Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
00:18 18 11 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Salvarea vine din cer

ro

20 Oct, 2018 00:00 870 Marime text
În noaptea de 18/19 octombrie a anului 1976, sub cerul plumburiu al acelei toamne capricioase, nava comercială albaneză „MATIˮ se zbătea, pe viaţă şi pe moarte, cu marea dezlănţuită. În ciuda eforturilor supraomeneşti ale marinarilor, la intrarea în Portul Constanţa, nava a fost împinsă într-o zonă cu stânci şi bancuri de nisip. Acolo s-a produs dezastrul. Probabil, lovind stâncile subacvatice, nava s-a rupt în două.

Telefonul de la miezul nopţii

Dumitru Cristian, comandantul escadrilei de elicoptere, dormea fără vise, când, după o zi obositoare, pe la ora 1, a sunat telefonul. A ridicat receptorul, fiind sigur că era o problemă urgentă. La celălalt capăt al firului era şeful de cabinet al prim-secretarului. După prezentări şi scuzele de rigoare, acesta i-a comunicat:
- Sunteţi aşteptat imediat de primul secretar Vâlcu în biroul său. V-am trimis o maşină la domiciliu. Vă rog să-mi confirmaţi dacă am comunicat corect adresa dumneavoastră: strada Cişmelei, blocul D…
- Da, i-a răspuns Cristian, este corect.
A ajuns repede la Consiliul Judeţean, unde, la intrare, a fost aşteptat de o persoană care l-a condus în biroul prim-secretarului Vâlcu, „moş Vâlcu“, cum îi spunea toată lumea. Erau cam 12 persoane în acel birou. Cristian s-a prezentat cu formula regulamentară specifică militarilor şi prim-secretarul i-a strâns mâna.
- „Băieţică“, tu erai? Te ştiu de la supersonice. Ce, ai trecut la elicoptere? Apoi a continuat fără să aştepte răspunsul: Bine ai făcut că ai renunţat la „ţevile“ alea zburătoare.
- Da, ultima etapă din cariera mea de pilot, i-a răspuns comandantul.
- Uite de ce te-am chemat.
Și i-a spus foarte pe scurt: noaptea trecută, în condiţiile în care marea era montată de gradul 5 şi vântul sufla cu forţa 7, o navă comercială albaneză cu numele „MATI“ a înaintat cu greu prin talazurile alea înalte de 4-5 metri şi vântul acela puternic pentru a intra în port să acosteze la una din dane. Când mai avea mai puţin de o milă marină, a rămas fără sistemul de control şi navigaţie şi, în derivă, a fost dusă la 200 metri la sud de port, unde a lovit stâncile de acolo şi s-a rupt în două. Partea din faţă a rămas pe verticală şi partea din spate, „pupa“, cum îi spun marinarii, s-a înclinat pe dreapta. 22 de marinari nu mai au alimente şi nici apă. S-a încercat toată ziua luarea lor de pe epava aia nenorocită, dar nu s-a putut apropia nicio ambarcaţiune de ea. Ce zici? Poţi să te duci să-i iei de-acolo cu elicopterul?
- Da, i-a răspuns Cristian, dar nu se poate acum.
- Ce înseamnă „nu se poate acum“?
- Trebuie să aşteptăm zorile, să avem lumină, să nu ne lovim cu elicopterul de obstacolele de pe navă.

A acceptat cu greu că nu se poate acţiona pe timpul nopţii, dar i-a precizat foarte ferm lui Cristian:
- Bine, când se face lumină te duci şi-i iei de acolo, să nu întârzii. Mâine, în zori, eu voi fi pe malul mării, în dreptul navei, să văd cum îi iei cu elicopterul pe acei marinari.
Impresionat de câtă grijă şi preocupare manifestă „moş Vâlcu“, comandantul l-a asigurat:
-Elicopterul va fi deasupra navei înainte să ajungeţi dumneavoastră pe acel loc.

Misiunea

Ajuns la domiciliu, Dumitru Cristian l-a sunat prima dată pe comandantul aviaţiei, general Gheorghe Zărnescu, pentru a-i cere aprobarea executării misiunii primite de la prim-secretar.
- Te duci şi execuţi misiunea personal, i-a zis generalul, mai întâi mergi deasupra navei şi apreciezi dacă se poate executa zborul în deplină securitate, apoi aterizezi în Dana 34, la Grupul de Foraj Marin şi, prin telefon, îmi raportezi ce decizie ai luat. Nu executăm misiunea cu orice risc, nu salvăm 22 de oameni cu sacrificiul vieţii echipajului. Te rog să fii foarte atent.
- Am înţeles! Vă asigur că voi privi această misiune cu multă responsabilitate.

Următorul telefon l-a dat la ofiţerul de serviciu şi i-a ordonat să trimită microbuzul pentru a aduce în unitate echipajul format din: căpitan Ștefan Dragomir, locotenent major Mihail Luca şi maistrul militar Nicolae Bucşa, precum şi echipa tehnică. Dumitru Cristian i-a mai ordonat ofiţerului să anunţe meteorologul de serviciu să pregătească datele actualizate meteorologice. A ajuns în unitatea de la Mihail Kogălniceanu, unde erau cantonate elicopterele, în jurul orelor 3.45, a primit informaţiile meteorologice şi s-a echipat pentru zbor. Apoi a sosit şi echipajul. Împreună cu aceştia, comandantul a stabilit în cele mai mici detalii cum se va desfăşura misiunea de salvare.

Decolarea la orele 5.15, când se ivesc zorile, cu aprobarea controlorului de trafic aerian vom depăşi în urcare pista aerodromului, vom face viraj pe dreapta şi ne vom înscrie pe cap-magnetic 170 grade către Constanţa, înălţimea de zbor 100 metri, viteza 200 km/oră, estimare timp de zbor 7 minute, apoi viraj pe stânga în jurul navei şi ne vom opri din coborâre la 20 metri înălţime pentru a stabili care sunt obstacolele pe care trebuie să le avem în atenţie. În final, vom opri elicopterului la punct fix, în partea de sud a navei, în dreptul provei, cu botul în vânt, orientat pe 30 grade, şi vom stabili ce probleme ne pune vântul în menţinerea elicopterului la punct fixˮ…

Aprobaţi decolarea

Elicopterul IAR-330H (Puma) echipat cu flotoare pentru zborul deasupra mării era deja pregătit de echipa tehnică şi îi aştepta. Condiţiile meteo erau total neprielnice: intensitatea vântului la limita maximă admisă, acoperire 10/10 - ceea ce înseamnă nori compacţi cu baza inferioară la 150 metri, vizibilitatea 2-3 km. Piloţii Dragomir şi Luca au urcat în scaunele din faţă, la comenzi, iar comandantul, după ce l-a lăsat pe mecanic să verifice funcţionarea motoarelor, a urcat pe scaunul acestuia. Piloţii şi-au prins centurile scaunelor peste şolduri. Căştile radio le-au fixat pe urechi, verificând acustica convorbirii.
- Sunt 222 elicopter. Aprobaţi decolarea.
- Aprob decolarea ,222.
Căpitanul Dragomir şi-a întors privirea spre colonelul Cristian.
- Urc la 100 de metri, cap-compas 170 grade.
- Foarte bine! I-a răspuns Cristian.
- TAROM, sunt 222, aprobaţi depăşirea pistei în urcare, la 100 metri, a cerut prin radio căpitanul.
- Aprob depăşirea axului pistei 222, a răspuns controlorul de trafic aerian
- Confirm!

PUMA s-a ridicat spre cerul plumburiu, iar piloţilor de la bord le lăcrimau deja ochii de aerul ceţos ce se rostogolea pe parbriz. Era ora când lumina zilei se străduia să alunge negura nopţii.

Zborul de recunoaştere

După 7 minute de zbor, erau deasupra navei şi au fost îngroziţi de ceea ce au întâlnit. Motoarele elicopterului uruiau în vacarmul acela de ploaie, vânt şi aer ceţos. Erau deasupra unei nave care parcă se străduia să rămână pe verticală, dar o făcea cu numai 2/3 din lungimea ei, începând de la prova, cealaltă treime nu se mai putea ridica pe verticală. Acele stânci au desprins-o de trupul navei parcă folosind un bomfaier. Era înclinată pe dreapta, dar nu se lăsa înghiţită de valuri. La prova navei, echipajul elicopterului a numărat 22 de oameni. Se distingeau uşor datorită vestelor de salvare portocalii pe care le purtau. Erau cu mâinile ridicate, probabil bucuroşi la vederea elicopterului. Salvarea lor venea din cer. Talazurile mării spălau din când în când puntea.
- Ce părere aveţi? L-a întrebat Dragomir pe comandant.
- Se poate executa misiunea.
S-au mai rotit încă o dată deasupra navei şi au plecat spre Dana 34 din Portul Constanţa, unde au aterizat. Cristian a mers la un telefon şi i-a raportat generalului Zărnescu situaţia.
- Am decis că se poate executa misiunea, i-a raportat.
- Bine, Cristian. Aveţi grijă ce faceţi. Încă odată îţi spun să fii atent…

Operaţiunea de salvare

După câteva minute, au revenit deasupra navei şi au văzut cu stupoare cum, la vederea elicopterului, marinarii au început să-şi arunce vestele de salvare în mare, probabil ca să le forţeze mâna să fie salvaţi sau de teama de a nu fi părăsiţi din nou. Cel mai greu moment a fost ridicarea în aer a primului marinar. În condiţiile în care vântul era destul de puternic, piloţii au redus la minimum staţionarea elicopterului la punct fix, mecanicul a lansat scaunul pe punte cu troliul şi, când a primit semnalul că primul om s-a legat în scaun, a transmis prin intercomunicaţie. Marea vuia parcă şi mai năprasnic. Valurile tot mai agresive, ca nişte ciocane de apă, izbeau bordurile navei care se clătina, vântul, şi el, lovea elicopterul din toate părţile.

Primul dintre naufragiaţi este ridicat în aer până la 30 de metri înălţime, simultan cu deplasarea elicopterului cu botul în vânt, către ţărm. L-au aşezat pe sol şi, când a ieşit din scaun, la comanda tehnicului care manevra cablul, s-au deplasat în aceeaşi poziţie deasupra navei şi au repetat operaţiunea. Oamenii erau impresionaţi de furtună, de nelinişti, de măiestria piloţilor. Totul părea ireal. Pe ţărm erau mulţi curioşi care asistau la zborul elicopterului şi care aveau ce să vadă: un om agăţat cu un cablu sub elicopter, smuls din ghearele morţii de pe acea epavă şi dus prin aer, în bătaia vântului, la ţărm, printre cei care îl aşteptau. Unul câte unul, toţi cei 22 de marinari au fost duşi la mal. Ultimul a fost ridicat de pe navă căpitanul, trist şi abătut, cu lacrimi în ochi, plângând după nava sa. Cei aduşi de pe navă au fost urcaţi în autosanitare, unde au primit pături şi ceva de mâncare şi au fost transportaţi la Spitalul judeţean Constanţa pentru îngrijiri…

Decolarea către casă

Au aterizat pe ţărm, după ce l-au adus şi pe căpitanul navei, au oprit rotorul, motoarele şi, împreună cu echipajul, comandantul a coborât din elicopter şi a raportat prim-secretarului că a executat misiunea de salvare. „Moş Vâlcu“ era extrem de bucuros. Urmărise tot „spectacolul“ de pe ţărm. Le-a strâns mâna piloţilor şi i-a felicitat. La fel a procedat şi ambasadorul Albaniei, care venise de la Bucureşti cu o zi înainte…



Într-un final, s-au urcat în elicopter, au pornit motoarele, au cuplat rotorul şi au decolat către casă pe cap-compas 350 grade şi gisment zero cu viteza de 200 km/oră…

Despre Nelu Enache 

Căpitan-comandorul (r) de aviatie Nelu Enache a copilărit in comuna Ciorăşti, judeţul Vrancea, iar după absolvirea Şcolii generale a urmat cursurile Liceului militar „Ştefan cel Mare“ din Câmpulung Moldovenesc. În acest timp, a frecventat cenaclul literar din liceu şi a publicat versuri în revista literară „Orizont“. În perioada 1973-1976, Nelu Enache a urmat Şcoala Militară de Ofiţeri Activi de Aviaţie „Aurel Vlaicu“ din localitatea Boboc, judeţul Buzău. În anul 1976, a fost repartizat la Unitatea Militară 02010 Tuzla, care era cantonată pe Aerodromul Mihail Kogălniceanu sub denumirea de Escadrila 141 Elicoptere. Aici a deţinut, până în anul 1983, funcţia de conducător de zbor pe Platforma de foraj marin „Gloria“. După anul 1983 a fost mutat la Regimentul 57 Aviaţia de Vânătoare Mihail Kogălniceanu, pe funcţia de ofiţer navigator Escadrila a doua MIG 23. Munca şi talentul său în arta scrisului au fost răsplătite la Concursul Naţional de Poezie din 1979, unde a obţinut locul I. În anul 2002, a devenit ofiţer în rezervă cu gradul de căpitan comandor. În prezent, activează în Asociaţia APRIA, filiala Constanţa, care se ocupă de promovarea istoriei aeronauticii.  
 
Citeşte şi: 
 
Nelu Enache, despre aviaţia de la Constanţa „Unitatea de la Mihail Kogălniceanu era considerată cea mai bună din ţară, înzestrată cu cele mai noi avioane“

Nelu Enache, file din istoria aviaţiei militare române

Pilotul nu s-a mai întors din zbor. A interceptat o stea căzătoare (galerie foto)

Ti-a placut articolul?

Comentarii