Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:10 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Contractul de dezinsecţie şi deratizare a municipiului Constanţa pentru 2019, în aer. O firmă care a participat la licitaţie s-a adresat instanţei

ro

13 Dec, 2018 00:00 1506 Marime text
În urma unei decizii a Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor, Primăria Constanţa este obligată să reevalueze ofertele în cadrul procedurii de atribuire a contractului dezinsecţie, deratizare şi tratamente fitosanitare pe domeniul public. Reevaluarea s-a împotmolit, după ce una dintre societăţile care a participat la achiziţia publică s-a adresat instanţei de judecată.
Municipalitatea a organizat o nouă licitaţie, deoarece
contractul în vigoare urma să expire până la sfârşitul anului. Ultimul contract de dezinsecţie, deratizare şi tratamente fitosanitare în municipiul Constanţa a avut o valoare de 43.084.626,50 de lei fără TVA şi a fost atribuit, în anul 2009, societăţii Allchim Co SA.
Urmare a procedurii desfăşurate anul acesta, Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a fost bombardat cu sesizări din partea tuturor firmelor participante la achiziţie.
Astfel, CNSC a adoptat recent decizia 2976/C7/3165/3168 cu privire la contestaţia nr. 2395/22.10.2018, înregistrată de firma constănţeană SC Gemini Trade DDD SRL împotriva adresei nr. 173259/12.10.2018, de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire şi a raportului procedurii nr. 173241//12.10.2018, emise de către Primăria Constanţa, în calitate de autoritate contractantă, în cadrul procedurii de licitaţie deschisă organizată în vederea încheierii acordului cadru având ca obiect „Delegarea gestiunii prin contract de achiziţie publică pentru serviciul de dezinsecţie, deratizare şi tratamente fitosanitare în municipiul Constanţa”.
SC Gemini Trade DDD SRL a solicitat CNSC admiterea contestaţiei, anularea în parte a proceselor-verbale intermediare de evaluare, prin care a fost stabilită admisibilă oferta SC Coral Impex SRL şi a raportului procedurii de atribuire nr. 173241/12.10.2018, în sensul anulării deciziei de desemnare în calitate de câştigătoare a ofertei depuse de către SC Coral Impex SRL, precum şi obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertelor depuse în cadrul procedurii de atribuire, cu luarea în considerare a motivelor de neconformitate şi inacceptabilitate atât pentru oferta depusă de către SC Coral Impex SRL, cât şi pentru cea depusă de SC Allchim Co SA şi cu menţinerea ca valabilă a ofertei sale.

Printr-o altă contestaţie, înregistrată la Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor cu nr. 43633/23.10.2018, formulată de către SC Allchim Co SA, împotriva adresei nr. 173248/12.10.2018, de comunicare a rezultatului procedurii de atribuire, emisă de către aceeaşi autoritate contractantă şi în cadrul aceleiaşi proceduri de atribuire, s-a solicitat admiterea contestaţiei, anularea raportului procedurii nr. 173241/12.10.2018, precum şi toate actele ulterioare acestuia, incluzând comunicările rezultatului procedurii, obligarea autorităţii contractante la reevaluarea ofertei declarate câştigătoare, respectiv cea depusă de SC Coral Impex SRL, cu consecinţa declarării acesteia ca fiind inadmisibilă şi neconformă, precum şi obligarea autorităţii contractante la plata cheltuielilor ocazionate de respectiva contestaţie.

În conformitate cu dispoziţiile art. 17, alin. (2) din Legea nr. 101/2016, contestaţiile formulate în cadrul aceleiaşi etape a procedurii de atribuire au fost conexate, iar CNSC a aplicat o soluţie unitară. Procedura de soluţionare în faţa Consiliului s-a desfăşurat în scris. Pentru aceste motive, în baza legii şi a mijloacelor de probă aflate la dosar, CNSC a decis: „Respinge excepţia tardivităţii formulării contestaţiilor de către SC Gemini Trade DDD SRL şi de către SC Allchim CO SA, precum şi excepţia lipsei calităţii de persoană vătămată în formularea contestaţiei a SC Allchim CO SA, invocate de intervenientul SC Coral Impex SRL. 
 
Admite contestaţia formulată de SC Allchim CO SA, în contradictoriu cu autoritatea contractantă Primăria Constanţa. Anulează, în parte, procesul-verbal nr. 3, înregistrat cu nr. 100229/18.06.2018, procesul-verbal nr. 7, înregistrat cu nr. 143474/30.08.2018, şi, în parte, raportul procedurii nr. 173241/12.10.2018, precum şi actele subsecvente acestuia, respectiv a menţiunilor referitoare la oferta prezentată de SC Coral Impex SRL şi a declarării ofertei câştigătoare a procedurii de achiziţie publică. Obligă Primăria Constanţa ca, în termen de cel mult 10 zile de la primirea prezentei, să procedeze la reluarea procedurii de atribuire prin reanalizarea ofertei prezentate de SC Coral Impex SRL şi la stabilirea unui nou rezultat al procedurii de achiziţie publică, cu luarea în considerare a celor precizate în motivare. Admite cererea de intervenţie formulată de către SC Allchim CO SA.
Respinge cererea formulată de către SC Allchim CO SA privind obligarea SC Gemini Trade DDD SRL şi a Primăriei municipiului Constanţa la plata cheltuielilor efectuate cu soluţionarea contestaţiei, ca nefondată. Respinge contestaţia formulată de SC GEMINI Trade DDD SRL, în contradictoriu cu Primăria Constanţa, ca nefondată” - se arată în decizia CNSC.
Nemulţumită de răspunsul primit de la Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor, GEMINI Trade DDD SRL a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Constanţa,
Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, dosarul 667/36/2018, prin care solicită soluţionarea litigiului privind achiziţiile publice. Pârâţi în dosar sunt Primăria Constanţa şi celelalte două societăţi comerciale cu care s-a „luptat” în cadrul licitaţiei pentru deratizare şi dezinsecţie, respectiv - Allchim CO SA şi Coral Impex SRL. Dosarul a primit termen anul viitor, pe 10 ianuarie la Completul 3 fond-achiziţii.
 
Citeşte şi:

Primăria Constanţa, obligată de CNSC să reevalueze ofertele în cadrul procedurii de atribuire a contractului de dezinsecţie şi deratizare


 
Primăria pregăteşte atribuirea contractului de deratizare şi dezinsecţie derulat în prezent de Allchim Co SA. Când expiră contractul

 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii