Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
18:29 13 12 2018 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunități etnice alogene stabilite în Dobrogea și la Medgidia. Turcii (II) (galerie foto)

ro

21 Nov, 2018 00:00 698 Marime text
La sfârșitul secolului al XIX-lea, turcii reprezentau un segment important al populației provinciei. În anul 1881, în darea de seamă a prefectului Remus Opreanu, se specifica numărul turcilor din provincie, care era de 14.947 de suflete, reprezentând 23% din totalul populației, iar într-o statistică medicală din anul 1882, erau în număr de 12.000 și reprezentau 16% din totalul populației.
 

 
În anul 1880 erau înregistrați în Dobrogea 18.620 turci (13,3%), în anul1885 erau înregistrați 13.928 turci (8%), în anul 1890 erau înregistrați 13.028 turci ( 6,8%), în anul 1895 erau înregistrați 12.464 turci ( 5,3%,) , în anul 1900 se înregistrează 11.508 turci ( 4,4%). Se constată o scădere a numărului turcilor din Dobrogea, dar nu majoră, acest lucru dovedind stabilitatea acestora în teritoriu.
 
În ceea ce privește populația de origine turcă din Medgidia, situația a evoluat în felul următor: în anul 1880 - 298 turci; în anul 1890 - 454 turci; în anul 1900 - 748 turci, în anul 1902 -1.080 turci. Se constată o creștere constant a numărului etnicilor turci, mânați de interese economice și de prosperitatea așezării de pe Valea Kara-su.
 
În anul 1902, locuiau în Medgidia 183 familii de turci, în medie o familie având 6 membri. Dacă în privința Dobrogei, situația prezentată ne oferă imaginea unei scăderi a populației de etnie turcă, dar nu în mod radical, în ceea ce privește orașul Medgidia se constată o creștere a acesteia.


    
Unii reprezentați ai etniei erau angrenați în activități comerciale, erau proprietari de manufacturi, băcănii, depozite de cherestea, proprietari de cafenele și comercianți de piei și blănuri. Turcii erau considerați colaboratori prețioși în activitățile de comerț.
 
La începutul secolului XX, în anul 1903, musulmanii dețineau proprietăți între 0-10 ha. – un număr de 24.726 persoane, între 10-100 ha. – 14.669 persoane, iar peste 100 ha. – 4.724 proprietari. În arondismentul Medgidiei trăiau la 1904, 298 turci.
 
Cu prilejul recensământului din anul 1913, în județul Constanța trăiau 14.933 de turci, o parte a acestora se găsea la Medgidia, dar cea mai mare parte a acestora trăia în Constanța. Tinerii musulmani urmau școli normale sau militare. Printre ofițerii turci s-au făcut remarcați Izzet Ali Kadîr, colonelul Refik Kadîr, colonelul Murtaza Ali, precum și deputatul Selim Abdulachim.
 
În anul 1923 se înregistrau 484 turci la Medgidia,  iar la recensământul din 1930, se înregistrau 606 etnici turci. Se constată o creștere a numărului acestora cu 79%, în numai 7 ani. Legile otomane s-au menținut până la 3 aprilie 1882, cu toate că provincia fusese integrată statului român din 14 noiembrie 1878, proprietățile rămânând în continuare în posesia proprietarilor lor.
Vakuf-urile aparțineau unor geamii, iar proprietatea deținută de musulmanii din județul Constanța, între 0-10 ha – 24.726, între 10-100 ha – 14.669, iar peste 100 ha – 4.724. Proprietatea deținută de musulmani reprezenta 9% din totalul proprietăților. Mulți proprietari musulmani își vânduseră proprietățile și emigraseră după 1878.
    
Importante imagini cu elementul etnic turc ne sunt oferite pentru începutul secolului al XX-lea de către fotograful Curții Regale, Anatole Magrin. Din aceste imagini putem observa fizionomia acestor etnici și elemente de vestimentație.


 
Pe lângă turci au trăit și țiganii islamizați, numiți de turci - cinghene, iar de danezi - tartares. În anul 1880, în statistica lui d'Hoggeur, nu sunt înregistrați țigani musulmani la Medgidia,  aceștia fiind trecuți alături de turci. Situația materială a acestora era precară, lucru dovedit și de elementele de vestimentație surprinse de diverși fotografi.
 
La momentul 1913, România va participa la cel de-al doilea război balcanic obținând Cadrilaterul, în urma păcii de la București. Soldații turci vor lupta împotriva Bulgariei, iar cei din Medgidia prezenți în Armata Română, vor participa la marșul de la sud de Dunăre, contribuind la capitularea Bulgariei.
 
După anul 1923, odată cu instaurarea regimului republican în Turcia și încurajarea emigrației în rândul etnicilor turci din alte state și turcii din Medgidia vor părăsi țara. Emigrarea turcilor s-a datorat modificării legislației proprietății funciare, ineficienței și corupției funcționarilor locali. Turcii și tătarii foloseau pașapoarte pe termen scurt pentru a emigra în Turcia. În numele guvernului turc acționau emisarii Hasan Hifizi, Riza Karamuratin și Ismail Zandala. Emigrarea se datorează insuficienței proprietății rurale, fixarea terenurilor de cultură la distanță de sat ( 5-8 km), precum și a posibilităților reduse de a vinde produsele agricole obținute la prețuri avantajoase. Proprietățile turcilor emigrați vor intra în posesia statului român care se obliga să achite jumătate din valoare în petrol, iar cealaltă jumătate în valută, pe o perioadă de 10 ani.
 
Coroborând aceste informații cu relatările fotografului medgidian Marin Iancu, vom avea confirmarea acestui fenomen în rândul populației musulmane, care se fotografia pentru a obține pașapoarte. Statul român nu a încurajat aceste emigrări, fiind chiar îngrijorat la un moment dat, de  amploarea crescută a acestui fenomen. Se interzicea îndemnul la emigrare, acesta fiind pedepsit cu închisoarea. Aceste evenimente au fost în atenția presei din România și din Turcia. Coloniștii veniți din România erau catalogați ca fiind „ foarte întreprinzători, buni agricultori, sănătoși și puternici”, după cum nota ziarul turc „Cumhuriet”.
 
Într-un document polonez din 12 martie 1937, se specifica faptul că „turcii și tătarii din Dobrogea au toate motivele să se simtă nemulțumiți și discriminați. Ei au decis să aleagă plecarea din România spre Turcia datorită promisiunilor făcute de către guvernul de la Ankara, privind împroprietărirea lor și scutirea de taxe”. Musulmanii au trăit în armonie și echilibru până la începutul secolului al XX-lea, alături de creștini, dar această oportunitate venită din partea guvernului turc îi va determina să părăsească proprietățile pe care le dețineau.
 
Politica emigraționistă era reluată mai târziu, după înlăturarea regimului de autoritate monarhică al regelui Carol al II-lea și impunerea regimului autoritar al generalului Ion Antonescu.
 
Baș muftiul musulmanilor din România, Etem Curt Mola emitea Publicațiunea nr. 428 din 28 decembrie 1940, în care preciza dorința turcilor și tătarilor de a emigra din Dobrogea, vânzându-și proprietățile. Statul turc prin adresa nr. 1079/139/1940, nu putea permite la acel moment primirea nici unui emigrant din Dobrogea,  pentru a se stabili în Turcia.
 
Legătura dinte Turcia și etnicii turci din România a fost realizată și prin intermediul unor periodice. La Istanbul se tipăreau periodice precum Çolpan (Luceafărul), Teșvik ( Imboldul) și Dobruca Sadasi (Vocea Dobrogei), care erau distribuite în Dobrogea și la Medgidia.
 

Surse bibliografice:

Mehmet Ali Ekrem, Din istoria turcilor dobrogeni, Editura Kriterion, București, 1995.
Mihail Iorgulescu, Istoria comerțului, Editura Ancora, București, 1926.
Constantin C. Giurescu, Știri despre populația românească a Dobrogei în hărți medievale și moderne, Muzeul Regional de Arheologie Dobrogea, f.a.
***Date de la Direcția Județeană de Statistică Constanța.
Nicolae Iorga, Proprietatea imobiliară rurală din Dobrogea, în Arh. D., vol. II, 1919.
M.D.Ionescu, Dobrogea la începutul secolului  XX, București, 1904.
***Minoritățile naționale din România.1918-1925. Documente,  coordonatori Ioan Scurtu, București, 1996.
Constantin Brătescu, Proprietatea imobiliară rurală din Dobrogea, în Arh. D., II, Tipografia Curții Regale „ F. Göbl și fiii”, București,1920
Petre Covacef, Țiganii musulmani de la Constanța, în vol. Dobrogea-model de conviețuire multietnică și multiculturală, coordonator Virgil Coman, Editura Muntenia, Constanța, 2008
Adrian Ilie, Medgidia la începutul secolului al XX-lea. Participanți în campaniile militare din anul 1913 și din anii 1916-1919, Editura Ex Ponto, Constanța, 2014
Nuedin Ibram, Eroi tătari sub drapel românesc în Războiul balcanic și în primul Război mondial, în vol. Din istoria tătarilor, I, Editura NewLine, Constanța, 2010
Ion Râșnoveanu, Aspecte privind minoritățile etnice și religioase din Dobrogea interbelică, în volumul Dobrogea –model de conviețuire multietnică și multiculturală, coordonator Virgil Coman, Editura Muntenia, Constanța, 2008
Florin Anghel, „Noul curs” în relațiile dintre România și Turcia. 1927-1928, în volumul Tătarii în istoria românilor, I, Constanța, 2004.
Costin Scurtu, Considerații privind comunitatea turco-tătară în Armata Română la sfârșitul secolului al XIX-lea și în prima jumătate a secolului XX, în vol. Moștenirea istorică a tătarilor, I, Editura Lumina Tipo, București, 2010.
Adriana Cupcea, Construcția identitară la comunitățile turcă și tătară din Dobrogea, în Studii de atelier. Cercetarea Minorităților Naționale din România al Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale, Cluj-Napoca, nr. 49, 2013
 
Surse foto:
A. Magrin, Album de la Dobrudgea, Constanța, 1898-1911
 
Despre Adrian Ilie

Licenţiat şi masterat în istorie - Universitatea „Ovidius” Constanţa, şef de promoţie.
Doctor în istorie şi cursuri postuniversitare - Universitatea din Bucureşti. 
Director adj. - Şcoala Gimnazială „Constantin Brâncuşi” Medgidia.
Metodist, responsabil Cerc pedagogic şi membru în Consiliul Consultativ (ISJ Constanţa).
Autor al mai multor lucrări şi studii despre Medgidia şi Dobrogea. 
Autor al unor studii şi cărţi de metodică şi management.
Membru în Comisia Naţională de Istorie din cadrul M.E.N.
Membru al Societăţii de Ştiinţe Istorice din România.
Membru al Asociaţiei Culturale „Mehmet Niyazi” Medgidia.
Membru în grupurile de lucru pentru realizarea programelor şcolare pentru gimnaziu în cadrul M.E.N. (Istorie/Istoria minorităţii turce în România).
Membru în Comisia monumentelor istorice - Medgidia.
Realizator emisiune istorică - Repere Istorice - Alpha Media TV (2013-2018).
Premii obţinute pentru activitatea publicistică.
Premiul „Virgil Coman“ pe anul 2017, conferit de Societatea de Ştiinţe Istorice din România. 


Citeşte şi: 


Comunităţi străine stabilite în Dobrogea şi la Medgidia. Turcii (I)
 
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii