Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:52 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Au furat cărbuni din Portul Constanţa şi au încercat să scape cu o autoutilitară. Unul dintre ei are şase copii acasă. Ce a decis instanţa

ro

18 Apr, 2019 00:00 1230 Marime text
Curtea de Apel Constanţa a respins apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa împotriva sentinţei instanţei de la finele lui decembrie, ca nefondat. Doi tineri din Constanţa au fost condamnaţi pentru infracţiunea de furt calificat şi complicitate la furt calificat.
 
În actul de sesizare s-a reţinut că în data de 6.05.2015, în jurul orei 17.00,  inculpatul M. C. a intrat în portul Constanţa printr-o spărtură a gardului împrejmuitor aflată între porţile de acces nr. 8 şi 9, având asupra sa o săpăligă şi 7 saci goi, deplasându-se în zona unei societăţi private, la aproximativ 50-100 metri de buncărul de încărcare a cărbunelui. A săpat în pământ cu ajutorul săpăligii şi după lăsarea întunericului a adunat mai multe bucăţi de cărbune, pe care le-a încărcat în cei 7 saci. După ce a încărcat sacii cu cărbune, prin zonă a trecut inculpatul L. L., care conducea un autovehicul. Acesta intrase în port pe la poarta de acces nr. 9 cu autoutilitara pentru a se deplasa în cheiul fluvial.
 
Trecând prin zona societăţii cu autovehiculul susmenţionat inculpatul L.L., a observat pe inculpatul M. C. făcându-i semn cu mâna, a oprit, acesta rugându-l să-l ajute cu transportul unor saci încărcaţi cu cărbune până la spărtura gardului împrejmuitor. Inculpatul L. L. a fost de acord, cu condiţia de a primi o sumă după vânzarea sacilor încărcaţi cu cărbune.
 
S-a arătat că situaţia de fapt mai sus expusă se dovedeşte cu următoarele mijloace de probă: proces-verbal de constatare întocmit la data de 7.05.2015, proces-verbal de predare a cantităţii de 212 kg cărbune către societate din data de 7.05.2015, adresă de prejudiciu a societăţii şi declaraţie martor.
 
În cele din urmă, cei doi au fost imobilizaţi de către organele de poliţie şi conduşi la sediul secţiei de poliţie, stabilindu-se identitatea celor doi în persoana inculpaţilor din prezenta cauză.
Totodată, instanţa reţine că inculpatul M.C., în vârstă de 28 de ani, se află la primul contact cu legea penală prin fapta ce face obiectul prezentului dosar. De asemenea, în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, instanţa a avut în vedere faptul că inculpatul este o persoană tânără, integrată social, cu loc de muncă stabil şi 6 copii în întreţinere.
 
De asemenea, instanţa va reţine că inculpatul L. L., în vârstă de 38 ani, nu se află la primul contact cu legea penală prin fapta ce face obiectul prezentului dosar, acesta primind o soluţie de scoatere de sub urmărire penală la data de 31.01.2014 în dosarul penal nr. xxxxx/P/2012, pentru săvârşirea unei infracţiuni de furt calificat. De asemenea, în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, instanţa va avea în vedere faptul că inculpatul este o persoană integrată social, căsătorită, cu 3 copii în întreţinere.
 
Instanţa a aplicat astfel un avertisment, atrăgând acestora atenţia ca pe viitor să respecte valorile sociale ocrotite de normele penale, să aibă o conduită bună în societate, urmând ca în cazul săvârşirii unei noi infracţiuni în termen de 2 ani să li se aplice o pedeapsă, fără a mai putea beneficia de instituţia renunţării - art. 80, alin. 2, lit.b C.pen.
 
 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii