Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
10:46 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Completurile de trei judecători de la Înalta Curte, în pericol? Ce dosar se va judeca la Constanţa şi cine este iniţiatorul

ro

20 Feb, 2019 00:00 2239 Marime text
Omul de afaceri Georgică Giurgiucanu, din Constanţa, solicită, potrivit unor surse, anularea hotărârii Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României referitoare la legalitatea constituirii completurilor de trei judecători.
 
Dosarul (106/36/2019) se află pe rolul Secţiei a II-a Civile, de contencios administrativ şi fiscal din Curtea de Apel Constanţa, iar până în prezent nu a fost stabilit primul termen de judecată.
 
Recent, Georgică Giurgiucanu a fost judecat şi condamnat în celebrul Dosar al Retrocedărilor din Constanţa de un complet de trei judecători.
 
Ioana Bogdan, Ioana Alina Ilie şi Ionuţ Mihai Matei, cel din urmă fiind şeful Structurii de Securitate din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României, au decis condamnarea definitivă a omului de afaceri Georgică Giurgiucanu la cinci ani şi şase luni de închisoare. În continuare, Înalta Curte a decis să trimită cauza spre rejudecare la Curtea de Apel Bucureşti cu privire la infracţiunea de uz de fals, în formă continuată, prevăzută de art. 291 C.pen. (1969), cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.pen. (1969), reţinută în sarcina lui Giurgiucanu.
 
Amintim că, într-un alt dosar (8510/2/2018), Georgică Giurgiucanu a solicitat Curţii de Apel Bucureşti suspendarea hotărârii Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a României referitoare la constituirea completurilor de trei judecători. Pe data de 20 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de suspendare ca neîntemeiată, decizia instanţei nefiind una definitivă.
 
Citeşte şi:
 
Solicitarea unui afacerist din Constanţa, respinsă Curtea de Apel Bucureşti explică de ce sunt legale completurile de trei judecători de la Înalta Curte

 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii