Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu

Suntem în secolul al IV-lea în timpul domniei împăraţilor Flavius Arcadius (395-408) şi Honorius (395-423), şi ne aflăm în Roma.
Un creştin cu stare şi nume bun Eufimian avea mii de slugi, dar reuşea să ţină cumpătarea într-o lume în care cei puternici şi bogaţi huzureau şi asupreau. Şi la curtea lui era multă forfotă în fiecare zi, pentru că întindea mese pentru cei săraci şi oropsiţi de soartă. Aglaida şi el erau mâhniţi că nu aveau copii, dar nădăjduiau că Dumnezeu le va asculta rugăciunea. Şi când nimeni nu se mai aştepta, Domnul le-a dat un copil pe care l-au botezat Alexie, şi a fost mare bucurie în casa lor.



L-au crescut în credinţa creştină dându-i o educaţie aleasă, încât toţi se bucurau. Anii au trecut şi a venit clipa însurătorii, iar părinţii i-au găsit o fată de neam împărătesc, potrivită cu starea lor.
Dar Dumnezeu pregătise alt rost: ,,Căci gândurile Mele nu sunt gândurile voastre şi căile Mele ca ale voastre, zice Domnul” (Isaia 55,8). 
Au făcut logodna cum era obiceiul, însă chiar în acea seară tânărul Alexie i-a dat inelul fetei înapoi, şi a schimbat pe ascuns hainele sale luxoase cu cele sărăcăcioase. După ce şi-a făcut rugăciunea de călătorie, în grabă a luat puţin aur de cheltuială şi s-a urcat pe o corabie care ducea spre Laodiceea, vrând să se depărteze de această lume deşartă.
Ajunge în cetatea Edessa (Orient), fiindcă auzise că în Biserica Maicii Domnului este Icoana Nefăcută de mână omenească: pânza pe care s-a imprimat Chipul lui Iisus atunci când regele Edesei a trimis mesageri la Hristos, să vină să-l vindece. În preajma Aşezământului Sfânt al Născătoarei de Dumnezeu s-a ,,pripăşit” Alexie 17 ani de zile, iar părinţii cu jale l-au plâns.
Într-o zi paraclisierul Bisericii aude glasul Maicii Domnului care i-a poruncit să-l aducă degrab pe Alexie înăuntul Lăcaşului, ,,fiindcă este vrednic de cereasca împărăţie”. Erau mulţi amărâţi care cerşeau, însă a rămas uluit că Maica Domnului îi cere aşa ceva: ,,săracul cel ce şade în pridvor la uşa bisericii...acela este Omul lui Dumnezeu". Nimeni nu bănuia că Alexie ,,slujea” cu nevoinţă şi neîncetată rugăciune. Şi când s-a răspândit vestea toţi îl căutau pe Sfântul Alexie, deoarece aveau nevoie de ,,ajutorul” lui. Cuviosul a fugit iarăşi de slava lumii, dintr-o dată şi-a pierdut urma plecând în Cilicia Sfântului Pavel.
,,Vântul suflă unde voieşte şi tu auzi glasul lui, dar nu ştii de unde vine, nici încotro se duce. Astfel este cu oricine e născut din Duhul”  (Ioan III,8). 
Doamne, Minunate sunt lucrurile Tale! Dar stârnindu-se furtună şi vântul fiind potrivnic a îndreptat corabia tocmai la ţărmul Romei. Un dor nemărginit de casă l-a cuprins şi a pornit. Locurile natale erau aşa precum le lăsase, cu lume multă şi slugi destule. Deodată îl recunoscu pe tatăl său şi fără să rostescă vreun cuvânt, cu metanie la pământ  în genunchi a căzut: ,,Robule al Domnului, miluieşte-mă pe mine, săracul şi scăpătatul, şi porunceşte-mi ca să fiu într-un colţ al curţii tale, ca să mă pot hrăni”. 
Om bun cum era Eufimian, i s-a făcut milă. I-a dat încuviinţare şi a poruncit ca sluga care se va îngriji de acest străin neajutorat va fi răsplătită cu libertatea. Dar invidia celorlalţi s-a încuibat pricinuindu-i multe  şicane, îl batjocoreau că avea multă răbdare. Iar Omul lui Dumnezeu Alexie, îi ierta. Mergea la Biserică Duminica şi se împărtăşea, şi încă 17 ani a mai trăit în coliba sărăcăcioasă din curtea părintească, până când Domnul l-a înştiinţat că o să vină să-l ia. Îşi aşterne în scris viaţa sa cerându-şi iertare de la părinţi, şi s-a rugat întruna până-n clipa când şi-a  dat sufletul: ,,şi cred că, pe cât v-am mâhnit, pe atât de mare bucurie veţi avea prin răsplătirea cea cerească”!
Se povesteşte că atunci când se slujea Sf. Liturghie în Basilica Sf. Petru, de faţă fiind împăratul Arcadie şi papa Inocenţiu (402-417), un glas poruncitor din Sf. Altar a strigat: ,,Căutaţi pe omul lui Dumnezeu, care o să iasă din trup, să se roage pentru cetate şi toate ale voastre se vor rândui bine”! 
Şi au făcut slujbă cu priveghere ca să li se dea un semn, când a răsunat: ,,În casa lui Eufimian căutaţi pe omul lui Dumnezeu”!  Era într-o zi de 17 martie 411! S-a mirat împăratul că Eufimian om credincios a ascuns această ,,taină”! Aleargă la ferestruica sărmanului din curtea sa, şi i-a văzut faţa acoperită cu o hârtie  pe care o avea în mâna dreaptă.
O,minune! Lumină strălucitoare îl acoperea. Hârtia era ţinută cu tărie încât nu a putut desluşi ce scrie pe ea. Şi numaidecât i-au spus împăratului cele întâmplate şi l-au scos din ,,căsuţa” lui cu cinste. 
,,Am aflat pe cel pe care îl căutăm! Însă a murit şi ţine o hârtie în mâini, pe care nu ne-o dă”. 
Şi numai după ce împăratul a sărutat Moaştele au putut s-o desprindă, după care au dat-o arhivarului papal: ,,Rugămu-ne ţie, robule al lui Hristos, dă-ne hârtia aceasta ca să ştim ce este scris într-însa şi să te cunoaştem pe tine cine eşti”. 
Şi au aflat că este Alexie şi părinţii se tânguiau, iar cetăţenii Romei alergau ca să ia binecuvântare de la Sfântul lor Omul lui Dumnezeu! 
Şi se tămăduia lumea de boli şi împăratul a poruncit să se pună Moaştele în raclă ferecată cu aur şi argint spre închinare în Roma.... şi au fost descoperite la anul 1216 în Biserica Sf. Bonifatie.
Mânăstirea Agia Lavra din Kalavryta (Η Ιερά Μονή Αγίας Λαύρας Καλάβρυτα) păstrează  parte din Moaştele Sfântului Alexie (Cinstitul cap), dăruit în anul 1398 de împăratul bizantin Mihail  al II-lea Paleologul (1391-1425) .
,,Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Alexie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre” (tropar).