Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:50 13 07 2025 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Justiție Constanța Autoprima Serv SRL contestă prin apel pierderea unui litigiu cu Primăria Saraiu privind asfaltarea străzilor din Dulgheru (DOCUMENT)

ro

13 Jul, 2025 11:57 228 Marime text
Foto cu rol ilustrativ. Sursă foto: Pixabay

Autoprima Serv SRL a formulat apel la Curtea de Apel Constanța într-un litigiu privind achizițiile publice, vizând obligația de a face impusă în relația cu Comuna Saraiu, reprezentată prin primar.
 
Dosarul cu nr. 8216/118/2024 a fost înregistrat pe data de 7 iulie 2025 pe secția de contencios administrativ și fiscal.
 
Magistrații au stabilit termenul de 11 august 2025.

Portalul Instanțelor de Judecată
 
Apelarea din dosar vine ca urmare a deciziei pe fond a magistraților Tribunalului Constanța. Iată soluția pe scurt: „Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta AUTOPRIMA SERV SRL, în contradictoriu cu pârâta COMUNA SARAIU, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se depune la Tribunalul Constanța – Secția de contencios administrativ și fiscal. Pronunțată prin punerea soluției la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței, astăzi, 16 iunie 2025”.
 
Achiziția publică la care se face referire în proces este execuția de lucrări de construcții „Asfaltare străzi in localitatea Dulgheru, comuna Saraiu, Județul Constanța”, licitație publicată în anul 2019 pe site-ul licitatiapublica.ro.
 
Valoarea contractului era de 8.612.130,33 lei.

 
„Descriere:
 
Obiectul contractului îl constituie execuție lucrări aferente obiectivului Execuție lucrări de construcții „Asfaltare străzi în localitatea Dulgheru, comuna Saraiu, Județul Constanța” în conformitate cu cerințele din Caietul de sarcini si proiectul tehnic.
 
Valoarea estimata a achiziției este de 10.946.905 lei fără TVA, astfel:
 
a) construcții și instalații: 10.827.799 lei fără TVA
b) organizarea de șantier: 119.106 lei fără TVA”, potrivit portalului.

 
Despre Autoprima Serv SRL
 
Societatea, înființată în anul 1999, are sediul în municipiul Constanța, bulevardul Mamaia, nr. 181 Bis și se ocupă de „Lucrări de construcții a drumurilor și autostrăzilor”. Potrivit datelor furnizate de site-ul termene.ro, asociați și administratori sunt Balagiu Adrian și Balagiu Iudit.
 
Balagiu Adrian mai este asociat la Road Mix Technology SRL și Roadmax Construct SRL.
 
Conform site-ului licitatiapublica.ro, firma a mai câștigat 57 de contracte prin cumpărare directă, 52 dintre ele fiind în județul Constanța, la instituții precum RAJA SA, Consiliul Local Eforie, Termica Distribuție Năvodari SRL etc. și 118 licitații publice, 82 dintre ele în județul Constanța, cum ar fi Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA, RAJA SA, Consiliul Local Eforie, CN APM SA etc.
 
Conform site-ului termene.ro, în anul 2024, societatea Autoprima Serv SRL a înregistrat o cifră de afaceri de 323.614.192 lei, cu un profit de 45.079.780 lei, la 210 angajați, având datorii în valoare de 88.409.401 lei.
 
PRECIZĂRI:
 
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menționează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecția datelor cu caracter personal.
 
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.



Citește și:
Litigiul dintre Alex Construct Divers SRL și Sial Com 2000 SRL, firmă a campionului Răzvan Ionuț Florea, ajunge în apel la Tribunalul Constanța
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii