Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:14 15 11 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Portul Constanța, învinsă la cinci goluri diferență de Sporting Liești (GALERIE FOTO)

ro

15 Nov, 2026 12:04 122 Marime text
Sursa foto: Facebook Portul Constanța

Etapa a 13-a din Liga a III-a a fost cu ghinion pentru Portul Constanța. Gazdele de pe litoral au întâlnit-o pe Sporting Liești care a învins-o cu un 5-0 dur și categoric.
 
„Din păcate, ziua de astăzi ne-a adus un rezultat greu de digerat. Pe Stadionul Voința din Constanța, am cedat în fața formației CS Sporting Liești, scor 0-5.
 
Este o înfrângere dureroasă, pe care ne-o asumăm și care ne obligă să analizăm cu responsabilitate ceea ce nu a funcționat”, a postat clubul.
 
Oaspeții au intrat în avantaj la pauză după două goluri semnate de Petrișor Voinea (min. 30 și 45). Hattrick-ul a fost desăvârșit în minutul 60. Cu doar trei minute în urmă, Portul a rămas în inferioritate numerică, după eliminarea lui Liviu Bică.
 
Pentru Sporting Liești au mai înscris Dan Stan (min. 69) și Ionuț Chiriac (min. 88).
 
„Știm că suporterii noștri își doresc mai mult, iar dezamăgirea este și a noastră. Le mulțumim celor care au fost astăzi alături de echipă și ne-au susținut din tribune!
 
Fotbalul înseamnă și momente dificile. Important este cum reacționăm după ele.
 
Capul sus, muncă mai multă și încredere! Vom continua să luptăm pentru culorile Portului Constanța!”, au mai transmis reprezentanții Portului.
 
Echipa nou-promovată rămâne ultima în clasament, cu 5 puncte adunate după 13 runde.

 
Citește și:

Liga a 3-aPortul Constanța, două etape la rând fără eșec. „Începem returul cu încredere, așa cum am început și turul de campionat“

Ti-a placut articolul?

Comentarii