii magistrați: Rodica Cosma, Simona Cristina Neniță și Anca Mădălina Alexandrescu.
  • Singurul inculpat al cauzei este omul de afaceri Georgică Giurgiucanu!
  • Oricare va fi decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, aceasta va fi definitivă.


Azi, la Înalta Curte de Casație și Justiție a României este programat primul termen de judecată în apelul dosarului privind rejudecarea unei părți a procesului privind Retrocedările din Constanţa! Completul de judecată investit cu soluționarea acestui dosar este alcătuit, potrivit surselor noastre, din următorii magistrați: Rodica Cosma, Simona Cristina Neniță și Anca Mădălina Alexandrescu.

Singurul inculpat al cauzei este omul de afaceri Georgică Giurgiucanu!

De menționat că oricare va fi decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție a României, aceasta va fi definitivă.


Amintim că prezenta cauză a fost soluționată în primă instanță de Bogdan Florin Voinescu, judecător al Curţii de Apel Bucureşti, care a încetat procesul penal pornit împotriva omul de afaceri Georgică Giurgiucanu (singurul inculpat al cauzei), sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals. Decizia judecătorului Bogdan Florin Voinescu a fost contestată de omul de afaceri Georgică Giurgiucanu la Înalta Curte de Casație și Justiție a României.
 

Minuta Curții de Apel București!

„În baza art. 396 alin. 6 C.proc.pen. rap. la art. 16 alin. 1 lit. f teza a II-a C.proc.pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Giurgiucanu Georgică, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals, prevăzută de art. 291 Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal din 1969. În baza art. 275 alin. 1 pct.3 lit.b C.proc.pen. obligă pe inculpatul Giurgiucanu Georgică la plata sumei de 400 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat cu ocazia rejudecării cauzei. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi 29.07.2020“, potrivit minutei judecătorești.

Art. 16 alin. 1 lit. f teza a II-a C.proc.pen - a intervenit amnistia sau prescripția, decesul suspectului ori al inculpatului persoană fizică sau s-a dispus radierea suspectului ori inculpatului persoană juridică.

De menționat că Georgică Giurgiucanu a fost condamnat prin decizia din februarie 2019, de Înalta Curte, în dosarul „mamă“ al retrocedărilor din Constanţa, la cinci ani şi şase luni de detenţie, pentru instigare la complicitate la săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, abuz în serviciu, în formă continuată şi, respectiv, asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Tot atunci, Curtea Supremă a decis rejudecarea de către Curtea de Apel București a unei mici părți din acest dosar cu privire la Georgică Giurgiucanu, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de uz de fals.
 

Pedepsele finale

Amintim că pe data de 28 octombrie 2008, procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a 37 de inculpaţi în legătură cu restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleza, fapte prin care a fost cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane euro (dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa).

Prin decizia din februarie 2019, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dictat aproape 120 de ani de închisoare.

Radu Ştefan Mazăre: nouă ani de închisoare
Nicuşor Daniel Constantinescu: cinci ani de închisoare.
Constantin Racu: şase ani şi zece luni de închisoare.
Daniela Ramona Dospinescu: şapte ani şi şase luni de închisoare.
Ion Marica: cinci ani de închisoare.
Cristian Talpău: patru ani de închisoare.
Nora Alina Chircă: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de patru ani.
Dan Miron: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de cinci ani.
Bogdan Ghiţulescu: patru ani de închisoare.
Răsvan Mircea Tudorache: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de patru ani.
Paraschiva Barbu: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de cinci ani.
Niculae Nejloveanu: doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de patru ani.
Mihai Sergiu Ceacîreanu: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de şapte ani.
Bogdan Gabriel Sandu: patru ani de închisoare.
Daniel Ene: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de şapte ani.

Georgică Giurgiucanu: cinci ani şi şase luni de închisoare. Foarte important, Înalta Curte a trimis spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti cu privire la infracţiunea de uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 291 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), reţinută în sarcina inculpatului Giurgiucanu Georgică.
Emil Dragoş Săvulescu: cinci ani şi şase luni de închisoare.
Aurel Jean Andrei: doi ani se dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Cristina Budei: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Viorel Pană: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Mihai Camboianu: cinci ani de închisoare.
Valentin Gheorghe Ionescu: cinci ani de închisoare.
Cristian Borcea: cinci ani de închisoare.
Ruxandra Luminiţa Darie: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Marius Puşcaşi: trei ani de închisoare.
Puşcaşi Carmen: trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere a executării pedepsei rezultante pe un termen de încercare de cinci ani.

Înalta Curte a încetat procesul penal faţă de inculpatul Andrei Sozanski pentru infracţiunea de fals intelectual, în formă continuată, prevăzută de art. 289 C.pen. (1969) cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969) şi art. 5 C.pen., ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale (pct. F - Rechizitoriu).

Graţiela Rusu: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Sanda Gabriela Radu: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Claudia Cealera: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Luminiţa Călătoru: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Silvia Stanciu: doi ani de închisoare cu suspendare condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de patru ani.
Dima Alin Horaţiu: şase ani de închisoare.


Citește și

Serviciul Român de Informații și problemele cu terenurile din Mamaia. Când se judecă procesele

Retrocedarea a 25 de hectare din zona Brătianu - Constanța, în atenția magistraților din București
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii