Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:12 28 04 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

O nouă înfățișare la Tribunalul Constanța în cazul facturilor neachitate de Primăria Ciobanu către Drumuri Județene

ro

28 Apr, 2026 09:56 179 Marime text
Foto cu rol ilustrativ. Sursa: ZIUA de Constanța

Astăzi, 28 aprilie 2026, are loc al treilea termen la Tribunalul Constanța în procesul dintre Drumuri Județene Constanța SA și Primăria comunei Ciobanu, județul Constanța.
 
Calitatea pe care o are societatea din subordinea Consiliului Județean Constanța este de creditor, în timp ce primăria este debitoare.
 
Litigiul se află pe rolul Tribunalului din data de 16 iunie 2025 și a mai avut termene pe 23 septembrie 2025 și 27 ianuarie a.c.
 
Obiectul procesului este „ordonanță de plată” și, așa cum ne-au precizat oficialii de la Primăria Ciobanu în răspunsul la cererea formulată în baza Legii 544/2001 privind liberul acces la informații de interes public, Drumuri Județene Constanța SA solicită suma de 1.186.715,01 lei reprezentând facturi neachitate plus penalități în valoare de 26.663,41 lei.
 

La data de 11 iulie 2025, Tudorel Gurgu, primarul comunei Ciobanu, a declarat pentru cotidianul ZIUA de Constanța că este vorba de sume datorate pentru intervenții ale societății la străzile afectate de ploile torențiale de acum cinci ani.
 
„Așteptăm bani de la Guvern pentru plată. Am înțeles că luna viitoare vor veni”, a mai precizat Tudorel Gurgu.
 
Despre Drumuri Județene Constanța SA

 
Conform termene.ro, societatea a fost fondată în 1991, are sediul social pe strada Celulozei nr. 15, Constanța, iar obiectul de activitate este „lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor”.
 
În anul 2024, compania a înregistrat cifră de afaceri de aproape 60 milioane lei, profit de peste 1,6 milioane lei, datorii de peste 19,8 milioane lei și 290 de angajați.
 
Potrivit termene.ro, administratorii sunt Drăgan Nicoleta Carmen, Hodorca Neculai, Jianu Corina-Eugenia, Pătruțoiu Cristian și Țuțui Emilia Georgeta.
 
Drumuri Județene Constanța SA are 218 cumpărări directe și 21 de licitații câștigate.
 

PRECIZĂRI:

Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

 
Citește și:
Drumuri Județene Constanța SA solicită milioane de lei restanțe de la primăriile Cerchezu și Ciobanu. Cazurile sunt la Tribunal
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii