Black Sea Estate din Constanța și primarul, obligați să desființeze lucrările la un bloc! Tribunalul decide când se judecă apelul pentru salvarea imobilului
Black Sea Estate din Constanța și primarul, obligați să desființeze lucrările la un bloc! Tribunalul decide
05 Jun, 2023 00:00
ZIUA de Constanta
3468
Marime text
- Părți în proces sunt Asociația Constanța Altfel, în calitate de intimat reclamant, Consiliul Local al Municipiului Constanța (intimat pârât) și apelanții pârâți Primarul Municipiului Constanța și SC Black Sea Estate SRL.
Apelul companiei vizează, așa cum arătam în edițiile anterioare, salvarea imobilului ridicat pe bulevardul Mamaia, imobil legat de care Judecătoria Constanța a decis desființarea lucrărilor.
Dosarul are indicativul 12998/212/2021, iar părți în cauză sunt Asociația Constanța Altfel, în calitate de intimat reclamant, Consiliul Local al Municipiului Constanța (intimat pârât) și apelanții pârâți Primarul Municipiului Constanța și SC Black Sea Estate SRL.
Apelurile declarate de dezvoltatorul imobiliar, dar și de Primarul Municipiului Constanța sunt programate să fie judecate în luna septembrie, dar s-a solicitat judecarea mai rapidă a cazului.
Rămâne de văzut ce decizie vor lua marți, 6 iunie 2023, judecătorii de la Tribunal.
Amintim, în cauză, este vizată construcția ridicată de Black Sea Estate SRL pe bulevardul Mamaia, imobilul fiind în centrul unui proces deschis în 2021 de Asociația Constanța Altfel pentru desființarea lucrărilor.
În primă instanță, Judecătoria Constanța a admis în parte acțiunea promovată de Asociația Constanța Altfel și a obligat Black Sea Estate SRL și Primarul Municipiului Constanța să desființeze pe cheltuiala proprie lucrările de construire „realizate ilicit“.
Hotărârea a fost atacată în apel de Primarul Municipiului Constanța, dar și de către SC Black Sea Estate SRL.
Se arată în minuta Hotărârii 15178/2022 a Judecătoriei Constanța, luată pe 30 decembrie 2022, că instanța „admite excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtului Consiliul Local al Municipiului Constanța, invocată prin întâmpinare. Respinge cererea de chemare în judecată în raport cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Constanța, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesual pasivă“.
Totodată, instanța „admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Asociația Constanța Altfel în contradictoriu cu pârâții Black Sea Estate SRL şi Primarul Municipiului Constanța. Obligă pârâta Black Sea Estate SRL şi pârâtul Primarul Municipiului Constanța, în solidar, la desființarea pe cheltuiala proprie a lucrărilor de construire realizate ilicit pe terenul din municipiul Constanța, în termen de 12 luni de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri“.
În același timp, instanța „autorizează reclamanta Asociația Constanța Altfel ca, în situația neconformării pârâților la desființarea lucrărilor de construire realizate ilicit, să desființeze aceste lucrări de construire edificate pe terenul din municipiul Constanța, pe cheltuiala pârâților. Obligă pârâții la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în sumă de 40 de lei reprezentând contravaloarea taxelor judiciare de timbru“.
Decizia Judecătoriei a fost atacată la Tribunal, în apel, iar dacă apelurile vor fi respinse, dezvoltatorul imobiliar și primarul ar putea fi obligați la desființarea lucrărilor.
Despre Black Sea Estate SRL
Potrivit termene.ro, Black Sea Estate SRL a fost înființată în 2016, are sediul social în Constanța, pe strada Ion Luca Caragiale, nr. 60 și se ocupă de lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale.
Anterior, firma avea sediul social în Medgidia, pe strada Constanței, sediul fiind mutat în Constanța în 2021.
Asociați figurează Vural Haci (95%) (începând cu 2016) și Vural Ugur (5%) (începând cu 2018), ambii fiind și administratori.
Numele lui Vural Haci se leagă și de Country Estate SRL și Graff Pink Estate SRL, iar cel al lui Ugur Haci, de Designed By Zen SRL.
În 2023, Black Sea Estate SRL a declarat trei angajați, pierderi peste 470.000 de lei și cifra de afaceri a depășit 60.000 de lei.
În 2022, Black Sea Estate SRL a declarat trei angajați, pierderi peste 570.000 de lei și cifra de afaceri a depășit 1,09 milioane de lei.
În 2021, Black Sea Estate SRL a declarat 22 de angajați, profit peste 5,35 de milioane de lei și ciffra de afaceri a depășit 6,38 de milioane de lei.
PRECIZĂRI:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.
Citește și
Dezvoltatorul imobiliar și primarul Constanței, obligați de instanță să desființeze lucrările la un bloc de pe bulevardul Mamaia! Dosarul, în apel
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii