Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
22:47 17 09 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Fondul Proprietatea SA, la judecată cu CN ACN SA. Iată cum s-a ajuns aici!

ro

12 Apr, 2019 00:00 748 Marime text
Pe rolul Judecătoriei Constanţa a fost înregistrat un dosar, în data de 10 aprilie, pe civil, având ca obiect acţiune în răspundere delictuală pretenţii. Reclamant este Fondul Proprietatea SA, iar pârât - Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile (CN ACN) SA.
 
Mai exact, conform conducerii CN ACN Constanţa, este vorba de pretenţii băneşti pentru cheltuielile de judecate pentru doi foşti administratori din anii 2017, respectiv 2018. „Sunt doi foşti membri din consiliul de administraţie care au contestat hotărârea ministrului de a fi demişi din funcţie. Ei erau numiţi de către Ministerul Transporturilor”, a punctat Daniel Georgescu, director al CN ACN. Procesul este abia în stadiu incipient, urmând a se stabili primul termen.
 

Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile SA, în datele Registrului Comerţului  


Înfiinţată în anul 1998, compania are sediul social în comuna Agigea. Capitalul social subscris, de 1.0158.000 de lei, integral vărsat, este compus din 1.015.800 de acţiuni nominative. Valoarea unei acţiuni este 10 lei. CN ACN SA Constanţa este controlată de Fondul Proprietatea SA, cu 20% din capitalul social, şi Statul Român, cu 80% din capitalul social. CN ACN SA desfăşoară activităţi de servicii anexe transportului pe apă.
 
În anul fiscal 2015, societatea cu 419 salariaţi a declarat o cifră de afaceri de 50.477.723 de lei şi un profit de 5.018.240 de lei. De asemenea, în anul fiscal 2016, compania a avut 419 salariaţi, o cifră de afaceri de 47.322.474 de lei şi un profit de 3.083.693 de lei. Situaţia financiară pe anul 2017 arată astfel: 419 salariaţi, cifră de afaceri de 45.567.045 de lei şi un profit de 3.412.014 lei.
 
 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii