Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
01:12 14 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Un pilot constănţean zboară în Africa (galerie foto)

ro

08 Sep, 2018 00:00 1264 Marime text
În anul 1958, anul în care s-a născut Ovidiu-Vinceţiu, tatăl lui, căpitanul-pilot Dumitru Cristian, zbura avionul subsonic MIG-15 pe aerodromul Mihail Kogălniceanu. Ovidiu a copilărit, alături de alţi copii ai aviatorilor, în jurul blocurilor de la pădure şi, când era zbor de zi sau de noapte, auzea zgomotul avioanelor la pornire şi decolare.

Uneori, când părinţii lor se întorceau din misiuni de interceptare, zbor pe traiect sau zbor în zona de lucru, înaintea intrării în tur de pistă, unii piloţi executau un viraj la joasă înălţime deasupra blocurilor de locuinţe. Copiii, la vederea avioanelor ce treceau deasupra lor, ridicau mânuţele deasupra capului şi strigau din răsputeri: „Tati, tati, te văd…“.

Copilul Ovidiu-Vincenţiu Cristian era fascinat de zborul avioanelor cu reacţie subsonice iar mai târziu de zborul avioanelor supersonice MIG-21. Încă de atunci, Ovidiu a vrut să devină pilot, ca tatăl său. După primii 17 ani din viaţă petrecuţi în familia aviatorilor militari, în anul 1980, după absolvirea liceului industrial din Constanţa a susţinut examenul de admitere la Școala Militară de Ofiţeri de Aviaţie „Aurel Vlaicu“ de la Boboc. Când a aflat de reuşita băiatului său, colonelul Dumitru Cristian care era comandantul unităţii de elicoptere Tuzla a planificat un zbor cu elicopterul PUMA de la Tuzla la Boboc unde a aterizat chiar pe aerodrom.

A fost întâmpinat chiar de comandantul şcolii de atunci, colonelul Ion Tătăranu cu care zburase Dumitru Cristian la Mihail Kogălniceanu. Şi-au strâns mâinile iar Cristian i-ar fi spus: „Sunt mândru de reuşita fiului meu dar, aveţi grijă, să scoateţi din el un pilot tot aşa de bun ca mine. Fără avioane supersonice. Mai bine la elicoptere“.

În primul an, Ovidiu a zburat avionul IAR-823 pe aerodromul Focşani totalizând un număr de aproximativ 40 ore de zbor apoi, din anul doi, a trecut la elicoptere şi a zburat elicopterul IAR-316B ALOUETTE la Buzău, Tuzla şi Alexeni. În anul 1984, după absolvire şi obţinerea brevetului de pilot militar a fost înaintat la gradul de Locotenent aviator şi repartizat la Regimentul 59 Elicoptere - Tuzla, regiment care fusese comandat de tatăl său ce ieşise, între timp, la pensie. Schimbul de ştafetă între cei doi, tată şi fiu, a avut loc pe aerodromul Tuzla, un schimb între două generaţii de piloţi militari. Locotenentul Ovidiu-Vincenţiu Cristian avea nobila misiune să ducă mai departe, cu cinste şi onoare, stindardul meseriei de pilot aşa cum a făcut-o şi tatăl său, colonelul Dumitru Cristian, unul dintre piloţii de excepţie ai aviaţiei militare române.


Ovidiu a fost încadrat ca pilot la Escadrila a I-a comandată de maiorul Ion Cojanu şi, până în luna iulie a anului 1987, a zburat copilot, apoi pilot-prim pe elicopterul IAR-316 B ALOUETTE învăţând arta pilotajului de la instructori şi comandanţi, zboruri pe condiţii meteorologice, ziua sau noaptea, zboruri pe traiect, zboruri în formaţie, zboruri la punct fix dar şi antrenamente pentru trageri în ţinte terestre. A mai zburat în echipaj cu şefi sau comandanţi în misiuni de observare a circulaţiei rutiere, în misiuni aviochimice, în misiuni deasupra litoralului etc.


Pe data de 6 iulie 1987, elicopterul IAR-316 B ALOUETTE nr. 19 era staţionat pe stadionul din Valu lui Traian pregătit pentru misiuni aviochimice. Comandantul echipajului era maiorul Valerian Neagoe şi copilot locotenentul Ovidiu-Vincenţiu Cristian. La elicopter, maistrul militar Vasile Raţă, mecanicul de bord, îi aştepta cu uşile deschise. Piloţii au urcat pe scaune, şi-au prins curelele de mijloc, căştile radio le-au fixat pe urechi şi au pornit motorul. Neagoe a stabilit legătura radio cu aerodromul Tuzla: „Pornim şi decolăm pentru Sibioara“.


După o ultimă verificare exterioară a aeronavei, a urcat şi mecanicul. Cei doi piloţi s-au concentrat pe comenzi: manşe, manete de pas şi paloniere. „Libelula“ s-a ridicat uşor de la sol în plan vertical. Nimic deosebit nu le-a atras atenţia. Motorul funcţiona în parametri. Ovidiu urmărea altimetrul şi, când au atins înălţimea de 15 metri, elicopterul s-a dezechilibrat dintr-o dată. Neagoe a mai apucat să le strige celorlalţi: „Ţineţi-vă bine. Ne prăbuşim. Defect roata liberă“. O pală a rotorului, aşa zisa „pală albastră“, a ieşit din planul ei de rotaţie secţionând grinda de coadă. Elicopterul n-a mai putut fi controlat şi s-a izbit cu putere de pământ. Dintre toţi, Ovidiu a avut cel mai mult de suferit, fiind transportat de urgenţă la Bucureşti şi operat. Un an de zile n-a mai zburat. Orice pilot care ar fi trecut prin aşa ceva ar fi renunţat la zbor. Dar Ovidiu nu s-a dat bătut. După aproximativ un an a revenit la zbor, continuându-şi activitatea ca pilot în cadrul Regimentului, apoi a Grupului de elicoptere, în multe misiuni.


Una dintre cele mai importante, în premieră în România, s-a desfăşurat în perioada 09-21 martie 1998 şi s-a numit „Strong Resolve 98“. A fost cel mai mare exerciţiu multinaţional desfăşurat de forţele NATO în Oceanul Atlantic de la crearea Alianţei. Elicopteriştii militari din Grupul 59 Elicoptere - Tuzla au participat la acest exerciţiu cu un elicopter IAR-316 B ALOUETTE ambarcat pe distrugătorul Mărăşeşti şi două echipaje de personal navigant şi personal tehnic.


Echipajul de bază (personal navigant) a fost alcătuit din comandorul Paul Constantinescu, locotenent-comandorul Ovidiu-Vincenţiu Cristian şi maistrul militar Petre Anechei iar cel de rezervă din căpitan-comandorul Nicolae Căciuloiu, locotenent-comandorul Ștefan Gogoaşă şi maistrul militar Ioan Iancu. În timpul marşului în Mediterană şi în Oceanul Atlantic echipajele elicopterului IAR-316 B ALOUETTE au executat zilnic zboruri de antrenament specifice aplicaţiei la care urmau să participe.


Prima misiune în cadrul aplicaţiei „Strong Resolve 98“ a fost executată la 10 martie 1998 în Golful Biscaya pentru cercetarea unei ţinte navale aflată pe căile îndepărtate de acces în condiţii meteorologice deosebite, obligând echipajul să execute apuntarea când nava lua ample balansuri. Au urmat apoi misiuni de cercetare şi transport materiale de la nava Mărăşeşti la nava franceză Sufren, misiuni de cercetare în largul coastelor Cadiz, misiuni de legătură şi transport persoane. În ultima zi a aplicaţiei au fost transportaţi cu elicopterul ofiţerii francezi de la bordul navei Mărăşeşti la nava franceză Douphene, piloţii români dovedind încă odată că sunt bine pregătiţi privind algoritmul misiunilor conform procedurilor NATO.


În anul 2001, în urma reorganizării aviaţiei militare, unitatea de la Tuzla s-a desfiinţat şi locotenent-comandorul Ovidiu-Vincenţiu Cristian a fost trecut în rezervă. N-a renunţat. Era încă tânăr şi dornic să-şi continue MISIUNEA. A rămas în continuare pe aerodromul Tuzla şi a zburat ca pilot civil pe elicopterul IAR-316 B ALOUETTE până a atins cifra de 2.100 ore zbor. Apoi a făcut trecerea pe elicopterul BELL-206 L4T GEMINI şi a executat zboruri în folosul societăţii „Petromar S.A.“, transportând personal şi materiale pentru platformele de foraj şi extracţie petrol şi gaze din Marea Neagră. A notat în carnetul de zbor cam 600 de ore cu acest tip de elicopter.


Din anul 2006 a zburat elicopterele BELL 206 L1 LONG RANGER aproximativ 700 ore, AUGUSTA-109 S GRAND aproximativ 350 ore şi AUGUSTA-139 aproximativ 400 ore pentru compania omului de afaceri Ion Țiriac.
Din anul 2010 s-a angajat ca pilot în Guineea Ecuatorială pentru a executa zboruri în folosul guvernului şi preşedinţiei acestei ţări. Asta face şi în prezent: pilotează elicopterul AUGUSTA-139 deasupra unor zone de care mulţi dintre noi nici nu am auzit vreodată. Ovidiu zboară de la Libreville către Point Noir, de la Malabo, Bata, Mongomeyen către Niefang, Oyala, Mongomo, Mbini, Evinayong, Ebebein, Kogo, locuri în care familia prezidenţială, membrii guvernului, invitaţi şi prieteni ai acestora au nevoie. În elicopterul VIP pe care îl pilotează urcă, de regulă, 6-8 pasageri.


Misiunile se execută la o înălţime de 150-300 metri iar în momentul traversării unor munţi urcă şi la 3.000 de metri. Viteza de croazieră este de 250-260 km/oră. Sunt doi membri în echipaj, un pilot român şi unul austriac iar uneori urcă şi un inginer italian. Zboruri frecvente face spre insula Corisco, la graniţa cu Gabon şi spre insula Bioko unde au baza aeriană. Misiunile pilotului roman Ovidiu-Vincenţiu Cristian sunt misiuni cu predilecţie VIP şi sunt considerate misiuni de importanţă deosebită. Sunt misiuni în condiţiile date de clima tropicală.


În ultimii patru ani de când zboară pentru statul Guineea Ecuatorială, Ovidiu a avut ocazia să zboare cu aproape jumătate din şefii de stat şi de guverne, regi şi regine ai continentului Africa. Este singurul pilot roman ce zboară în acea zonă a lumii. Este cel mai bun ambasador a şcolii româneşti de pilotaj. Un pilot constănţean ce zboară în flotila prezidenţială a altui stat. Mulţi piloţi din lume nu au făcut faţă condiţiilor dure de acolo. A reuşit doar el, un coleg austriac şi un inginer de zbor Italian.

Ovidiu a zburat până în prezent 6 tipuri de elicoptere totalizând peste 4.000 de ore de zbor. Viaţa şi activitatea lui ca pilot nu se rezumă doar la numărul de ore zburate sau aterizări efectuate ci şi la misiunile la care a participat, unele de importanţă deosebită. Iar dacă adăugăm la acest portret încărcătura emoţională, psihică şi umanitară a fiecărui zbor avem în faţă un pilot român de excepţie. Aşa cum a fost şi tatăl său.
 Ovidiu-Vincenţiu Cristian, fiul fostului comandant Dumitru Cristian, continuă să zboare în Africa.

Despre Nelu Enache
 
Căpitan-comandorul (r) de aviatie Nelu Enache a copilărit in comuna Ciorăşti, judeţul Vrancea, iar după absolvirea Şcolii generale a urmat cursurile Liceului militar „Ştefan cel Mare“ din Câmpulung Moldovenesc. În acest timp, a frecventat cenaclul literar din liceu şi a publicat versuri în revista literară „Orizont“. În perioada 1973-1976, Nelu Enache a urmat Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Aviaţie „Aurel Vlaicu“ din localitatea Boboc, judeţul Buzău. În anul 1976, a fost repartizat la Unitatea Militară 02010 Tuzla, care era cantonată pe Aerodromul Mihail Kogălniceanu sub denumirea de Escadrila 141 Elicoptere. Aici a deţinut, până în anul 1983, funcţia de conducător de zbor pe Platforma de foraj marin „Gloria“. După anul 1983 a fost mutat la Regimentul 57 Aviaţia de Vânătoare Mihail Kogălniceanu, pe funcţia de ofiţer navigator Escadrila a doua MIG 23. Munca şi talentul său în arta scrisului au fost răsplătite la Concursul Naţional de Poezie din 1979, unde a obţinut locul I. În anul 2002, a devenit ofiţer în rezervă cu gradul de căpitan comandor. În prezent, activează în Asociaţia APRIA, filiala Constanţa, care se ocupă de promovarea istoriei aeronauticii.  
 
Citeşte şi: 
 
Nelu Enache, despre aviaţia de la Constanţa „Unitatea de la Mihail Kogălniceanu era considerată cea mai bună din ţară, înzestrată cu cele mai noi avioane“

Nelu Enache, file din istoria aviaţiei militare române

Pericol de abordaj în aer (galerie foto)
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii