Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
03:35 26 06 2019 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

IN MEMORIAM. Un prieten al românilor, un preţuitor al culturii noastre - Max Demeter Peyfuss (2 august 1944 - 13 aprilie 2019) (document)

ro

09 May, 2019 00:00 1001 Marime text
Spre jumătatea lunii aprilie înceta din viaţă în apropierea Vienei o personalitate proeminentă a istoriografiei europene, prieten apropiat, totodată, al României, un preţuitor al culturii noastre naţionale. Este vorba de istoricul şi literatul austriac cu ascendenţă aromână Max Demeter Peyfuss (2 august 1944 - 13 aprilie 2019).
 

 
Regretatul dispărut este autorul a numeroase studii privind istoria modernă, autor şi coautor a mai multor cărţi. Pentru noi, românii - mai ales cei cu antecesori vlahi din Balcani -, se cuvine un gând de recunoştinţă pentru regretatul dispărut pentru onestitatea şi acribia documentară cu care şi-a dezvoltat cercetările ştiinţifice subsumate cunoaşterii sud-estului european, cu precădere a istoriei vlahilor balcanici în Epoca Modernă.
 
Urmaşul unor familii de aromâni refugiate din Moscopole - metropola vlahilor balcanici din veacul al XVIII-lea - în Imperiul Austriac, „Herr Profesor”, cum îl apelau apropiaţii, este autorul unor studii fundamentale privind istoria vlahilor balcanici, teza de Doctorat Die aromunische Frage : ihre Entwicklung v. den Ursprüngen bis zum Frieden v. Bukarest (1913) u. die Haltung Österreich-Ungarns (tradusă şi în limba română sub titlul Chestiunea aromânească) şi volumul despre cărţile tipărite în metropola vlahilor din Balcani (Die Druckerei von Moschopolis, 1731-1769; nu-i tradusă în româneşte, dar este în albaneză...) fiind repere esenţiale ale istoriei moderne a aromânilor (pe lângă alte consistente studii şi articole, publicate inclusiv în reviste româneşti - precum „Revue des Études Sud-Est Européennes” ori „Journal: Colloquia. Journal for Central European History”).
 
Totodată, regretatul dispărut - Doctor Honoris Causa al Universităţii de Vest din Timişoara, avizat cunoscător al istoriografiei (are numeroase comentarii pe marginea unor cărţi româneşti publicate în reviste de top ale istoriografiei europene, precum „Jahrbücher für Geschichte Osteuropas”, „Slavic Review” ori „Wiener Zeitschrift für die Kunde des Morgenlandes”) este şi un profund cunoscător şi preţuitor al istoriei (este autoruzl volumelor-sinteză Romania in the European context, 1999, şi Republik Moldavia, în 1997) şi culturii noastre, a fost şi un cultivat literat, un pasionat şi sensibil traducător din literatura română modernă şi contemporană (poezie, mai ales), prieten de suflet cu cunoscuţi creatori literari...
 
Iată de ce, acolo, pe Câmpiile Elizeene, vienezul urmaş al moscopolenilor (al familiei Tirka) se va întâlni, negreşit, şi cu prietenii şi confraţii săi români Anatol E. Baconski, Nichita Stănescu, Petre Stoica (l-a socotit „un frate” al său), Adrian Păunescu (îl apreciază ca fiind „un om lucid şi demn, un om independent şi neinfluenţat decât de realitate”, „un om al adevăruilui”), nu mai puţin cu Hristu Cândroveanu, Matilda Caragiu-Marioţeanu, Vasile G. Barba, Gheorghe Zbuchea, Nicolae-Şerban Tanaşoca...
 
În semn de respect pentru memoria acestui veritabil intelectual şi om de ştiinţă european, atât de apropiat de noi, românii (l-am cunoscut la finele anilor ’80, la un congres cultural-ştiinţific al aromânilor, la Freiburg, şi în prima parte a anilor ’90, la o altă reuniune ştiinţifică, la Salonic), readucem în atenţia generaţiilor de astăzi o prezentare a cărţii (inserată în gazeta „Cuget liber”), tradusă în româneşte în 1994, sub titlul M.D. Peyfuss şi cercetarea trecutului aromânilor în perioada modernă:
«Între lucrările ce se constituie, credem, ca referinţe clasice în aromânistică ni se înfăţişează teza de doctorat a cercetătorului austriac (cu ascendenţă aromânească) Max Demeter Peyfuss, Die Aromunische Frage (susţinută în 1971), apărută puţin mai târziu şi sub formă de carte. Buna primire care s-a făcut, la timpul ei, acestei teze - premiată, de altfel, de către prestigiosul Sűdosteuropa Gesellschaft -, inclusiv de către puţinii specialişti români în aromânistică (Matilda Caragiu Marioţeanu, N.Ş. Tanaşoca), a îndreptăţit ca, la două decenii de la apariţia ei, să fie reeditată, de astă dată în limba română. Sufletul acestui veritabil act de cultură naţională, cel graţie căruia publicul larg poate intra astăzi în contact direct cu Chestiunea aromânească (cum este intitulată cartea în ediţia prezentă) - a fost profesorul N.Ş. Tanaşoca, care, de altfel, a îngrijit această apariţie (subvenţionată, nota bene, de către Ministerul Culturii).
 
Să remarcăm, de asemenea, că lucrarea face parte din Colecţia „Biblioteca Enciclopedică de Istoria României”, coordonată de academicianul Şerban Papacostea, colecţie care are deja la activ apariţii editoriale (reeditări) ce deveniseră, cu timpul, referinţe clasice ale istoriografiei naţionale.
 
Subintitulată Evoluţia ei de la origini până la Pacea de la Bucureşti (1913) şi poziţia Austro-Ungariei, lucrarea Chestiunea aromânească (142 pp.) tratează problematica respectivă într-o sinteză documentară în care enunţurile autorului sunt permanent raportate la existenţa faptului istoric ca atare; nu este, prin urmare, o lucrare polemică, spiritul ştiinţific şi discernământul de cercetător ale autorului impunându-i raportarea la revelaţiile documentare.
 
Această abordare extrem de probă a chestiunii aromâneşti face din lucrare o sursă documentară de prim ordin, informaţiilor livreşti autorul adăugându-le substanţa de rezistenţă a contribuţiei sale: rapoartele diplomatice austro-ungare; acest izvor istoric - necercetat până la demersul profesorului Peyfuss - este un martor de neînlocuit asupra cunoaşterii stării de spirit a vremii şi a implicaţiilor politico-diplomatice vis-à-vis de modul în care chestiunea aromânească era percepută mai ales în cancelariile diplomatice ce depindeau de Viena; preţioase sunt, de asemenea, relaţiile asupra atitudinii oficialităţilor române, elene sau otomane - redate prin filiera diplomaţilor vienezi -, după cum autorul menţionează şi permanentele neînţelegeri între fruntaşii mişcării naţional-culturale aromâneşti, generate mai ales de orgolii şi exacerbarea unor atitudini egocentriste.
 
Din cuprinsul cărţii - însoţită, în partea finală, de o bogată Bibliografie -, cititorul poate lua cunoştinţă, dincolo de bogăţia informaţiilor de natură politico-diplomatică, de originile problematicii aromâneşti, de începuturile trezirii conştiinţei naţionale aromâneşti, la sfârşitul secolului al XVIII-lea, de o relansare a mişcării naţionale aromâneşti la mijlocul veacului al XIX-lea, de implicarea Statului Român în sprijinirea acestei revigorări, de permanenta obstrucţie a elenilor în afirmarea identităţii naţionale a aromânilor, de complexitatea şi interferenţele intereselor Marilor Puteri în zona balcanică - în funcţie de care îşi formulau şi atitudini, şi comportamente faţă de aromâni şi problematica naţională a acestora. În chip onest, autorul se delimitează de părtinitoarea poziţie a istoriografiei elene, potrivit căreia aromânii erau greci ce vorbeau un idiom latin şi că fruntaşii acestora, care pledau pentru păstrarea propriei naţionalităţi, ar fi fost „instrumente plătite ale propagandei româneşti”. Scrisă într-un spirit analitic, cu o elegantă conciziune în exprimare, utilizând izvoare documentare de epocă - e drept, emanate, în principal, doar de pe poziţia austro-ungară -, lucrarea profesorului vienez rămâne, până astăzi, ca o remarcabilă contribuţie în aromânistică».
 
În secţiunea Documente puteţi vizualiza CV-ul prof. Stoica Lascu.
 
Citeşte şi:
 
Celebrând unirea Basarabiei cu România, de acum 101 ani Seria Basarabica – pilduitoare întreprindere ştiinţifică şi naţional-culturală, sub egida Academiei Române şi a Muzeului Brăilei „Carol I”

 

 
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii