Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:01 30 05 2026 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Primele câștigătoare ale H3RO Mamaia 2026! „Determinare, curaj și performanță!“ (GALERIE FOTO)

ro

30 May, 2026 12:24 226 Marime text
Sursa foto: Facebook (H3RO)

Ediția 2026 a H3RO Mamaia powered by CSM Constanța  a început astăzi, 30 mai 2026, competiția internațională de triatlon ajungând la ediția a 16-a.

Stațiunea Mamaia devine, în ultimul weekend din luna mai, gazda unuia dintre cele mai spectaculoase evenimente sportive de pe litoral.

În perioada 30-31 mai 2026, Piațeta Cazino va reuni sportivi profesioniști, amatori și iubitori ai mișcării în cadrul competiției H3RO Mamaia, un eveniment dedicat performanței, energiei și spiritului de competiție

Evenimentul este organizat de Federația Română de Triatlon și CSM Constanța, cu sprijinul Primăriei Constanța.

Sportivi din 13 țări participă la întrecerea care se desfășoară pe trasee special concepute pentru a combina elementele definitorii ale stațiunii Mamaia: înot în Marea Neagră (pe distanțe cuprinse între 350 m și 1.500 m), ciclism pe Bulevardul Mamaia și Promenadă (pe distanțe cuprinse între 10 km și 39,6 km), alergare pe Promenadă (pe distanțe cuprinse între 2,6 km și 10 km), cu startul și linia de sosire în zona Piațetei Cazino.

Primele câștigătoare ale competiției au fost cele din WT Regional Development Cup – CN Sprint 16+.

Locul 1 -  Sofya Kryvetskaya

Locul 2 -  Tunde Georgiana Crișan
Locul 3 -  Nika Rimaj.

Felicitări sportivelor care au urcat pe podiumul feminin al Development Regional Cup 2026 și au oferit o competiție spectaculoasă încă din prima zi a evenimentului.

O felicităm pe Tunde Georgiana Crișan și pentru câștigarea Campionatul Național de Sprint!

Felicitări tuturor participantelor pentru determinare, curaj și performanță! , este mesajul de pe pagina de Facebook „H3RO Mamaia“.  


Programul este următorul:
 
30 mai:

 
Ora 8:00 - Start Feminin – WT Regional Development Cup – CN Sprint 16+;
Ora 9:30 - Start Masculin – WT Regional Development Cup – CN Sprint 16 ;+
Ora 11:30 – Festivitate de premiere.
 
Ora 12:35 - Start Masculin – Standard;
Ora 12:40 - Start Masculin – CN Sprint AG, Ștafetă Sprint & Para Triathlon;
Ora 12:55 - Start Feminin – Standard;
Ora 13:00 - Start Feminin – CN Sprint AG;

Ora 18:00 - Festivitate de premiere Standard&CN Sprint AG.
 
31 mai:
 
Ora 8:00 - Start Feminin: Cadet, Junior I, Junior II, U23, Elite, AG;
Ora 9:20 - Start Masculin: Cadet, Junior I, Junior II, U23, Elite, Ag;
Ora 11:00 - Festivitate de premiere SuperSprint.
 
Ora 12:30 - Start 6-8 ani;

Ora 13:15 - Start 9-10 ani;
Ora 14:00 - Start 11-12 ani;
Ora 15:00 - Start 13 ani;
Ora 16:15 - Festivitate de pemiere TriKids.

Pe cele patru categorii de vârste, copiii vor concura pe distanțe cuprinse între 50 m.-250 m. la înot, 2 km.-5 km. la ciclism și 300 m.-1.600 m. la alergare.
 
Sursa foto galerie: Facebook (H3RO Mamaia)

Citește și:


H3RO Mamaia 2026
Peste 500 de sportivi sunt așteptați, în weekend, la startul competiției internaționale de triatlon


H3RO Mamaia aduce spectacolul triatlonului pe litoral! Restricții de trafic și parcare în stațiune în weekendul 30-31 mai

Ti-a placut articolul?

Comentarii