#ConstanțaEsteBine 6 aprilie 2026 Bine v-am regăsit la început de Săptămână Mare
#ConstanțaEsteBine: 6 aprilie 2026 Bine v-am regăsit la început de Săptămână Mare
06 Apr, 2026 10:03
ZIUA de Constanta
145
Marime text
145
Marime text

6 aprilie 2026
Bine v-am regăsit la început de Săptămână Mare, după o frumoasă și însorită zi a Floriilor și un week-end de Natură și pauză la tehnologie.
A fost neobișnuit să nu am computerul după mine cele trei zile de tabără la Seva de mesteacăn și să stau cu telefonul pe mood-ul avion (cu foarte mici excepții seara, când am verificat urgențele).
Mi-a plăcut să fiu implicată în alte activități decât uitatul la ecrane.
Vremea frumoasă și Natura la început de primăvară, cu arborii pregătindu-se de vegetație, plini de muguri și boboci florali, stând aproape să se deschidă a fost inspiratoare și aducătoare de suflu nou energetic.
Le urez tuturor Florilor (oamenilor cu nume de Flori) care și-au celebrat ieri onomastica multă sănătate și o primăvară cu bucurie.
În numărul special de Florii al Newsletter-ului mediccuexperienta.substack.com am povestit despre durian, fructul rege al tropicelor - care se găsește pe o tarabă de fructe la Constanța.
La întoarcerea din tabără, ieri seară, am făcut un popas la taraba cu fructe din str. Dobrilă Eugeniu din Constanța și am găsit tăvițele cu miez de durian din Vietnam așteptându-ne cuminți și îmbietoare.
Le-am consumat cu multă bucurie acasă.
Atenție când consumați durian în casă, stați cu geamul deschis, pentru că mirosul este intens și duceți imediat gunoiul sau strângeți bine punga, să nu rămână mirosul în casă.
Durianul de Vietnam din această tranșă are gust vanilat usturoiat și este numai bun de copt și moale. Combinația este interesantă și pentru mulți oameni, este fie intens atractivă, fie intens repulsivă. Cu acest minunat durian asiatic, relația de la prima întâlnire (îmbucătură) este fie de iubire veșnică, fie de respingere eternă. Nu prea există cale de mijloc. Corpul în acceptă și îl vrea, sau îl respinge și nu îl vrea.
În cartea Bucătăria lui Dumnezeu, disponibilă în variantă tipărită la tipografia ASKA https://shop.aska.ro/produs/bucataria-lui-dumnezeu/
și în variantă electronică aici
https://www.centrulnatura.ro/.../e-book-bucataria-lui.../
găsiți descrierea Durianului, alături de alte fructe exotice interesante.
Abonații Premium ai Newsletter-ului au un cupon de reducere pentru achiziția acestei cărți, disponibil la finalul postării de ieri din Newsletter.
Tot ieri, alături de Durian, am găsit pe tarabă și un Jackfruit bun și copt, din care am luat o felie și m-am bucurat de fructele gumoase și cărnoase, care se mestecă ca un fel de gumă de mestecat, dar ce se poate și înghiți la final.
Fructele exotice sunt bine-venite în această perioadă din an, în care fructele noastre, din zona temperată nu sunt disponibile.
Să avem o zi de început de săptămână cât mai bună și însoțită de aromele florilor de primăvară și de savoarea fructelor exotice (dacă reușiți să le găsiți).
Cu iubire, tuturor
Articol și foto preluate de pe Facebook/Sorina Soescu
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii
Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi


